Liderii europeni au aprobat acordul UE-Turcia privind gestionarea crizei refugiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul finlandez, Juha Sipila, a anunţat pe Twiiter că liderii europeni au aprobat acordul UE-Turcia privind reducerea fluxului migratoriu prin care Ankara se angajează să îi primească înapoi pe migranţii care reuşesc să traverseze Marea Egee în schimbul unui ajutor de 6 miliarde de dolari, care va fi virat până în 2018.

„Acordul cu Turcia a fost aprobat“, a scris Sipila pe Twitter.

Implementarea acordului va începe luni, 20 martie, potrivit unei demnitar european.

Astfel, migranţii care ajung luni pe insulele elene vor putea să fie expulzaţi în Turcia dacă nu au documentele necesare.

De asemenea, preşedintele cipriot, care a ameninţat până acum că se va opune prin veto acordului, dacă Ankara nu recunoaşte independenţa insulei, a declarat că este pregătit să accepte ultimul draft prezentat.

Partea turcă s-a arătat mulţumită cu draftul negociat cu liderii europeni, care va permite ridicarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii turci din iunie.

Turcia se va angaja să primească înapoi toţi migranţii care ajung în insulele greceşti fără a avea documentele necesare. Însă propunerea liderilor europeni ar putea să ducă la creşterea efortului depus de Grecia pentru a gestiona criza migranţilor. Astfel, autorităţile elene vor fi nevoite să creeze tribunale speciale pentru a procesa rapid cererile de azil.

Acordul prevede că pentru fiecare refugiat sirian pe care Turcia îl primeşte înapoi, statele UE se angajează să preia un refugiat sirian direct de pe teritoriul turc, iar cei care nu au încercat până acum să traverseze Marea Egee vor avea prioritate.

De asemenea, Turcia a cerut ridicarea vizelor pentru cetăţenii turci. Ankara trebuie să îndeplinească 72 de criterii până la sfârşitul lunii aprilie pentru ca Executivul european să recomandă statelor membre să elimine vizele necesare pentru călătorii de scurtă durată până în iunie. 

Pentru eliminarea vizelor, Turcia trebuie să îndeplinească un criteriu dificil, recunoaşterea statului Cipru. Însă, Ankara a ridicat atât de sus aşteptările cu privire la ridicarea vizelor, încât ar putea să fie forţată să accepte compromisul în schimbul eliminării restricţiilor de circulaţie în blocul comunitar.

Un alt punct cheie al acordului este promisiunea făcută de UE în legătură cu dublarea ajutorului pentru refugiaţii din Turcia, până la 6 miliarde de euro, care vor fi virate până în 2018. Cea mai mare problemă este ridicată de sursa banilor şi de lipsa dovezilor cu privire la îndeplinirea condiţiilor acordului de către Ankara.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite