Dispreţul şi ura faţă de femei duc la moarte – proteste ample în Turcia

Revolta femeilor face sa tremure AKP

Articolul acesta nu este despre „Fifty Shades of Grey”, nu este despre violenţa dintr-un film, ci despre violenţa asupra femeilor în Turcia şi despre protestele ample din ţară de acum câteva zile.

Mii de femei au protestat sâmbătă în Turcia, au ieşit pe străzile din mai multe oraşe, printre care Ankara, Istanbul, Mersin. Femei de toate vârstele şi-au strigat suferinţa, furia şi neputinţa. Mulţi ştim câte ceva despre Ankara şi Istanbul fiindcă am fost în vacanţe şi am vizitat Mausoleul Atatürk şi Băile Romane, Sfânta Sofia şi Moscheea Albastră ori am ajuns la conferinţe, aşa cum este cazul meu, sau am mers la cumpărături. Mersin e un loc nou pe hartă pentru mine, dar unul pe care nu îl voi uita. Sâmbătă am citit întâmplător un articol despre protestele de acolo şi de atunci am tot căutat să aflu mai multe din presa internaţională fiindcă în România nu am găsit decât un text în urmă cu două zile.   

Din 2013, de când au fost protestele violente din Piaţa Taksim îndreptate împotriva premierului de atunci, acum preşedintele Erdogan - care m-au ţinut cu sufletul la gură în faţa calculatorului - am început să fiu mai atentă la acest spaţiu. Am reuşit treptat să reconstitui ce este acolo din câteva materiale publicate de BBC. Cu ajutorul unei prietene, Fatma Yilmaz, am avut acces la presa din Turcia. Am reuşit să depăşesc bariera de limbă fiindcă Fatma mi-a făcut o revistă a presei după protestele de sâmbătă. Nu aş fi putut să fac trimiteri către presa locală fără ajutorul ei şi îi mulţumesc profund pentru sprijin.    

În Mersin a avut loc o crimă oribilă săptămâna trecută, o studentă a fost violată, înjunghiată şi apoi arsă ca să (i) se şteargă urmele. Pe ea o chema Ozgecan Aslan, avea 20 de ani şi era studentă la psihologie. Dacă veţi intra, pe website-ul Universităţii din Mersin vei găsi afişat un mesaj: „Cu profundă durere vă aducem la cunoştinţă că Ozgecan a plecat foarte devreme dintre noi. Universitatea Mersin este alături de familia îndurerată, ne rugăm pentru liniştea ei”. 

Prezumptivul vinovat este chiar şoferul microbuzului care o aducea de la universitate acasă, acesta fiind ajutat de tatăl său şi de un prieten. Şoferul maşinii, după ce a rămas singur cu Ozgecan Aslan, a schimbat traseul, femeia a încercat să folosească spray lacrimogen, dar a fost înjunghiată. Bărbatul a cerut ajutor tatălui şi unui prieten, aceştia ajutându-l în cele din urmă să toarne benzină peste corpul femeii şi să-i dea foc. Cei trei suspecţi sunt anchetaţi în prezent.

Mii de oameni au ieşit în stradă în cadrul protestelor, mai ales în oraşele cunoscute care au organizaţii care fac activism pentru drepturile femeilor. În Istanbul, pe Istiklal Caddesi (Bulevardul Independenţei –un spaţiu cunoscut al protestelor), femeile au ieşit în stradă.

Cu oameni şi împotriva oamenilor

Violenţa asupra femeilor nu este ceva abstract. Este concret, doare şi lasă urme. Este cu oameni şi este împotriva oamenilor. Este cu femei care suferă, care mor, violenţa se revarsă asupra lor şi este împotriva lor. Este şi cu prieteni, cu familie.  

Mobilizarea oamenilor, a femeilor a fost uimitoare. Tot din presa din Turcia am aflat că sicriul a fost purtat de femei, de prietenele lui Ozgecan Aslan care au spart astfel un tabu fiindcă, de obicei, femeile aşteaptă la intrarea în cimitir fiindcă tradiţia de înmormântare nu recomandă prezenţa lor în astfel de momente.

Politica hrăneşte cultura violenţei

Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP) se află la putere din 2002 şi îşi are rădăcinile proptite în islamul politic. Organizaţiile care luptă pentru drepturile femeilor spun că în ultimul deceniu violenţa a crescut şi că anul trecut au fost omorâte mai mult de 300 de femei. Revolta femeilor şi mobilizarea lor în stradă într-un regim politic opresiv nu au cum să te lase indiferent.

O jurnalistă turcă, Melis Alphan, a scris: „numele meu este Melis, sunt potenţial moartă”. Cultura violenţei asupra femeilor este hrănită de politică. Actualul preşedinte Erdogan a făcut de-a lungul anilor declaraţii privind locul şi menirea femeilor. În noiembrie 2014 afirma în cadrul unei întâlniri din Istanbul că „femeile şi bărbaţii nu sunt egali. Este împotriva naturii”. În august 2014, Bülent Arınç, Vice Prim – ministru în Guvernul turc, spunea că femeile nu ar trebui să râdă în public, fiindcă este imoral. Urmarea a fost că mii de femei au făcut fotografii râzând cu poftă şi le-au încărcat în platformele de socializare.

Potrivit presei din Turcia, zilele acestea, preşedintele Erdogan a declarat că „violenţele aduse femeilor în Turcia” reprezintă „rana sângerândă” a ţării. Eu ştiu că există un proverb care spune „să-i dai omului mintea cea de pe urmă”, dar nu cred că este cazul aici fiindcă de prea multe ori declaraţiile sale au fost lipsite de responsabilitate şi încărcate cu dispreţ faţă de femei.

Ahmet Davutoglu (prim-ministru) a cerut să înceapă în toată ţara o campanie împotriva violenţei asupra femeilor. Liderul principalului partid din opoziţie, Kemal Kilicdaroglu (CHP – Partidul Popular Republican) a scris pe Twitter şi a declarat că „vom spune nu acestor mentalităţi. Nu trebuie să existe violenţă, hărţuire, viol asupra femeilor”.

Însă politicienii nu înţeleg că nu poţi croi un curs al vieţii cu decenţă şi dreptate, nu poţi şterge prin câteva declaraţii ceea ce ai hrănit ani de zile, adică dispreţul şi ura faţă de femei care duc la moarte.

Revolta femeilor face sa tremure AKP

Revolta femeilor face sa tremure AKP (partidul de guvernământ) spune un articol publicat după protestele din capitala Turciei. Şi aici autorul observă că revolta femeilor a fost îndreptată către Guvern şi polticile sale pe care le consideră vinovate pentru ceea ce s-a întâmplat. Fosta preşedintă a Asociaţiei pentru susţinerea femeilor candidate în politică, Hulya Gulbahar, a declarat că cinci femei sunt zilnic ucise în Turcia şi că „nicăieri în lume nu se întâmplă un astfel de masacru si nu s-a întâmplat în niciun timp al istoriei. Statul nu face altceva decât să intimideze, să umilească femeile şi promovează politici de încrurajare şi incitare a bărbatilor împotriva noastră. Bărbaţii sunt protejaţi şi ascultaţi”. 

Activistele din Istanbul au scris pe un banner mare: „Ajunge, vom opri crimele împotriva femeilor”. Ele au acuzat clasa politică care este vârâtă adânc într-un mâl conservator religios. Politicienii sunt cei care au îngroşat de-a lungul timpului, prin intervenţiile lor, un climat al dispreţului şi al desconsiderării femeilor în care violenţa asupra lor este piatra de temelie a unei construcţii din care îţi vine să ieşi şi să fugi mâncând pământul. Potrivit BBC News, una dintre participantele la proteste, o profesoară de studii de gen, a subliniat natura politică a crimei care:

„este rezultatul atmosferei radicale islamice creată de Guvern. Bărbaţii spun că femeile trebuie să fie conservatoare. Ei cred că dacă femeile nu sunt conservatoare, merită acest tip de violenţă”. 

Femeile care au participat la protestele de sâmbătă au împărtăşit pe Twitter experienţele de abuz şi violenţă folosind hashtag-ul #sendeanlat (#povestestesitu) în semn de solidaritate, dar şi ca să pună presiune pe decidenţii politici să ia măsuri împotriva violenţei asupra femeilor.  

Avem şi noi faliţii noştri

Avem şi noi faliţii noştri, aşa că nu vă grăbiţi să aruncaţi cu pietre. Vă mai aduceţi aminte ceea ce s-a numit atunci „masacrul de la Perla”, când Gheorghe Vlădan a tras 11 gloanţe în 2012, două femei fiind ucise şi 6 persoane rănite? Se părea că totul putea fi prevenit dacă poliţiştii instrumentau corect cazul.  

Dar de Mogoşoaia, din luna septembrie 2014, când un bărbat şi-a înjunghiat fosta soţie, adică s-a apropiat de ea deşi aceasta obţinuse un ordin de protecţie care îi interzicea individului să fie la mai puţin de 200 de metri? Poliţia trebuia să urmărească respectarea acestui ordin. 

Mai ţineţi minte povestea femeii din Tulcea care a urcat în februarie anul acesta, adică în urmă cu câteva zile, un mesaj disperat pe Facebook în care scrie tot istoricul său privind violenţa exercitată de fostul partener şi al plângerilor depuse la Poliţie:

„mă aştept la orice din partea agresorului şi la indiferenţă din partea organelor de cercetare penală. Sunt angajată, obţin venituri, plătesc impozit!“          

Care este numitorul comun? Violenţa asupra femeilor. Dar ceea ce leagă acele trei cazuri din România (deloc singurele, din păcate) sunt reacţiile instituţiilor statului. Sunt reacţii care arată pasivitate, delăsare, dezinteres, mai pe scurt: durere în cot. De aceea vă spuneam să nu aruncaţi cu pietre fiindcă nu este vorba despre ,ei, needucaţii şi necivilizaţii de acolo din Turcia lor, ci despre un soi de ‚noi’ general needucat şi necivilizat, cu un dispreţ suveran faţă de drepturile femeilor.