Joe Biden s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz: „Dacă Rusia va invada Ucraina, NATO este pregătit“. Ce a spus despre Nord Stream 2
0Joe Biden s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz cu care a discutat despre tensiunile din estul Europei. Preşedintele american a afirmat că au avut o „întâlnire productivă" şi că pe ordinea de zi au fost discuţii despre descurajarea ameninţărilor Rusiei împotriva Ucrainei. Acesta a precizat că, în cazul în care Rusia va ataca, NATO este pregătit să intervină.
Biden a declarat că Germania, împreună cu SUA şi ceilalţi parteneri lucrează împreună pentru a găsi soluţii diplomatice deoarece acestea sunt cea mai bună cale pe care toate părţile o pot urma, relatează news.ro.
„Germania cu Statele Unite, împreună cu aliaţii şi partenerii noştri lucrează îndeaproape pentru soluţii diplomatice la această situaţie, iar diplomaţia este cea mai bună cale de urmat pentru toate părţile şi suntem amândoi de acord, inclusiv că este cel mai bine şi pentru Rusia, în opinia noastră”, a declarat Joe Biden.
În acelaşi timp, Joe Biden a spus că: „Dar dacă Rusia face o alegere de a invada în continuare Ucraina, suntem pregătiţi împreună şi NATO este pregătit”.
Preşedintele SUA a adăugat şi că s-a vorbit despre menţinerea unei alianţe strânse şi dezvoltarea unui „pachet puternic de sancţiuni care să demonstreze clar hotărârea internaţională şi să impună consecinţe rapide şi grave dacă Rusia încalcă suveranitatea Ucrainei şi integritatea teritorială a acesteia”.
Biden a promis şi că va opri Nord Stream 2, o conductă submarină destinată să livreze gaze din Rusia către Germania, dacă ruşii invadează Ucraina.
„Dacă Rusia invadează, asta înseamnă că tancuri sau trupe trec din nou graniţa cu Ucraina, atunci nu va mai exista Nord Stream 2”, a spus Biden.
Fiind întrebat cum ar putea SUA să facă asta, având în vedere că nu controlează proiectul, preşedintele a spus: „Îţi promit că vom putea face asta”, a răspuns Biden.
El le-a mulţumit partenerilor din Europa de Est şi Uniunea Europeană pentru efortul depus în această perioadă
Printre subiectele de discuţie, s-a regăsit şi preşedintele rus Vladimir Putin, despre care Biden a spus: „Cred că trebuie să realizeze că ar fi o greşeală uriaşă pentru el să intre în Ucraina, impactul asupra Europei şi a restului lumii ar fi devastator. Şi ar plăti un preţ mare. Am fost foarte, foarte direct cu preşedintele Putin, atât la telefon, cât şi în persoană. Vom impune cele mai severe sancţiuni care au fost impuse vreodată, sancţiuni economice şi va avea mult de plătit pentru asta pe viitor”.
La rândul său, cancelarul german a precizat că un eventual război în Ucraina va avea consecinţe grave.
„Suntem într-o situaţie foarte dificilă. Există o ameninţare militară împotriva Ucrainei, nu putem rămâne tăcuţi în privinţa asta. Vedem o serie de trupe de-a lungul graniţei cu Ucraina şi aceasta este o ameninţare serioasă la adresa securităţii europene şi de aceea este important să acţionăm împreună, să fim împreună şi să facem împreună ceea ce este necesar. Suntem o singură voce şi facem lucruri împreună şi am spus foarte clar, dacă va exista o agresiune militară împotriva Ucrainei, aceasta va avea consecinţe grave asupra cărora am convenit împreună”, a declarat Olaf Scholz.