Kenya a găsit resurse de apă în deşert care ar putea îndestula populaţia pentru următorii 70 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii care săpau după petrol au descoperit un rezervor de apă subteran, situat sub una dintre cele mai aride zone din Kenya. Respectivul strat acvifer ar putea satisface necesarul de apă al Kenyei pentru următorii 70 de ani, relatează „The Telegraph” în ediţia electronică.

Bazinul de apă descoperit are miliarde de litri de apă şi reprezintă aproximativ de zece mai mult decât rezervele actuale ale Kenyei.

Rezervorul se află în nord-vestul ţării, la graniţa cu Sudanul de Sud, Etiopia şi Uganda. Zona este slab populată şi este, adeseori, scena unor conflicte pentru resurse.

„Este important de spus că acestea sunt nişte estimări preliminare, iar aceste resurse trebuie gestionate bine pentru ca kenyenii să profite de ele”, a declarat Mohamed Djelid, directorul UNESCO în zona Africii de Est.

Aproape jumătate din cele 41 de milioane de locuitori ai Kenyei nu au acces la apă potabilă, iar fermierii din regiunile aride se chinuie să-şi crească recoltele, neavând irigaţia necesară.

„Vestea acestor rezerve vine într-un moment în care e nevoie mare de resurse de apă”, a declarat un oficial din guvernul de la Nairobi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite