Aici sunt toate mizele globale. Cine pierde renunţă la putere şi sferă protejată de influenţă

Opţiunea fermă a Germaniei pentru proiectul complex North Stream cu cele două rute ale sale a schimbat totalmente peisajul european de putere tradiţional care se baza, în mare, pe reţeaua energetică de transport care vine din Rusia şi trece prin Polonia şi Ucraina.

Un tranzit aparent foarte logic deoarece e în linie dreaptă, dar asta geografic vorbind nu şi din punct de vedere politic deoarece atât Varşovia, cât şi Kievul au, periodic, episoade tensionate extrem de dure cu vecinul rus şi, în consecinţă, ameninţă Moscova cu ruperea contractelor de tranzit, ştiind foarte bine că asta poate duce (chiar s-a şi întâmplat asta) la o situaţie-limită în Europa, majoritar dependentă de livrările ruseşti.

În acest sens, pentru a scurta povestea, au apărut propuneri şi soluţii de schimb. Primul proiect este North Stream, cu ale sale două linii venind prin Baltica direct în Europa, mai întâi la punctul de conexiune german, apoi coborând mai departe, posibilă amplă soluţie pentru ţările Europei occidentale. Reacţie dură din partea americanilor care şi-ar fi dorit ca aprovizionarea să vină de la ei, la pachet cu păstrarea zonei de influenţă tradiţională centrată pe Germania, în acest sens trecând la ameninţări directe şi la sancţiuni ample împotriva tuturor companiilor care ar colabora cu ruşii în etapa aceasta ultimă a construcţiei, adică punerea tuburilor pe fundul mării. Speriate de sancţiuni, proprietarii navelor (SAIPEM -Italia şi Allseas - Elveţia-Olanda) care se angajaseră iniţial să facă asta au anunţat că se retrag, a intrat apoi în ecuaţieÎnava rusească AKADEMIK CERSKIY dar despre care se ştia că trebuia să facă un drum lung de la portul Nakhodka până la zona apelor teritoriale ale Danemarcei. Mai există o navă asemănătoare care intră deja în lucru, FORTUNA, ajunsă mai devreme într-un post german, lor adăugându-se două nave ale Gazprom, OSTAP SHEREMETA şi IVAN SIDORENKO care vin şi ele din Orientul Îndepărtat, din Vladivostok, escortate de nave militare ruseşti pentru a face faţă oricărei situaţii ostile.  în paralel începând şi discuţii cu Danemarca, ultima care mai putea întârzia proiectul. Dar, în final, decizia din 6 iulie a Agenţiei daneze pentru energie a fost favorabilă proiectului.

Problema trebuie văzută în perspectiva mai largă în care Europa va fi aprovizionată la nord prin această reţea şi prin sud de celălalt complex de reţele care au Turcia ca hub, atât pentru cele care vin din Rusia prin Marea Neagră (Turk Stream), cât şi pentru cele ce vor veni din aranjamentele din zona Caspica şi a celor care ar putea reveni în actualitate cu Iranul liber să exporte înspre Turcia sau înspre un port siriano-rus de la Mediterană.

Mi se parte foarte interesantă mişcarea europenilor care, în 2018, au făcut o presiune reuşită asupra GAZPROM pentru a obliga compania rusă, furnizoare principală de gaze într-un număr de ţări din Europa centrală şi de est, să aplice cu stricteţe reglementările antitrust ale UE constatând că le încălcase în strategia sa globală de împărţire a pieţelor de gaze în 8 State Membre (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia), Comisia Europeană constatând că asta făcuse ca Gazprom să aibă preţuri ridicate în cinci State Membre (Blugaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia). Despre România nu se face vorbire, semn că autorităţile noastre nu sunt interesate de subiect. Poate vă interesează pe dvs. să vedeţi cum statele de lângă noi apelează la Comisia Europeană pentru a putea să obţină (şi au şi făcut-o) o poziţie unitară a decidentului european în domeniu. Aveţi aici comunicatul din partea Comisiei Europene cu detalii spre toate dimensiunile comerciale ale deciziei.

Deocamdată, ucrainienii au reuşit să prelungească acordul cu ruşii, pesemne asta vor face şi polonezii pentru acordul de tranzit pe reţeaua YAMAL (care trebuie reînnoit în acest an). Numai că, în Ucraina, situaţia se tensionează din nou, iar perspectiva unui conflict deschis pune sub semnul întrebării credictibilitatea oricărui contract pe termen lung. De aceea, poate, ar trebui să ne uităm cu atenţie la cealaltă competiţie de profunzime, aceea esenţială prin conexiunea la un proiect geo-strategic care se construieşte sub ochii noştri. Competiţia este între dorinţa americană de a a exporta gazelichefiate în Europa şi cea reprezentată de proiectul rusesc dublat de o eventuală reţea uriaşă de distribuţie asigurată pe Noul Drum al Mătăasii, acum cel mai uşor folosind cele două rute navale, una prin Oceanul Indian ajungând prin Suez în Mediterana, a doua pe ruta de nord.

Aici a început să lucreze din 11 decembrie 2018, la capacitate integrală, YAMAL LNG, marele complex de lichefiere a gazului, cu o capacitate de prelucrare de 16,5 milioane tone anual, adică 5% din piaţa mondială anuală. Este situat în vestul Siberiei, la 600 Km nord de Cercul Polar, într-o regiune îngheţată 7 luni pe an şi unde temperaturile pot cobrîn pâna la -50 grade Celsius. Resursele estimate existente sunt de 907 milioane metri cubi, adică echivalentul a 485 milioane barili de petrol. Printre acţionarii proiectului se află şi Noul Drum al Mătăsii, foarte posibil cu un inters viitor pentru al doilea proiect gigant al celor de la Novatek, Artic 2 LNG care-şi propune construcţia unei a doua capacităţi de lichefiere pe Peniunsula Gaidan din norul Siberiei (capacitate de lichefiere de 19,8 t anual). Posibil prin instalarea a trei platforme gravitaţionale offshore în zona Ob (foto)

Astfel s-ar putea alimenta direct un flux de transport cvasi-continuu pe ruta maritimă arctică, devenită acum cu mult mai accesibilă datorită efectului încălzirii planetare. Caz în care alimentarea cu gaze lichefiate ar deveni rentabilă.

Pieţele cele mai tentante pe relaţia Sud rămân cea chineză, contractual asigurată de Rusia dar având nevoie de din ce în ce mai multe resurse şi cea Indiană, cererile fiind în continuare uriaşe, pe măsura dezvoltării economiilor naţionale ale celor două ţări, chiar după ce au trecut prin şocul pandemiei. Dar ochii tuturor se îndreaptă spre nevoiele pieţelor africane, din ce în ce mai dominate de relaţia cu China şi care vor avea nevoie de livrări de petrol şi gaze şi nu vor avea reticenţe în a încehia contracte pe termen lung şi foarte lung.

Dincolo de orice, statele au acum nevoie de cash. Întotdeauna au avut, dar nevoia de acum este în raport direct cu uriaşele pierde ale unor pieţe (inclusiv europene) pe timpul unei pandemii care se pregăteşte să revină. Şi atunci, poate chiar cu părere de rău pentru unele doctrine politice care aparţin trecutului democraţiilor înfloritoare şi care-şi permiteau să aibă principii în consecinţă, timpul de acum ne pune pe toţi în faţa aceleiaşi întrebări: cu cash din ce în ce mai puţin la dispoziţie, cu populaţii care simt că se apropie iarna lungă a unei forme agresive de austeritate, unde se află rezervele esenţiale de supravieţuire şi cât ne va costa accesul la ele? Răspunsul, desigur, nu vine de la sine. Acestea sun mizele reale. Restul e garagară electorală care nu costă nimic, nu produce nimic dar are un merit: e singura care vine pe gratis, livrată rapid şi necondiţionat.