Din contra, pe teren avem deja faţă în faţă, eye to eye, nu numai interpuşii, proxy, ai superputerii americane, ai marii puteri regionale, Rusia, şi ai actorilor regionali interesaţi – Iran, Arabia Saudită, Turcia – ci chiar trupele speciale ale acestor state.

De unde maxima complicaţie şi perspectiva conflictului, care antrenează laolaltă toate aceste categorii de trupe. Şi un spaţiu de decont al multiplelor rivalităţi, ce reclamă nu numai tranşarea conflictului inter-sirian şi debarcarea lui Al Assad, cât identificarea unui nou duşman şi eliminarea ambiţiilor iraniene în regiune, un Iran care a profitat de confruntările locale şi rivalităţile sunniţi-şiiţi, dar şi de neînţelegerile Occidentului cu Rusia şi, nu rareori, cu Turcia, pentru a se infiltra şi a-şi proiecta forţa în Orientul Mijlociu.

Pe de altă parte, ieşirea din arena regională a Daesh-Stat Islamic a determinat apariţia vie a rănilor acestei perioade în teritoriul controlat de gruparea jihadistă, care a ucis, torturat, umilit populaţia civilă locală. Numeroase gropi comune sunt proba uciderii sadice a civililor, în afara filmelor propagandistice şi fără camere de luat vederi, în adevărate competiţii de crime cu premeditare cât mai sângeroase şi chinuitoare pentru victime. Un spectacol oribil al unei aberaţii a omenirii, în secolul 21.


Preşedintele iranian Hassan Rohani FOTO AFP

Iranul, viitorul duşman după prăbuşirea Daesh/Stat Islamic în Siria şi Irak

Pascal Brukner avea un celebru eseu după prăbuşirea Zidului Berlinului, în perioada romantică a viselor idealiste despre o viitoare lume de după dispariţia Uniunii Sovietice, în siajul lui Francis Fukuyama, de exemplu, care anunţa Sfârşitul Istoriei şi convergenţa sistemelor spre democraţie liberală, globalizare şi soluţionarea paşnică a conflictelor. În eseul său Melancolia democraţiei. Cum să trăieşti fără duşmani?, Bruckner sublinia o anumită pornire a sistemelor şi conducerilor politice care aveau nevoie, pentru coeziunea şi mobilizarea naţiunilor, să aibă un duşman. Or, prăbuşirea comunismului crea această mare problemă de vid al inamicului ca motiv de susţinere a guvernării şi, de ce nu, trecerea cu vederea a neajunsurilor administrării propriei ţări.

Iată că astăzi, în Siria, motivul pentru reconfigurarea liniilor de confruntare de după lansarea primăverii arabe şi marcarea episodului atacurilor chimice ale regimului contra populaţiei - existenţa Daesh autointitulată Stat Islamic - dispare. Dispariţia duşmanului comun riscă să reaprindă confruntările originare care au băgat Siria în haos acum 6 ani, respectiv confruntarea între regimul dictatorial Al Assad, care şi-a ucis populaţia majoritară sunnită şi spiritul revoluţionar al sunniţilor lansat în cursa spre democratizare şi, deci, eliminare a regimului allawit.

Confruntarea se pregăteşte, iar viitorul duşman e gata să-şi preia rolul.

Azi, faţă în faţă, chiar la linii de contact clare, se află trupele ruse ce susţin armata regimului, împreună cu miliţiile şiite pro-iraniene şi trupele iraniene însele, în formate diverse, alături de Hezbollahul iranian, pe de o parte, trupele kurdo-sunnite ale Forţelor Democratice Siriene – o grupare kurdo-arabă susţinută de SUA- împreună cu trupe speciale americane şi opoziţia majoritară sunnită, dar şi structura de forţe militare disidente anti-sistem refugiate în Turcia, însoţite de trupele turce. Singularitatea celei de-a treia părţi vine din rivalitatea turco-kurdă.

Se pregăteşte, deci, viitoarea confruntare care nu mai poate fi evitată. Asta deoarece duşmanul comun a dispărut, iar trupele loialiste şi cele revoluţionare siriene sunt din nou faţă în faţă. Dacă duşmanul comun a fost utilizat pentru a oculta formula de conflict real din Siria şi a amâna deznodământul, oferind spaţiu pentru repoziţionare teritorială în vederea viitoarelor confruntări sau negocieri, azi acordul nu există, iar confruntarea care mocnea sau era menţinută într-o aură de ambiguitate e pe punctul să explodeze. Deja pregătirile de lansare a bătăliei s-au făcut, SUA a cerut formal retragerea trupelor şi miliţiilor şiite şi iraniene din Siria şi Irak, iar, de partea cealaltă, Siria lui Al Assad şi Iranul au cerut retragerea trupelor americane şi turce aflate pe teritoriul sirian pe motiv că se află ilegal acolo, fără acordul regimului. Confruntarea se pregăteşte, iar viitorul duşman e gata să-şi preia rolul.

Într-adevăr, liniile de forţă ale aşezării a puterilor globale şi regionale implicate în Irak şi Siria, pe teren, fac ca Iranul să se contureze drept viitor inamic în regiune. Implicarea sa în Siria şi Irak, dar şi pe alte meridiane din Orientul Mijlociu, în Yemen, Bahrein, Liban, cu precădere, anunţă profunda nemulţumire pentru ieşirea din matcă şi expansiunea de forţă, prezenţa iraniană care distruge în acelaşi timp poziţionări clasice şi interese occidentale, sunnite, saudite şi turce, deodată, la care le putem adăuga lesne pe cele israeliene. Fireşte că interesele diferiţilor actori citaţi nu sunt similare, dar în toate cazurile Iranul este inamic.

E adevărat că în epoca actuală relaţiile dintre oricare doi actori nu mai sunt atât de simple, în alb şi negru, prieten sau duşman. Nu. Azi doi actori, oricare ar fi ei, au o relaţie complexă în care se suprapun concomitent zone de cooperare, zone de competiţie şi zone de confruntare, relaţia fiind definită de întinderea, lărgimea de bandă a acestor zone suprapuse şi funcţionând concomitent. Astfel, relaţia Iranului cu Turcia are şi zone de colaborare – cum sunt cele de alimentare cu petrol şi gaze prin conducta ce le leagă sau recenta asociere pentru rezolvarea/eliminarea problemei perspectivei statului kurd în Irak, ce reunea şi resursa din Kirkuk. Însă rivalitatea ca puteri regionale, rivalitatea istorică dintre persani şi turci, precum şi cea religioasă între sunniţi şi şiiţi nu avea cum să nu lase urme în spaţiul competiţiei regionale şi a confruntării celor doi vecini pe terţe spaţii.

Iranul e viitorul duşman.

Cert este că în această ecuaţie Rusia este mai degrabă apropiată, mai ales în privinţa Siriei, de Iran, şi aplaudă, dacă nu aţâţă sau chiar determină luările de poziţie anti-americane şi anti-turce amintite mai sus. Nu înseamnă, încă o dată, că Rusia are o similitudine de interese cu Iranul. Din contra, şi aici istoria e bogată în confruntări şi amintiri ale componentei confruntaţionale şi de competiţie locală. Dar azi, interesele în ceea ce priveşte Siria şi combaterea poziţiilor şi intereselor occidentale coincid, deci Rusia e mai degrabă aliniată pe această linie în viitoarea confruntare anti-iraniană din Occidentul Mijlociu. Iranul e viitorul duşman.


Cel puţin 400 de cadavre au fost descoperite la baza militară din al-Bakara Foto: AFP

Gropile comune ale Daesh-ISIS din Kirkuk, pline de civili măcelăriţi cu sadism

Ne-am obişnuit cu ideea că Daesh-ISIS, autointitulat Stat Islamic, face execuţii oribile, ostentative, înregistrate pe camerele de luat vederi pentru a teroriza şi înfricoşa lumea întreagă, dar şi pentru a atrage luptători jihadişti înrolaţi de pe tot globul şi pentru a colecta fonduri de la cei care susţin enormităţile radicalismului acestui tip de islam reinterpretat. Ei bine, aceasta e doar o parte vizibilă a crimelor din regiunile preluate sub control de către organizaţia teroristă, iar multe din acţiunile sale împotriva civililor din regiunile din Siria şi Irak de pe teritoriul revendicat de mişcarea jihadistă, abia acum ies la iveală.

Nu s-a terminat bine eliberarea regiunilor din Irak şi Siria de prezenţa trupelor locale şi luptătorii internaţionali ale jihadiştilor şi deja pe zonele oraşelor eliberate au apărut rănile profunde ale masacrelor împotriva civililor care erau consideraţi neascultători, neobedienţi sau care intrau în conflict cu luptătorii Stat Islamic. În Kirkuk, de exemplu, regiune tocmai preluată în forţă de către autorităţile irakiene de la Peshmerga kurdă, după preluarea deplină a oraşului de la Daesh şi desfăşurarea unui referendum pentru independenţa regiunii autonome kurde, la care s-a raliat oraşul petrolier, au fost descoperite, la indicaţiile unui cioban local, nu mai puţin de 5 gropi comune cu cel puţin 400 de victime umane de nerecunoscut.

Uciderea tuturor civililor fără nici o judecată sau fără motiv era la ordinea zilei. Singura regulă respectată era ca aceste crime să nu se petreacă în oraşe şi localităţi, ci în afara lor, pentru ca resturile umane, cadavrele, să fie îngropate şi să nu genereze molime.

Spaţiul controlat de Daesh/Stat Islamic şi de toţi participanţii în teatrele de război jihadiste, a fost, de fapt, un spaţiu de manifestare a celor mai profunde şi mai bolnave porniri ale speciei umane. Cu un sadism greu de deschis, într-o impunitate totală - dată de nerecunoaşterea formală a vreunei administraţii jihadiste - Stat Islamic a torturat, umilit şi ucis, în moduri pe care mintea umană cu greu le poate concepe, civilii pe care-i avea la îndemână şi care nu achiesau cu modul de funcţionare al vieţii de zi cu zi a jihadiştilor.

Şi nu e vorba aici de credinţă. Daesh-Stat Islamic, mai ales falanga sa de luptători străini - foreign fighters - cu precădere europeni şi ruşi, nu aveau nici o oprelişte şi nici o înclinaţie spre religie. Dacă Al Qaeda lui Bin Laden avea obişnuinţa de a respecta strict religia islamică şi rugăciunile, comportamentul unui credincios şi marşa spre un fundamentalism cu respectul strict al vieţii Profetului, în cazul Daesh, fumatul, muzica, jocurile de noroc, distracţia, alcoolul erau la ordinea zilei. O adevărată orgie continuă pentru luptătorii pentru Islam, dar de la care Islamul părea a fi dispărut de tot. Şi chiar respectul faţă de femeie, în varianta Coranului, lipsea cu desăvârşire, pentru luptători fiind aduse femei pentru a le fi „soţii“ de ocazie, practic o adunătură de femei de consum comun şi un bordel nesfârşit, la care se adăugau localnicele care erau luate cu japca de mai marii momentului de la familiile lor – fie soţi, fie părinţi. Pe acest fond, şi uciderea tuturor civililor fără nici o judecată sau fără motiv era la ordinea zilei. Singura regulă respectată era ca aceste crime să nu se petreacă în oraşe şi localităţi, ci în afara lor, pentru ca resturile umane, cadavrele, să fie îngropate şi să nu genereze molime.

Stat Islamic a fost cel care a luat civilii din zona Kirkuk şi i-a dat pe mâna sadicilor care i-au adus şi executat în deşert, de data asta fără cameră de luat vederi şi postări pe reţelele sociale, ci în execuţii şi torturi exclusiv pentru distracţia sadicilor combatanţi străini şi localnici.

De aici, mintea bolnavă şi competiţia pentru sadism şi crimă în modurile cele mai oribile, pentru tortură şi degradare umană extremă, a făcut ca uciderile civililor să se facă în modul cel mai oribil, în adevărate măceluri în grup, într-o competiţie pentru degradare umană şi dezumanizare extremă a autorilor. Relatările celor din zonă vorbesc despre maşini cu civili prizonieri aduşi în deşert în gropile comune şi executaţi individual sau în grup de călăii lor ce se concurau în sadism. De altfel, autorităţile irakiene au comandat expertiza ADN pentru a identifica una câte una victimele. Şi e vorba despre cele care au avut câte un martor, fie şi de la distanţă, existând multe dintre crime şi posibile gropi comune care nici măcar nu au putut fi identificate.

La 3 km nord de oraşul Hawija, în regiunea al Bakara, unde fusese o bază americană până în 2011, a fost locul unde au fost găsiţi cei 400 civili măcelăriţi în gropi comune, potrivit guvernatorului de Kirkuk, Rakan Saeed. Daesh-Stat Islamic a fost cel care a luat civilii din zona Kirkuk şi i-a dat pe mâna sadicilor care i-au adus şi executat în deşert, de data asta fără cameră de luat vederi şi postări pe reţelele sociale, ci în execuţii şi torturi exclusiv pentru distracţia sadicilor combatanţi străini şi localnici.