Ambasadoarea americană la ONU: „SUA sunt pregătite de noi lovituri în cazul unui atac chimic al Damascului“

Ambasadoarea americană la ONU: „SUA
sunt pregătite de noi lovituri în cazul unui atac chimic al Damascului“

Ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley

Ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, a declarat la reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate că SUA sunt pregătite de noi lovituri în Siria, în cazul unui nou atac chimic, potrivit AFP. Reuniunea a fost convocată la cererea Rusiei, după loviturile din cursul nopţii împotriva regimului din Siria.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Suntem încrezători că am afectat serios programul de armament chimic al Siriei. Suntem pregătiţi să menţinem această presiune, dacă regimul sirian este suficient de nebun să ne testeze voinţa“, a spus aceasta, citată de agerpres.ro. „Dacă regimul sirian foloseşte din nou acest gaz otrăvitor, Statele Unite sunt pregătite să lovească din nou“, a afirmat ambasadoarea.

Rusia vrea proiect de rezoluţie

Rusia a propus un proiect de rezoluţie care să exprime o „mare îngrijorare“ şi a cerut condamnarea „agresiunii împotriva Republicii Arabe Siriene de către SUA şi aliaţii lor cu încălcarea dreptului internaţional şi a Cartei ONU“.

Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că agresiunile celor trei mari puteri a agravat situaţia umanitară din Siria. „Nu aţi ieşit din colonialism“, a apreciat acesta, susţinând că a fost călcată în picioare Carta ONU.

Proiectul de rezoluţie, formulat în cinci paragrafe, denunţă faptul că intervenţia militară occidentală a avut loc în timp ce o misiune a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) se află în Siria pentru a culege elemente despre presupusul atac chimic din 7 aprilie de la Douma.

În deschiderea reuniunii, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a adresat un apel membrilor Consiliului să „acţioneze în acord cu Carta Naţiunilor Unite şi în cadrul dreptului internaţional atunci când în cauză sunt 'pacea şi securitatea“, potrivit sursei mai sus citate.

citeste totul despre: