Noul prim ministru al Islandei amână negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană
0Noul prim ministru al Islandei, Sigmundur David Gunnlaugsson, liderul Partidului Progresiv de centru-dreapta, a anunţat că va amâna tratativele cu Uniunea Europeană înainte ca un referendum să aibă loc.
„Guvernul intenţionează să oprească negocierile între Islanda şi Uniunea Europeană“, a declarat acesta. „Nu vom mai avea negocieri cu Uniunea Europeană fără un referendum înainte“.
Islanda este în tratative cu Uniunea Europeană de ani de zile. Partidul lui Gunnlaugsson era împotrivă pentru că membrii săi se temeau că, odată cu aderarea, vor pierde controlul asupra pieţei de pescuit, informează „The Guardian“.
Locuitorii din Islanda au votat pe 27 aprilie, întorcându-se la la partidele care au guvernat cu decenii înainte de criza economică din 2008, respectiv Partidul Independent şi Partidul Progresiv.
Cele două partide au condus împreună din 1995 până în 2008. După colapsul din sectorul bancar din acel an, islandezii au votat un guvern liberal condus de Social Democraţi şi Verzi de Stânga.
În timpul campaniei, partidul progresiv a promis că va tăia sumele de plătit cu 20 la sută.
„Guvernul se gândeşte să creeze un fond pentru a-şi atinge scopurile“, afirmă Gunnlaugsson.