Noul guvern al Canadei: tehnocraţi, număr egal de femei şi bărbaţi şi cel mai mare număr de miniştri Sikh din lume

Au trecut doar câteva săptămâni de la victoria surprinzătoare a liberalilor conduşi de Justin Trudeau în alegerile parlamentare din Canada. Săptămâna aceasta, el şi noul său cabinet au fost învestiţi în funcţie, iar presa internaţională şi analiştii politici au salutat aproape la unison componenţa eterogenă a acestuia.

Într-o lume în care politica a ajuns o meserie în sine, noul cabinet liberal al Canadei pare a fi rupt din filme SF, la propriu: el conţine până şi un om care a ajuns în spaţiu. Marc Garneau, în vârstă de 66 de ani, este un fost astronaut cu sute de ore de misiuni la bord, a condus Agenţia Spaţială Canadiană, iar acum este noul ministru al transporturilor din ţara nord-americană.

Cabinetul Trudeau are 31 de miniştri, incluzând prim-ministrul, dintre 15 sunt femei – ceea ce reprezintă îndeplinirea promisiunii electorale a liberalului de a menţine o balanţă între sexe în cabinetul său. Întrebat cu ocazia investiturii de ce a crezut că acest lucru este o prioritate în stabilirea cabinetului, Justin Trudeau a răspuns sec: „Pentru că este anul 2015”.

Însă diversitatea cabinetului Trudeau nu se rezumă doar la sexe: acesta include, în premieră, şi miniştri ce aderă la religia Sikh, răspândită în zona Punjab din India şi în Pakistan. O imigraţie masivă începută la sfârşitul secolului 19 a dus la stabilirea unei comunităţi semnificative de aderenţi la sikhism în Canada, care numără în prezent 470.000 de persoane.

Cei mai mulţi miniştri practicanţi Sikh din lume

Nu mai puţin de 4 miniştri din cabinetul Trudeau sunt practicanţi ai religiei Sikh, ceea ce înseamnă că acest cabinet guvernamental are în componenţă cei mai mulţi aderenţi la această religie din lume – chiar mai mulţi decât în India sau Pakistan, locurile din care au pornit mişcarea religioasă.

Însă, „The Guardian” transmite că aceştia nu au fost numiţi doar pe criterii de diversitate religioasă, ci au un trecut profesional care îi indică a fi specialişti în domeniile respective – mai pe scurt, tehnocraţi.

De exemplu, noul ministru al apărării din Ottawa, Harjit Sajjan, este locotenent-colonel în armata canadiană şi a fost decorat în multiple rânduri pentru acţiunile sale pe teatrele de operaţiuni. El a fost trimis în Bosnia şi Afghanistan şi a devenit primul canadian Sikh care a condus un regiment al armatei canadiene. Înainte de cariera militară, el a activat timp de 10 ani ca detectiv în cadrul inspectoratului de poliţie din oraşul Vancouver.

Un alt exemplu este noul ministru al infrastructurii, Amarjeet Sohi, care a venit în Canada în 1981, ca imigrant din India. El a devenit apreciat ca şi consilier local în oraşul Edmonton, însă a fost în trecut deţinut politic în India, unde a fost reţinut pentru că a ajutat la un protest privind o reformă agrară într-o zonă rurală dezavantajată a Indiei, fiind acuzat de terorism şi sechestrat de autorităţi timp de aproape 2 ani.

Mulţi dintre noii miniştri, remarcaţi prin activism 

O altă premieră o reprezintă şi desemnarea Maryamei Monsef, musulmancă născută în Afghanistan, ca ministru al instituţiilor democratice, ea fiind prima persoană musulmană ce face parte dintr-un cabinet ministerial din istoria Canadei. Monsef s-a făcut renumită prin activităţile de caritate şi voluntariat pentru tineret şi drepturile femeilor în ţările musulmane, şi nu a deţinut nici o funcţie politică până acum

Cabinetul conţine şi o persoană cu handicap locomotor: noul ministru pentru afacerile veteranilor de război, Kent Hehr. Fost jucător de hochei în tinereţe, Hehr a fost victimă colaterală într-o tentativă de asasinat în 1991, fiind împuşcat în gat. El a suferit o paralizie a membrelor inferioare din cauza rănii, însă s-a reprofilat rapid în jurist şi activist pentru drepturile persoanelor cu handicap.

Este probabil prea devreme pentru a preconiza dacă acest cabinet, ce pare a reduce la minim numărul politicienilor de serviciu, va fi şi eficient în administrarea ţării. Însă prima impresie este promiţătoare – şi în acelaşi timp, este un pariu pe care prea puţine guverne sub egide liberale se angajează să-l facă.