Proteste în Georgia. „Reformarea” Mişcării Naţional Unite

După mai mult de şapte luni de la înfrângerea în alegerile parlamentare, fostul partid de guvernare, Mişcarea Naţională Unită (MNU), a adunat zeci de mii de suporteri în centrul capitalei georgiene pentru a protesta. Liderii vorbesc despre „reforma” partidului şi lansarea unei noi campanii pe care au numit-o „noua mişcare naţională”.

Orientarea politică pro-occidentală a Georgiei, care a fost lansată în mod oficial de MNU, este pusă în pericol de actualul Guvern Ivanishvili, consideră manifestanţii. În general, putem spune că aceste proteste stradale reprezintă o ultimă încercare a partidului lui Saakashvili de a demonstra că, în ciuda înfrângerii din anul trecut, MNU nu va avea soarta acelor partide care au dispărut de pe scena politică imediat după ce au pierdut alegerile, aşa cum s-a întâmplat cu Uniunea Cetăţenilor lui Eduard Şevardnandze după Revoluţia Trandafirilor din 2003.

Pe tot parcursul perioadei de independenţă a Georgiei, principalul instrument al oricărei opoziţii pentru a-şi exprima punctul de vedere a fost protestele stradale. Protestul este unul dintre indicatorii gradului democratizării unui stat, doar că trebuie să producă un dialog între putere şi opoziţie pentru un eventual compromis. Altfel putem asista la o perpetuare a crizei politice. Să nu uităm că deja de două ori în ultimii cincisprezece ani, preşedintele georgian nu şi-a putut duce mandatul la bun sfârşit; şi abia în octombrie 2012 a avut loc un schimb de guvernare realizat în mod paşnic.

Termenul de „mişcare naţională” – în georgiană „erovnuli modzroaba”, iar (Mişcarea Naţională Unită  se traduce în georgiană ca „Ertiani Natsionaluri Modzroaba”) – este de obicei asociat cu mişcarea de independenţă din anii 1980 faţă de dominaţia sovietică.

Mesajul „noii mişcări” MNU se bazează pe pe trei principii: „noua viziune asupra rolului şi capacităţilor Georgiei în lumea globalizată”, „libertatea statului unitar georgian” şi „libertatea privată şi economică a cetăţenilor”. În cadrul discursurilor lor, reprezentaţii conducerii MNU, au specificat faptul că partidul „a dobândit o nouă experienţă pe baza lecţiilor învăţate din propriile greşeli”. Rămâne de văzut dacă MNU va reuşi să se „reformeze” şi dacă vor apărea noii lideri din „eşalonul doi”.

Desigur că, momentan MNU trebuie să facă faţă unei noi provocări – alegerile prezidenţiale ce se vor desfăşura în toamna acestui an şi terminarea mandatului prezidenţial al lui Saakashvili. Convieţuirea incomodă dintre preşedinte şi premier a adus în discuţie o posibilă reorientare a Georgiei în direcţia Federaţiei Ruse.

Acum Războiul din august 2008 a fost transformat de premierul Ivanishvili într-un război împotriva preşedintelui. Premierul doreşte ca preşedintele să răspundă de ce a început războiul cu Federaţia Rusă şi cum a fost organizat.

Conflictul a strămutat în jur de 100 000 de persoane, a avariat infrastructura de transport a Georgiei şi a alungat investitorii străini. Federaţia Rusă a recunoscut, printr-un proiect de lege adoptat de Dumă, regiunile secesioniste Abhazia şi Osetia de Sud, desfăşurând trupe permanente în zonă. Preşedintele insistă asupra faptului că a trimis trupele georgiene în Osetia de Sud doar după ce trupele ruseşti şi-au desfăşurat forţele militare în regiune. Pe de altă parte, Moscova respinge aceste acuzaţii, declarând că a atacat Georgia pentru a-şi proteja „cetăţenii ruşi” din „republică”. Un raport independent comandat de Uniunea Europeană a acuzat Georgia pentru declanşarea conflictului, în acelaşi timp, învinuind Moscova de folosirea unui răspuns militar disproporţionat prin avansarea forţelor pe teritoriul georgian, departe de Osetia de Sud – ceea ce a încălcat normele internaţionale.

„Tema războiului este învăluită în mister... Eu personal am multe întrebări şi cred că autorităţile noastre, inclusiv preşedintele, au acţionat necorespunzător”, declara premierul georgian Bidzina Ivanishvili. Ministrul Justiţiei, Tea Tsulukiani, consideră că instanţele georgiene ar trebui singure să se ocupe de investigaţie, altfel riscă intervenţia Curţii Internaţionale de Justiţie. Pe de altă parte, reprezentanţii MNU consideră că această investigaţie „aduce daune intereselor naţionale ale Georgiei”.

Plus ça change, plus c’est la meme chose („Cu cât se schimbă mai mult, cu atât rămâne la fel”) este dictonul care descrie cel mai bine situaţia politică din Georgia. Or, opţiunea „Visul georgian” a reuşit să ofere o alternativă politică la regimul Saakashvili, însă fără a schimba traiectoria geopolitică a Georgiei. Vom asista la un revirement al MNU? La această întrebare este greu de răspuns, în condiţiile în care există mai mulţi factori de care depinde revenirea partidului prezidenţial, cum ar fi Rusia. Nimeni nu se bucură mai mult la Kremlin de eşecul lui Saakashvili, decât preşedintele rus Putin, ale cărui antipatii faţă de omologul său georgian sunt  bine cunoscute. Atât timp cât Putin va rămâne la Kremlin, Rusia va face tot posibilul să-l marginalizeze pe Saakashvili la Tbilisi. Al doilea factor se referă la gradul de coeziune internă a MNU, un bloc format şi el din mai multe aripi radicale şi reformiste, iar unii membri din aceste aripi şi-au schimbat tabăra politică. Dacă Saakashvili va reuşi să menţină unitatea partidului, acesta va constitui singurul obstacol în calea ascensiunii actualului premier. Şi în ultimul rând, unitatea coaliţiei parlamentare „Visul georgian” este şi ea sub semnul întrebării, de aceea orice eventuală destrămare a coaliţiei poate crea probleme serioase „alternativei Ivanishvili”. Baza puterii MNU, dincolo de susţinerea electorală (explicată în parte prin dorinţa populaţiei de a obţine stabilitatea politică) este reprezentată de reţelele de patronaj de la nivel înalt, iar acum blocul şi-a pierdut „resursa administrativă” de aprovizionare financiară, şi deci electorală. Totodată, preşedintele Saakashvili a arătat că doreşte să predea puterea, şi în acelaşi timp vrea să se asigure că noua guvernare va continua reformele pro-occidentale demarate de MNU în 2003, orientând Georgia spre partenerii ei occidentali. Rămâne de văzut dacă factorul politic poate schimba dinamica „subcomplexului de securitate” a Caucazului de Sud. Or, acum actorii politici de la Tbilisi încercă să-şi recalibreze propriile percepţii de securitate şi modul de interacţiune cu celelalte state din regiune. Momentan abordarea pragmatică a noului guvern a adus un uşor dezgheţ în relaţiile ruso-georgiene, Mosocva ridicând embargoul de şapte ani asupra importurilor de vin din Georgia şi altor produse.

Ţîbrigan Nicolae – absolvent al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, expert Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN).