SUA îşi vor retrage sistemele de rachete Patriot din Turcia, după un anunţ similar al Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sisteme de apărare Patriot FOTO techreleased.com
Sisteme de apărare Patriot FOTO techreleased.com

Statele Unite au informat Guvernul turc că misiunea unităţilor de rachete Patriot din Turcia, care se încheie în octombrie, nu va fi prelungită, relatează publicaţia turcă Hurriyet în ediţia electronică.

Anunţul Statelor Unite a fost făcut duminică, la o zi după ce Germania a informat că îşi va retrage sistemele de rachete Patriot din sudul Turciei, din apropierea frontierei siriene.

Sistemele „Patriot vor fi aduse în Statele Unite pentru operaţiuni critice de modernizare, care vor asigura că forţa de apărare antirachetă a SUA va fi capabilă să contracareze ameninţările globale care evoluează şi să protejeze aliaţii şi partenerii - inclusiv Turcia“, se arată într-un comunicat comun al Guvernelor american şi turc.

„Statele Unite şi NATO susţin securitatea Turciei şi stabilitatea regională“, adaugă comunicatul. „În timp ce Statele Unite desfăşoară mijloace aeriene suplimentare şi cooperează cu Turcia pentru a combate (gruparea) Statul Islamic, SUA vor continua de asemenea să colaboreze cu Turcia pentru a-i susţine capacităţile de apărare antiaeriană, inclusiv împotriva ameninţării rachetelor balistice“, continuă textul.

Comunicatul notează că navele Aegis ale Forţelor navale americane vor rămâne în estul Mării Mediterane. „Aceste nave oferă o gamă de capacităţi pentru apărarea Turciei şi a misiunilor NATO, inclusiv sprijin pentru apărarea antiaeriană şi antirachetă a NATO. Forţele navale americane din Europa vor continua cooperarea strânsă cu Forţele navale turce din regiune, pentru apărarea Turciei“, precizează textul.

Anunţul Statelor Unite a venit după ce Germania a informat sâmbătă că îşi va retrage bateriile de rachete Patriot şi soldaţii mobilizaţi în sud-estul Turciei.

Ministerul german al Apărării a precizat că cei 250 de soldaţi germani şi două sisteme de rachete Patriot staţionate la frontiera sudică a Turciei, pentru a contribui la apărarea aliatului din cadrul NATO în faţa violenţelor din ţara vecină Siria, vor părăsi teritoriul turc înainte de încheierea mandatului la 31 ianuarie 2016.

NATO a mobilizat în 2013 cinci baterii de rachete Patriot la aproximativ 100 de kilometri de graniţa siriană. Germania şi Statele Unite au oferit câte două baterii, iar Olanda una. Anul acesta, olandezii şi-au încheiat misiunea şi au fost înlocuiţi de spanioli.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite