La petrecerea preşedintelui din Zimbabwe se va servi carne de elefant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de naştere a preşedintelui Zimbabwe, Robert Mugabe, este sărbătorită în fiecare an cu mare fast. În ciuda devastării economice a ţării, pe 28 februarie se va celebra ziua conducătorului cu fotbal, concerte şi o petrecere luxoasă în onoarea „tovarăşului“ preşedinte care anul acesta a împlinit 91 de ani şi 35 de ani de „domnie“.

Anul acesta, pentru a marca cei 91 de ani împliniţi de Robert Mugabe, la petrecere se va servi carne de vânat, inclusiv de elefant, fapt criticat de mulţi ca fiind „lipsit de etică“ şi despre care localnicii spun că îi sărăceşte şi mai mult.

Potrivit publicaţiei de stat „The Chronicle“, un fermier local a donat doi elefanţi, doi bivoli, şapte antilope şi un leu pentru petrecerea preşedintelui. Tendai Musasa, fermierul proeminent din Zimbabwe, e estimat valoarea animalelor la 120.000 de dolari şi l-a denumit „un gest perfect“. Animalele sunt sacrificate înaintea petrecerii, iar carnea va fi păstrată în frigiderele unui hotel.

Însă localnicii din zonă spun că animalele fac parte din cota anuală de vânat a comunităţii, deci ei vor fi cei păgubiţi. Însă nu pot denunţa donaţia fermierului de teamă că vor consideraţi ca oponenţi ai preşedintelui, a notat „The Chronicle“.

Nu sunt de acord cu donarea de animale sălbatice pentru o petrecere“, a declarat Johnny Rodriguez, preşedintele unei asociaţiei de conservare a animalelor sălbatice din ţară, denumind uciderea elefanţilor ca fiind „complet lipsită de etică“.

Zimbabwe este deja criticată pentru tratamentul elefanţilor, inclusiv capturarea puilor de elefant pentru a-i exporta în ţări ca Emiratele Arabe Unite sau China.

Petrecerea preşedintelui va avea loc pe 28 februarie la Elephant Hills, un hotel luxos de lângă cascada Victoria. La petrecere sunt aşteptaţi aproape 20.000 de invitaţi.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite