Urmaşii evreilor sefarzi expulzţi în 1492 pot cere cetăţenia spaniolă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paşaportul spaniol, greu de obţinut
Paşaportul spaniol, greu de obţinut

Din luna octombrie, urmaşii evreilor sefarzi pot solicita cetăţenia spaniolă. Se estimeaza că în jur de două sute de mii de persoane ar putea beneficia de această lege aşteptată de foarte mulţi ani.

Parlamentul Spaniei a adoptat, recent, cu majoritate de voturi ,legea de acordare a cetăţeniei spaniole pentru urmaşii evreilor sefarzi, expulzaţi în 1492 printr-un edict al Regilor catolici Isabel şi Fernando.

Din motive religioase, politice şi economice, evreii spanioli care au refuzat să se convertească la catolicism au fost nevoiţi să fugă şi să se refugieze în toată lumea.

Deşi nu-i obligă pe urmaşii sefarzilor să renunţe la cetăţenia actuală, oricare ar fi aceea, sau să aibă rezidenţa legală în Spania, legea spaniolă recentă adoptată este destul de restrictivă.

Condiţiile necesare pentru alcătuirea dosarului de obţinere a cetăţeniei. Solicitantul trebuie să demonstreze cu dovezi condiţia de sefard, să susţină un examen de limbă spaniolă, să arate că are cunoştinte socio-culturale şi şi cunoaşte Constituţia spaniolă.

Aceste teste le poate susţine la oricare din Institutele Cervantes din lume. Demonstrarea legăturilor actuale cu Spania şi predarea personală a dosarului se face în faţa unui notar spaniol.

Până la intrarea în vigoare a legii, în octombrie 2015, pentru facilitarea procedurilor, Federaţia Comunităţilor Evreieşti va pune la dispoziţie toate informaţiile necesare şi va emite solicitanţilor un certificat de apartenenţă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite