Australia, afectată de inundaţii în urma precipitaţiilor abundente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul australian Queensland, afectat de incendii devastatoare săptămânile trecute, a avut parte de precipitaţii abundente, duminică, potolind flăcările care au ars 2,5 milioane de hectare de teren din luna septembrie a anului trecut până în prezent, însă fenomenul a dus la inundaţii majore, potrivit Reuters.

În unele zone a plouat cu un sfert din cantitatea medie de precipitaţii anuală, potrivit calculelor Reuters, Biroul de Meteorologie spunând că zonele de coastă au avut până la 160 de milimetri de ploaie în doar 24 de ore. 

„În următoarele zile sunt aşteptate mai multe precipitaţii”, a transmis Biroul pe Twitter.

Mai multe persoane au fost salvate din mijlocul viiturilor şi unele poduri au fost închise, însă nu există daune majore raportate până la acest moment. 

Precipitaţiile abundente care au căzut în statele Queensland, Victoria şi New South Wales au potolit multe dintre sutele de incendii de vegetaţie care au afectat o suprafaţă egală cu cea a Greciei şi au dus la moartea a 33 de persoane şi milioane de animale, din septembrie încoace.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite