Barack Obama: „Alianţa dintre Statele Unite şi Israel nu a fost niciodată mai puternică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama, în cursul vizitei sale în Israel FOTO Reuters
Barack Obama, în cursul vizitei sale în Israel FOTO Reuters

Statele Unite şi Israelul vor iniţia discuţii pentru prelungirea după anul 2017 a ajutorului militar american acordat statului evreu, a declarat preşedintele SUA, Barack Obama, la Ierusalim, alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, precizând că alianţa celor două state este foarte puternică.

 Obama a dat asigurări că, în pofida reducerilor bugetare de la Washington, fondurile americane acordate sistemului antirachetă israelian „Iron Dome“ nu vor fi reduse.

În altă ordine de idei, Obama a avertizat regimul sirian să nu utilieze arme chimice, exprimând „scepticismul“ în legătură cu informaţiile privind utilizarea de către insurgenţi sirieni a unor arme de acest fel. „Utilizarea armelor chimice împotriva poporului sirian ar fi o eroare majoră şi tragică“, a atras atenţia Obama. 

Regimul sirian şi opoziţia cer o anchetă internaţională în contextul în care se acuză reciproc de utilizarea armelor chimice.

„Suntem de acord că un Iran dotat cu arme nucleare reprezintă o ameninţare pe plan regional şi pe plan mondial, o ameninţare existenţială pentru Israel. Politica noastră este să împiedicăm Iranul să se doteze cu arme nucleare. Preferăm o soluţie diplomatică. Statele Unite vor continua să se consulte cu Israelul în legătură cu următoarele acţiuni. Repet, toate opţiunile sunt pe masă. Vom face tot ce este necesar pentru a împiedica Iranul să obţină arme nucleare. Securitatea Israelului nu este negociabilă. Angajamentul Americii în favoarea Israelului este mai puternic ca niciodată, alianţa dintre noi nu a fost niciodată mai puternică“, a spus Obama, potrivit cotidianului israelian „Haaretz“.

La rândul său, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat că va continua să susţină soluţia a „două state“ în relaţia cu palestinienii. „Israelul este favorabil soluţiei a două state pentru două popoare“, a dat asigurări Netanyahu.

„Sunt absolut convins că preşedintele Obama este determinat să blocheze eforturile nucleare iraniene“, a precizat premierul israelian, reiterând că, în opinia sa, regimul iranian se apropie de „linia roşie“ în tentativa de fabricare a armelor nucleare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite