Tensiuni în Haiti, după asasinarea preşedintelui. Cel puţin unul dintre asasini este cetăţean american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini de la asasinarea preşedintelui haitian Jovanel Moise FOTO captură video
Imagini de la asasinarea preşedintelui haitian Jovanel Moise FOTO captură video

Un cetăţean american de origine haitiană se numără printre persoanele arestate sub acuzaţia că l-au asasinat pe preşedintele haitian, Jovanel Moise, conform presei internaţionale.

Autorităţile haitiene au mai arestat persoane suspectate că ar fi fost implicate în asasinarea preşedintelui.

James Solages, cetăţean american, se numără printre cele şase persoane arestate până acum, suspectate că au fost implicate în asasinarea lui Moise, conform unui oficial haitian. Pierre a declarat pentru The Washington Post că cel puţin încă unul dintre arestaţi este american de origine haitiană. Alţi patru suspecţi au fost ucişi, au mai transmis autorităţile haitiene.

Sursa citată a mai transmis că persoanele arestate au fost duse la o secţie de poliţie din capitala ţării, care a fost apoi înconjurată de o mulţime furioasă de oameni. „Forţele speciale încearcă să protejeze secţia de poliţie pentru că populaţia este furioasă şi încearcă să ajungă la ei, să le dea foc. Vrem să evităm asta”, a spus oficialul haitian.

Numele presupuşilor asasini nu au fost făcute publice, însă un ministru din guvernul de la Port-au-Prince a declarat că ei sunt cetăţeni străini.

Preşedintele haitian Jovanel Moise, în vârstă 53 de ani, a fost împuşcat mortal, iar soţia sa grav rănită, după ce bărbaţi înarmaţi au pătruns în noaptea de marţi spre miercuri în reşedinţa lor privată din Port-au-Prince. Prima doamnă Martine Moïse a fost transferată în Florida - starea ei e critică, dar stabilă.

Prim-ministrul interimar Claude Joseph a făcut apel la calm şi a declarat stare de asediu în ţară. Astfel, pot fi interzise adunările şi armata poate fi folosită în locul poliţiei.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite