Semne că se apropie o intervenţie din afară în Siria, împotriva lui Bashar al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insurgenţii sirieni aşteaptă ajutor militar din afară
Insurgenţii sirieni aşteaptă ajutor militar din afară

128 de persoane din state aparţinând Comunităţii Statelor Independente (CSI) au fost evacuate, miercuri, din Siria la bordul unui avion al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă. Pe de altă parte, un postul de radio sirian independent, Rozana, în limba arabă, a început să emită de la Paris.

Potrivit diplomaţiei de la Moscova, este vorba despre cetăţeni ruşi, membri ai familiilor lor şi cetăţeni din ţările CSI, inclusiv nouă persoane din Republica Moldova. În ajun, aeronava a livrat în Siria ajutor umanitar constituit din produse alimentare şi obiecte de primă necesitate.
Ministerul rus de Externe subliniază că operaţiunea umanitară a fost efectuată în conformitate cu acordarea de garanţii de securitate din partea autorităţilor siriene.

„Rusia va continua să ofere asistenţă umanitară populaţiei siriene atât prin intermediul organizaţiilor internaţionale de specialitate, cât şi în cadrul formatului bilateral”, se spune într-un comunicat al diplomaţiei ruse.

Postul de radio sirian independent Rozana, în limba arabă, a început să emită de la Paris. Potrivit organizaţiei internaţionale pentru drepturile omului Reporteri fără Frontiere, Rozana este un proiect independent, laic, care are drept scop să prezinte diferite puncte de vedere privind situaţia din Siria. Programul postului de radio include buletine de ştiri, reportaje, comentarii analitice şi interviuri.

Personalul postului de radio Rozana este format din 30 de corespondenţi şi cinci persoane care lucrează în biroul din Paris. Adresa postului este ţinută în secret.

În mediile de la Washington se vorbeşte de iminineţa unei intervenţii

La Washington dezbaterea din mediile analitice legate de viitorul Siriei este din ce în ce mai concentrată asupra iminenţei unei acţiuni militare externe împotriva regimului de la Damasc. Experţi americani care consiliază administraţia de la Washington spun că pentru a obţine plecarea de la putere a preşedintelui Bashar al Assad, SUA trebuie să joace un rol mai mare în coordonarea campaniei militare a rebelilor sirieni.

Amânarea unui angajament al SUA faţă de rebelii sirieni este considerată, de unii analişti drept regretabilă din perspectiva pierderii mai multor vieţi omeneşti şi a regresului victoriilor militare pe care rebelii le obţinuseră cu şase luni în urmă. Alţii spun că într-un anume sens reticenţa preşedintelui Obama de a implica SUA în conflict a fost benefică.

Michael Doran, oficial în Consiliul pentru Securitate Naţională si Departamentul Apărării în administraţia George Walker Bush şi Michael O'Hanlon, o voce extrem de critică împotriva aceleiaşi administraţii pentru modul în care a gestionat intervenţia în Irak, ambii analişti acum la Institutul Think Tank Brookings din Washington sunt de părere că amânarea a demonstrat în mod dramatic aliaţilor Americii că SUA sunt într-adevăr o naţiune indispensabilă.

Experţii cred că va fi nevoie de forţe de mentinere a păcii după intervenţie

Acum însă, recuperarea iniţiativei de către forţele rebele siriene va reclama mai mult decât o intervenţie limitată din afară. Cei doi analişti americani spun că nici în cazul în care Bashar al Assad ar fi determinat să plece de la putere fără o intervenţie militară, aceasta nu ar putea garanta pacea în Siria mai mult decât a putut aduce stabilitate în Irak, înlăturarea de la putere în 2003 a lui Saddam Hussein, pentru că, explică ei, punctul fundamental este că în actualele condiţii un acord de pace între opoziţie şi regim nu este fezabil.

„Un acord de pace ar cere un efort militar mai mare şi într-un final trupe de menţinere a păcii pentru a-l implementa. Mai mult, va trebui ca trupe americane, chiar dacă în număr redus, să facă parte din această forţă. Nicio altă ţară în afara Americii nu are capacitatea militară necesară şi influenţa politică pentru a putea constitui o coaliţie militară multinaţională. Cererile atât de vocale pentru o intervenţie americană sunt un factor cu totul nou în afacerile din Orientul Mijlociu . Ele conferă SUA o mult mai mare oportunitate de a manageria riscurile unei intervenţii militare, susţin experţii de la Brookings.

Bashar se va clătina când oraşele Alep şi Damasc vor fi în mâinile rebelilor

Tot ei sunt de părere că în cazul în care preşedintele Obama va începe să discute cu aliaţii SUA ideea unei forţe multinaţionale, va fi mai uşor să-i convingă pe aceştia să-i sprijine pe rebeli într-o manieră mai coerentă. În plus, un asemenea anunţ i-ar reasigura pe sirienii de toate confesiunile în legătură cu hotărârea comunităţii internaţionale de a pune capăt violenţei. Ar putea, de asemenea, submina cea mai mare presiune psihologică pe care Bashar al Assad o exercită, sentimentul răspândit printre mulţi sirieni că au în faţă alternativa, regimul Assad sau regimul Al Qaeda.

Analiştii de la Brookings care consiliază administraţia de la Washington, citaţi de Radio România Actualităţi, spun că pentru a-şi realiza ţinta de a-l determina pe Assad să renunţe la putere, SUA trebuie să joace un rol mai mare în coordonarea campaniei militare a rebelilor sirieni. Washingtonul trebuie să fie creierul strategic care identifică mişcările cheie pe câmpul de luptă şi mâna care asigură că diferitele elemente ale opoziţiei lucrează împreună pentru obiectivele lor comune.

Calculele lui Bashar al Assad şi ale aliaţilor săi iranieni nu se vor schimba până când oraşele Alep şi Damasc nu vor fi sub controlul permanent al rebelilor, cred Doran şi O'Hanlon. Tot ei  spun că acestea sunt obiectivele strategice pe termen scurt pe care SUA trebuie să le stabilească pentru opoziţia siriană şi recomandă ca administraţia Obama să îi acorde sprijinul necesar pentru a le realize.
 


Citeşte mai multe despre Siria

Opoziţia siriană: „Mii de vieţi ar fi putut fi salvate, dacă ţările care sprijină rebeliunea“ ar fi acţionat mai rapid

Principala formaţiune a opoziţiei siriene şi-a exprimat duminică recunoştinţa faţă de cele 11 ţări din grupul Prietenilor Siriei care au decis la Doha, cu o zi înainte, să întărească ajutorul acordat opoziţiei regimului condus de Bahar Al-Assad, însă a precizat că, dacă ar fi acţionat mai rapid, s-ar fi salvat mii de vieţi.

  Conflictul sectar din Siria ajunge în Liban. Doi soldaţi ucişi, patru răniţi, într-o confruntare sunnito-şiită

Doi soldaţi libanezi au fost ucişi în violenţele care au izbucnit în sudul Libanului, între grupări care susţin facţiuni diferite din războiul civil sirian, relatează AFP. Aceasta este cel mai nou caz de extindere în ţara vecină, a conflictului civil din Siria.

Al-Assad măreşte salariile militariilor pentru a împiedica o eventuală lovitură de stat

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a anunţat că personalul militar şi civil din structurile Armatei va primi măriri de salariu, anunţă agenţia de presă AFP. Liderul de la Damasc doreşte să îşi protejeze forţele loialiste de criza economică care a lovit ţara de la începutul războiului civil.

„Prietenii Siriei” stabilesc condiţiile înarmării la Doha. Rebelii declară că au primit deja prima livrare de arme

Miniştrii de Externe din grupul Prietenii Siriei se întâlnesc, astăzi, pentru a discuta înarmarea forţelor opoziţiei siriene care luptă împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad. La conferinţa de la Doha vor participa miniştri din Marea Britanie, Franţa, Germania, SUA, Italia, Iordania, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Turcia şi Egipt.

Cel puţin 600 de persoane din Rusia şi Europa luptă împotriva regimului sirian, susţine Putin

Cel puţin 600 de persoane înarmate din Rusia şi din Europa luptă în prezent în Siria împotriva regimului condus de Bashar al-Assad, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, avertizând Occidentul cu privire la livrarea de arme opoziţiei siriene.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite