Cele mai mari greşeli din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul de la Cernobîl este printre cele mai mari greşeli din istorie FOTO AFP
Accidentul de la Cernobîl este printre cele mai mari greşeli din istorie FOTO AFP

Orice greşeală costă, dar în unele cazuri costurile s-au ridicat la sute de miliarde de dolari. De la aventuri până la accidente nucleare, cele mai mari greşeli din istorie nu au dus la pierderi teritoriale, dar s-au resimţit puternic din punct de vedere financiar.

Cele mai mari greşeli din istorie – Tiger Woods îşi înşeală soţia. Pagubă – 110 milioane de dolari

La sfârşitul lui 2009 Statele Unite ale Americii au fost şocate de aflarea veştii că Tiger Woods a avut mai multe aventuri sexuale. În mai puţin de un an, Woods a semnat acordul de divorţ care stipula şi plata a 750 de milioane de dolari către fosta soţie. Elin Nordegren.

Costul greşelii făcute de Woods este şi mai mare dacă luam în calcul contractele de publicitate cu Nike, Gatorade şi alţi sponsori pe care americanul le-a pierdut. Un grup de cercetători de la Universitatea din California au calculat pierderile jucătorului de golf şi acestea s-ar ridica la 12 miliarde de dolari.

Cele mai mari greşeli din istorie – Scufundarea Titanicului

Prezentat ca „Nava care nu poate fi scufundată”, Titanicul a clacat în 1912, chiar la prima sa cursă, din Anglia spre Statele Unite ale Americii. Vasul a fost proiectat special pentru a face faţă fără probeleme curselor lungi dintre cele două continente. Doar că, într-o noapte din timpul călătoriei inaugurale echipajul a ignorat avertismentele de iceberg şi a continuat să meargă pe traseul stabilit. Inevitabil, vasul a lovit un iceberg, iar ulterior s-a scufundat. Greşeala echipajului s-a soldat cu 1517  persoane decedate şi, bineînţeles, pierderea navei a cărei construcţie a costat 7.5 milioane de dolari, sumă care ar echivala astăzi cu 168 de milioane de dolari.

Cele mai mari greşeli din istorie – 181 de milioane de dolari, aruncate la gunoi

O femeie din Anglia care obişnuia să joace la loterie în fiecare săptămână a ales, în cele din urmă, numerele norocoase. Doar că soţul femeii, probabil obişnuit ca aceasta să nu câştige nimic, a aruncat biletul la gunoi. Bătrâna, care notează de fiecare dată pe o altă bucată de hârtie numerele pe care le alege, a spus că după ce face acest lucru îi înmânează biletul soţului ei. De această dată însă a fost o greşeală destul de costisitoare, ţinând cont că premiul era de 181 de milioane de dolari.

Cele mai mari greşeli din istorie – NASA a construit greşit un satelit

În 1999, o echipă de ingineri ai NASA a folosit sistemul englez de măsură, pe când restul echipei care lucra la construcţia unui satelit care să orbiteze în jurul planetei Marte a folosit sistemul metric.  Această eroare a dus la imposibilitatea colectării de informaţii corecte, iar ulterior satelitul s-a pierdut în spaţiu. Greşeala i-a costat pe cei de la NASA 125 de milioane de dolari, echivalentul a 165.5 milioane de dolari în zilele noastre.

Cele mai mari greşeli din istorie – Focul scăpat de sub control în 2000

Un foc controlat realziat de autorităţi în New Mexico a scăpat de sub control. Vântul puternic şi seceta din 2000 au înteţit focul care s-a transformat într-un incendiu devastator care a distrus locuinţele a peste 400 de familii. Daunele totale s-au ridicat la un miliard de dolari.

Cele mai mari greşeli din istorie – Cel mai scump avion al SUA s-a prăbuşit la decolare

Avionul de bombardament B-2 dezvoltat de Statele Unite ale Americii s-a prăbuşit imediat după decolarea în ceea ce ar fi trebuit să fie un exerciţiu de zbor. Se pare că nişte senzori defecţi au fost cauza prăbuşirii care i-a costat 1.4 miliarde de dolari pe americani.

Cele mai mari greşeli din istorie – Un vânător a provocat cel mai mare incendiu din istoria Californiei

În toamna lui 2003, un vânător care s-a rătăcit în pădure a aprins un foc prin care dorea să semnalizeze locul în care se afla. Bărbatul a scăpat focul de sub control şi totul s-a încheiat cu un incendiu care a rămas în istorie ca cel mai mare din statul California. 14 persoane au murit şi 2322 de locuinţe au fost distruse, pagubele totale ridicându-se la 1.2 miliarde de dolari.

Cele mai mari greşeli din istorie – Rupert Murdoch a călcat strâmb

După un mariaj de 32 de ani, soţii Murdoch au pus capăt căsniciei lor în 1999. Rupert Murdoch îşi  găsise fericirea în braţele lui Wndi Deng, iar soţia sa i-a cerut divorţul şi 1.7 miliarde de dolari. 110 milioane din această sumă a fost plătită cu bani cash. La 17 zile după divorţ, Murdoch s-a căsătorit cu fosta amantă, mai tânără cu 30 de ani decât acesta.

Cele mai mari greşeli din istorie – Explozia navei spaţiale Challenger

În luna ianuarie a anului 1986 nava spaţială Challenger a NASA a explodat la doar 72 de secunde de la decolare. Toţi cei şapte membri ai echipajului au murit, iar greşeala de construcţie care a provocat  explozia i-a costat pe cei de la NASA 5,5 miliarde de dolari, echivalentul a 11.1 miliarde de dolari în zilele noastre.

Cele mai mari greşeli din istorie – Prăbuşirea navei spaţiale Columbia

Un alt rateu al NASA îl reprezintă prăbuşirea navetei Columbia din februarie, 2003. Nava spaţială mai avea şase minute până la aterizare, dar o defecţiune la una din aripi a cauzat accidentul în care au murit toţi cei şapte membri ai echipajului şi care a mai adăugat încă 13 miliarde de dolari la capitolul „Pierderi”.

Cele mai mari greşeli din istorie – Tragedia de la Cernobîl

De departe cea mai mare greşeală a istoriei a fost cea din 1986, de la Cernobîl, când patru reactoare au scăpat de sub control şi a urmat o explozie. Aceasta a provocat două decese imediate, după care, în următoarele luni, alţi 28 de pompieri şi muncitori au murit din cauza expunerii la radiaţii. Pagubele totale s-au ridicat la 358 de miliarde de dolari, echivalentul a 720 de miliarde de dolari în zilele noastre.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite