Premierul Boiko Borisov strânge relaţiile cu Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut marţi, 27 septembrie, o convorbire telefonică cu premierul Bulgariei, Boiko Borisov, în cadrul căreia cei doi au examinat aspecte legate de cooperarea economică, comercială şi din sectorul energetic, anunţă Serviciul de Presă al Administraţiei Prezidenţiale de la Kremlin.

Convorbirea telefonică precedentă dintre preşedintele rus, Vladimir Putin, şi premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a avut loc pe la începutul lunii august 2016. Atunci cei doi lideri au stabilit în mod special să intensifice cooperarea dintre Rusia şi Bulgaria în cadrul Comisiei ruso-bulgare privind cooperarea economică şi din domenile cercetare şi ştiinţă. 

Întrevederea copreşedinţilor comisiei a avut loc la Varna, pe 16 septembrie. În sectorul energetic cel mai important proiect ruso-bulgar nedezvoltat este construirea gazoductului South Stream. Aceasta urma să fie construit traversând fundul Mării Negre, pentru a livra gaze naturale ruseşti către Bulgaria, Balcani şi Italia. Parlamentul European a recomandat atunci Bulgariei să renunţe la acest proiect.

Pe la sfârşitul anului 2015 proiectul a fost îngheţat. De precizat faptul că Rusia şi Bulgaria cooperează şi în domeniul energiei nucleare, în special în ceea ce priveşte modernizarea Centralei Nucleare Kozlodui.

Partidul premierului Boiko Borisov, GERB conduce în topul preferinţelor electoratului, conform unui sondaj de opinie.

Cu o lună înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din Bulgaria, partidul de centru-dreapta GERB conduce în topul preferinţelor electoratului, cu 25,4%, dacă alegerile legislative ar avea loc astăzi. 

Acestea sunt rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Exacta Research Group, cu participarea a 1.000 de persoane din 89 de localităţi, în perioada 5-12 septembrie 2016. 

Partidul Socialist Bulgar este a doua forţă politică, cu 15,3% din preferinţele electoratului, iar Blocul Reformator a treia, cu 6%. Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi şi Frontul Patriotic ar fi votate de 4,5% dintre alegători, în timp ce Alternativa pentru Renaştere Bulgară – de 3%. 

Cu aceste rezultate electorale, toate partidele politice amintite au şanse de a intra în parlament, dacă alegerile s-a desfăşura în această toamnă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite