Pentru Moldova, lăsaţi timiditatea la uşă, vă rugăm

Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, alături de Iurie Leancă, premierul Republicii Moldova FOTO Mediafax

Uniunea Europeană, văzută dinspre Chişinău, arată bine. În apropierea semnării acordului de asociere cu UE, prevăzut pentru 27 iunie, vizitele oficialilor europeni în capitala mândrei Moldove se înmulţesc: după Herman Van Rompuy, nu cu mult timp în urmă, astăzi este aşteptat să aterizeze însuşi José Manuel Barroso, preşedintele în exerciţiu al actualei Comisii Europene.

Şi dacă ne amintim că în ultimul an capitala Moldovei a fost vizitată şi de Angela Merkel, cancelar german, şi de Joe Biden, vice-preşedintele american, şi de mai mulţi oficiali europeni (miniştri de externe sau şefi de stat, comisari europeni), nu putem decât să avem două supoziţii: fie Chişinăul a devenit peste noapte o destinaţie la modă, fie în Moldova chiar se întâmplă ceva.

Aş înclina pentru a două variantă, şi aş paria că vizitele vor continua. Ele s-au intensificat, este adevărat, imediat după summitul Partenariatului Estic, de la Vilnius (noiembrie 2013), dar şi în contextul evenimentelor din Ucraina. Moldova contează mai mult ca niciodată, din toate punctele de vedere: politic, geopolitic, geografic, comercial, strategic, cultural...Pentru toate statele participante, într-un fel sau altul, la formatul 5+2. Sper că nu aţi uitat de el, aşa cum sper că nu aţi uitat nici de Transnistria.

Dacă nu s-a mai auzit nimic despre Tiraspol, iar faimoasele ameninţări ale liderului Evgheni Şevciuk – de pus în aplicare după liberalizarea vizelor cu UE, cu Turcia – nu s-au materializat iar cererea sa, faţă de Moscova, de integrare în mama Rusia s-a lovit de un zid mut, ei bine acestea nu înseamnă că problemele cu acest conflict îngheţat s-au terminat. Aş putea chiar pune pariu că ele vor constitui una din principalele teme ale viitoarelor alegeri parlamentare, prevăzute pentru 30 noiembrie.

Deocamdată, Moldova aşteaptă cu înfrigurare semnarea acordului de asociere cu UE, din 27 iunie, iar preşedintele Barroso soseşte, oficial pentru a semna anumite documente cu liderii moldoveni, a avea câteva întâlniri bilaterale, a participa la o conferinţă....

Dar dacă vizita sa ar fi mai mult decât atât?

Dacă, ar fi ca să facă un pas în plus, un pas mai departe...după cum presupune de exemplu europarlamentarul român Cristian Preda (PPE) :

„vizita poate fi banală, dacă e una de rămas-bun, pt că Barroso e la final de mandat, dar ar putea fi importantă, dacă şeful Comisiei anunţă că UE vrea să fie parte, nu observator în negocierea (Transnistria, Moldova, Rusia, Ucraina, OSCE, apoi UE şi Statele Unite, ca observatori) referitoare la Transnistria..."!

Pentru Sorin Bocancea însă, analist şi profesor universitar din Iasi, „vizita Preşedintelui Barroso la Chişinău este [pur si simplu] un semn bun pentru proeuropenii moldoveni, mai ales în condiţiile în care comuniştii încep să urce în sondaje. Câteva luni de conflict în Ucraina au făcut mai mult pentru Republica Moldova decât anii de pace în care Chişinăul a fost lăsat în afara intereselor imediate ale Uniunii Europene. Cu siguranţă că şi poziţionarea fermă a NATO şi a SUA (ai căror reprezentanţi trec pe rând prin România) în zonă i-a determinat pe responsabilii de la Bruxelles să renunţe la „timiditatea” cu care au abordat chestiunea Moldovei până în prezent. Sub umbrela NATO, celor de la Bruxelles le revine curajul. Indiferent de rezultatul întrevederii, ce face parte din procedura de demarare a parteneriatului dintre cele două părţi, important este ca guvernanţii de la Chişinău să comunice bine miza acestei vizite. Pentru că indiferent cât ar face Bruxellesul pentru Republica Moldova, rămânerea proeuropenilor la putere este o problemă a cărei rezolvare este la Chişinău".