Prima săptămână a noului preşedinte

Donald Tusk e al doilea preşedinte al Consiliului European. Ca şi predecesorul său, Herman van Rompuy, el vine în această poziţie din cea de prim-ministru, dar, spre deosebire de belgian, polonezul pare să-şi fi propus o prezenţă mult mai consistentă în politica externă.

Cel puţin asta lasă să se înţeleagă primele sale acţiuni, după intrarea în funcţie la 1 decembrie. Într-adevăr, cel dintâi gest făcut de Tusk în noua sa calitate a fost o conversaţie prin telefon cu Barack Obama: un comunicat de presă arăta că preşedintele SUA şi preşedintele Consiliului i-au cerut lui Putin să se retragă din estul Ucrainei şi au discutat despre Parteneriatul Transatlantic pentru Investiţii şi Comerţ. În următoarele zile din prima sa săptămână de lucru, Tusk s-a întâlnit cu preşedintele afgan Ashraf Ghani şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a mai discutat la telefon cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, ca şi cu cel al Ucrainei, Petro Poroşenco.

Cu cinci ani în urmă, Herman van Rompuy avusese un program foarte diferit în primele zile din mandatul său: întâlniri cu premierii din Danemarca, Slovenia, Italia, Finlanda şi Letonia, ca şi participarea la o ceremonie găzduită de premierul portughez Socrates, cu ocazia intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Pe de altă parte, în prima sa intervenţie publică după numire, Herman van Rompuy spunea că o va sprijini pe Înalta Reprezentantă pentru Politică Externă, Catherine Ashton, care – folosind şi a doua sa calitate, de vicepreşedintă a Comisiei – va putea să fie „principalul nostru actor în politica externă”.

Va prelua formula aceasta şi Tusk, cu referire la Înalta Reprezentantă de acum, Federica Mogherini? Greu de spus. Din pespectiva Comisiei Europene şi a alcătuirii ei actuale, decise de Jean-Claude Juncker, italianca are, în calitatea sa de vicepreşedinte, responsabilitatea coordonării a patru domenii (şi comisari): vecinătate şi negocieri pentru extindere (austriacul J. Hahn), dezvoltare (croatul N. Mimica), ajutor umanitar şi managementul crizei (cipriotul C. Stilianides) şi comerţ internaţional (suedeza C. Malmstrom). Să notăm că, din punct de vedere politic, „clusterul” politicii externe e echilibrat: Hahn şi Stilianides sunt membri PPE, Mimica e socialist, iar Malmstrom –liberală. Nu e lipsit de importanţă, pe de altă parte, nici faptul că Mogherini vine din Vest, în vreme ce Tusk vine din Est.

Mai precis, din Polonia. Ţară care deţine o a doua poziţie de mare responsabilitate (şi vizibilitate) în UE, după ce un alt fost premier de la Varşovia, Jerzy Buzek, a prezidat Parlamentul European, între 2009 şi 2012. Succesul celor doi foşti membri ai Solidarităţii le stârneşte unora invidia, iar altora – admiraţia. În comparaţie cu ei, foştii premieri români au ales, în general, cariere interne: Roman e deputat, Văcăroiu - preşedintele Curţii de Conturi, Ciorbea – Avocatul poporului, Isărescu – guvernatorul BNR, Boc – primarul Clujului, MRU – senator. Excepţia este T. Stolojan, membru al Parlamentului European din 2007 încoace. Dar nimeni nu s-a gândit la el ca la un posibil comisar din partea României sau ca pretendent la posturile ocupate de Buzek ori Tusk.