Rata deceselor printre migranţii care traversează Marea Mediterană a crescut semnificativ în 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că numărul total al persoanelor care au traversat Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa a scăzut în 2018, rata deceselor a crescut „semnificativ” în comparaţie cu 2017, a anunţat Agenţia de Refugiaţi a ONU, scrie Politico.

Pe ruta central-mediterană, o persoană din 18 a murit sau a dispărut între ianuarie şi iulie 2018, faţă de una din 42 anul trecut.

În total, peste 1.600 de persoane au murit sau au fost date dispărute în timp ce au încercat să facă această călătorie.

„Acest raport confirmă încă o dată că Marea Mediterană este una dintre cele mai mortale rute”, a declarat Pascale Moreau, directorul biroului european al Agenţiei de Refugiaţi a ONU.

„Având în vedere că numărul persoanelor care ajung pe ţărmurile europene scade, acesta nu mai este un test pentru Europa privind gestionarea unui număr mare de oameni, ci vom vedea dacă Europa are destulă umanitate pentru a salva vieţi”, a adăugat el.

ONU a făcut apel, de asemenea, la liderii europeni să crească accesul către rute sigure şi legale pentru refugiaţi, „inclusiv prin a creşte bazele de relocare şi prin înlăturarea obstacolelor în faţa reunificării familiilor” pentru ca oamenii să aibă alternative la aceste rute periculoase.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Tove Ernst, a declarat, ca răspuns la raportul ONU, că UE consideră salvarea vieţilor „o prioritate, lucrând constant în acest sens”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite