Egipt: un britanic a fost arestat pentru că hainele sale semănau cu uniforma poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupele de intervenţie din poliţia egipteană au uniforme complet negre. FOTO Reuters
Trupele de intervenţie din poliţia egipteană au uniforme complet negre. FOTO Reuters

Poliţia egipteană a anunţat luni că a arestat un britanic la El-Arish, în nordul Peninsulei Sinai, pentru că purta „o jachetă şi pantaloni negre” precum uniforma uniforma poliţiei. Autorităţile cred că acesta era deghizat pentru operaţiuni teroriste coordonate de Hamas.

Britanicul în vârstă de 44 de ani deţinea, de asemenea, un laptop în care poliţia a găsit fotografia unui bărbat suspectat că face parte din cadrul mişcării palestiniene Hamas, au descoperit poliţiştii după percheziţie. 

Purtarea unor haine care seamănă cu uniformele militare sau de poliţie poate conduce la arestare, în Egipt.

Duminică, un american în vârstă de 55 de ani, arestat în august în nordul Peninsulei Sinai pentru că a încălcat interdicţia de circulaţie în perioada în care forţele de ordine efectuau o vastă operaţiune în urma unui atentat, a fost găsit spânzurat în celula în care era deţinut, la Ismailiya, la Canalul Suez.

Regiunea Sinai rămâne cea mai instabilă din Egipt. În iulie, la scurt timp după lovitura de stat prin care a fost înlăturat de la putere preşedintele Mohamed Morsi, Israelul a aprobat demararea unei ofensive militare majore în Sinai de către egipteni. 

În momentul de faţă, armata egipteană se luptă în Sinai cu grupări extremiste, paramilitari din Frăţia Musulmană şi terorişti Hamas.

CITEŞE MAI MULT

Cum a ajuns Mohamed Morsi, de la „preşedintele tuturor egiptenilor“ la omul care a divizat ţara

Mohamed Morsi, demis miercuri de armată, îşi lasă ţara divizată deşi, după alegerea sa în iunie 2012, el a declarat în Piaţa Tahrir că va fi "preşedintele tuturor egiptenilor" şi garantul idealurilor democratice ale revoltei care a dus la înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, relatează AFP.

UPDATE Adly Mansour, un judecător necunoscut desemnat să conducă Egiptul în perioada de tranziţie, după demiterea preşedintelui Mohamed Morsi

Preşedinte al Curţii Constituţionale de doar câteva zile, judecătorul Adly Mansour a fost desemnat miercuri de armată să conducă cea mai populată ţara arabă, succedându-i preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi, relatează AFP.

Morsi şi întreaga echipă prezidenţială sunt reţinuţi într-o clădire a armatei

Preşedintele egiptean Mohamed Morsi era deţinut în noaptea de miercuri spre joi, împreună cu echipa sa, într-o clădire a armatei.

Bashar al-Assad: Criza din Egipt, sfârşitul „islamismului politic“

Preşedintele sirian Bashar al-Assad consideră că revolta poporului egiptean, îndreptată asupra lui Mohamed Morsi, marchează sfârşitul „islamismului politic“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite