După ultimatumul lui Pompeo, Putin ameninţă că Rusia va dezvolta noi rachete cu rază intermediară de acţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Putin a avertizat miercuri împotriva unei noi curse a înarmării şi a ameninţat că Rusia va dezvolta noi rachete balistice cu rază intermediară de acţiune dacă Statele Unite vor ieşi din tratatul nuclear INF, relatează AFP.

Această reacţie a preşedintelui rus are loc la o zi după ce secretarul de Stat american Mike Pompeo a dat Moscovei un ultimatul de 60 de zile să se conformeze tratatului INF şi să nu-l mai încalce, ameninţând că, în caz contrar, Statele Unite se vor retrage din acord.

„Astăzi, în mod vizibil, partenerii noştri americani cred că situaţia s-a schimbat în aşa măsură încât trebuie să deţină asemenea arme“, a spus preşedintele rus, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

„Care ar trebui să fie răspunsul nostru? Un răspuns simplu: vom face acelaşi lucru“, a adăugat el, repetând că Rusia „este împotriva distrugerii acestui tratat“.

Semnat acum 31 de ani, tratatul INF a fost împins în faţa scenei în octombrie, când preşedintele american Donald Trump a anunţat că Statele Unite urmează să „pună capăt acordului“ şi să dezvolte din nou armament nuclear.

Un obişnuit al răzgândirilor, Donald Trump şi-a afişat însă, luni, voinţa de a coopera cu Rusia şi China. aflată şi ea în colimatorul său, pentru a pune capăt unei curse a înarmării devenite „incontrolabilă“.

În acest context, şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, a declarat că Moscova îşi va creşte arsenalul nuclear.

„Unul dintre factorii cei mai destructivi care complică relaţiile internaţionale se adevereşte a fi acţiunile Statelor Unite care încearcă să-şi păstreze rolul dominant în afacerile internaţionale“, a acuzat el într-un comunicat publicat de armata rusă.

„Asta are scopul ca Washingtonul şi aliaţii săi să ia măsuri complexe, coordonate, pentru a contracara Rusia şi a-i dicredita rolul în afacerile internaţionale“, a adăugat el.

Ultima şansă

Tratatul INF (Intermediate Nuclear Forces Treaty) privind armamentul nuclear cu rază intermediară de acţiune a fost semnat în 1987 de către liderii american şi sovietic de la acea vreme, Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov.

Acest tratat - care aboleşte o întreagă clasă de rachete cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri - a pus capăt crizei declanşate în anii '80 de desfăşurarea de rachete sovietice de tip SS-20 - cu focoase nucleare - îndreptate împotriva capitalelor occidentale.

„Mai întâi, partea americană îşi anunţă intenţia de a se retrage din tratat (...). Apoi ea începe să caute motive pentru a o face“, a comentat Putin, citat de agenţiile ruse de presă.

„Justificarea numărul unu este că noi vrem ceva. În acelaşi timp, ca de obicei, nicio dovadă a acestor încălcări din partea noastră nu a fost furnizată“, a adăugat el.

La finalul unei reuniuni a miniştrilor Apărării ai statelor membre NATO, la sediul Alianţei Nord-Atlantice, secretarul general Jens Stoltenberg a subliniat că „Rusia are acum o ultimă şansă să se conformeze din nou Tratatului INF“, precizând totodată că „noi trebuie să începem, la rândul nostru, să ne pregătim în vederea unei lumi fără tratat“.

NATO a adoptat apoi o Declaraţie în care acuză Moscova că a încălcat Tratatul INF şi că face astfel să planeze riscuri grave la adresa securităţii euroatlantice. „Îndemnăm Rusia să revină fără întârziere la o respectare totală şi verificabilă. În prezent, Rusiei îi revine să respecte tratatul INF“, se arată în declaraţie.

Washingtonul se plânge că Moscova a desfăşurat sistemul de rachetă de tip 9M729 - a cărui rază de acţiune depăşeşte 500 de kilometri.

Acest nou sistem de rachetă - numit SSC8 în nomenclatura NATO - este considerat o ameninţare reală, din cauza razei sale de acţiune. Potrivit secretarului general al NATO, aceste rachete pot să atingă oraşe în Europa în doar câteva minute după ce au fost lansate de pe teritoriul rus şi pot fi dotate cu încărcături nucleare.

Departamentul de Stat american a anunţat într-un comunicat, publicat marţi, că a furnziat ”mai multe decât suficiente informaţii pentru ca Rusia să se implice în mod substanţial în acest subiect”.

Ultimatumul de 60 de zile avansat de Pompeo corespunde următoarei reuniuni a miniştrilor Apărării din statele membre NATO, la 14 şi 15 februarie 2019.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite