Războiul din Transnistria (2 martie - 21 iulie 1992)

- 2 iulie 1992: începe războiul de la Nistru, între moldoveni şi grupurile de cazaci şi rusofoni, ultimii luptând împotriva schimbărilor democratice de la Chişinău, a tricolorului şi a limbii române.
- Primele lupte au izbucnit în localitatea Cocieri, de după Nistru, după ce separatiştii au deschis primii focul asupra localnicilor. Foştii luptători moldoveni spun că disputele dintre cele două tabere ar fi început cu câteva luni mai devreme, la Dubăsari. O zi mai târziu, pe 3 martie, au fost blocate căile de acces dinspre Chişinău spre Tighina şi întreruptă emisia televiziunii naţionale.

- Data începerii războiului a fost aleasă de separatişti exact în ziua în care primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, se afla la Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru că ţara sa tocmai fusese acceptată în această familie. Atunci, şeful statului a aflat că la Nistru a început să se tragă cu arme de foc.

- Oficiali ai Securităţii din Moldova, de la începutul anilor ’90, susţin că separatiştii se pregăteau pentru acest război de trei ani, din 1989. Aceştia erau conduşi de rusul Igor Smirnov, dictatorul care s-a aflat în fruntea Transnistriei până în decembrie 2011.

- Martie 1992: aşa-zisul comitet de apărare a republicii sovietice socialiste moldoveneşti nistrene decide ca toţi poliţiştii care nu au depus jurământul de credinţă faţă de republică să fie izolaţi. A fost vorba despre 85 de oameni. 

La 13 martie, se desfiinţează secţia moldovenească de poliţie din Tighina, singura instituţie publică ce mai reprezenta statul moldovean în acest oraş. Controlul este preluat de separatişti. Tot în martie, sovietul suprem de la Tiraspol decide ca toate băncile din zona transnistreană să blocheze operaţiunile cu Moldova şi se înfiinţează o comisie care să controleze infrastructura (şosele şi căi ferate). În această perioadă, se semnează acorduri de încetare a focului, între Chişinău şi Tiraspol, se face schimb de prizonieri, Transnistriei i se promite statut de zonă economică liberă, dar separatiştii încalcă orice tentativă de a face pace.

- Aprilie 1992: din această lună, Armata a 14-a a Rusiei se implică puternic în război, de partea separatiştilor. Rolul ruşilor a fost clar: controlul Tighinei. La 2 aprilie 1992, comandantul Armatei a 14-a îi dă un ultimatum preşedintelui Micea Snegur, cerându-i să retragă forţele moldoveneşti la 15 kilometri de Tighina.

- La 3 aprilie, se semnează un nou tratat de pace, pe aerportul capitalei Moldovei, între Chişinău, Tiraspol şi generalul din fruntea armatei a 14-a, Yuri Netkaciov. Şi acest tratat va fi respectat doar de partea moldovenească, trasnistrenii continuând să tragă în Tighina, Cocieri, Varniţa, dar şi în alte localităţi.

- La 5 aprilie 1992, nu mai puţin de 20 de blindate ale Armatei a 14-a pătrund în Tighina.

Dictatorul Igor Smirnov (dreapta) al[turi de Vladimir Voronin, fostul pre;edinte comunist al Republicii Moldova- În lunile aprilie şi mai 1992 se mai încheie tratate de pace între cele două părţi. La 4 mai, la Gura Bicului, se semnează un protocol privind retragerea forţelor armate, dar, chiar în aceeaşi noapte, separatiştii aruncă în aer podul de la Nistru.
- Din aprilie începe retragerea cazacilor, implicaţi în război de partea transnistrenilor. Tiraspolul voia să scape de aceştia din cauza caracterului incontrolabil al lor. În schimb, sosesc din Ucraina, tot pentru a-i sprijini pe separatişti, membri ai armatei ucrainene de autoapărare.

- Din 19 mai 1992, forţele separatiste de la Tiraspol se îndreaptă spre raionul Dubăsari, unde încep lupte foarte grele. Transnistrenii au pornit spre această zonă cu tancuri, tanchete, tunuri, arme antitanc, aruncătoare de grenadă. Mai multe localităţi moldoveneşti sunt înconjurate de Armata a 14-a rusă, iar focurile se deschid în special asupra autobuzelor, pentru a se face cât mai multe victime. În aceste lupte au murit copii, femei gravide, bătrâni, bărbaţi în civil.

- La 21 mai, Igor Smirnov dă un decret prin care Armata a 14-a rusă trece în subordinea aşa-zisei republici nistrene. În paralel, luptele au continuat şi la Tighina, toată luna iunie.

- La 22 iunie, preşedinţii Ion Iliescu, Mircea Snegur, Boris Elţîn şi Leonid Kravciuk semnează un comunicat, impus de Moscova, prin care atât partea moldovenească, cât şi partea separatistă sunt considerate deopotrivă „părţi în conflict” şi, totodată, se cere încetarea focului. Această nouă încercare de a face pace se dovedeşte a fi tot una de formă, pentru că transnistrenii continuă luptele la fel de sângeros.

- La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului, între Snegur şi Elţîn. Tighina a rămas, oficial, în zona de securitate, aflându-se sub controlul pacificatorilor. În realitate, toată zona este controlată de forţele separatiste.

- În timpul războiului din Transnistria au murit 286 de moldoveni şi 804 luptători din partea separatiştilor.
________________________________________________________________________________
Arestarea dictatorului Igor Smirnov

La 27 august 1991, începe una dintre cele mai strălucite misiuni ale Ministerului de Interne de la Chişinău, condus atunci de Ion Costaş, de arestare a lui Igor Smirnov. Acesta din urmă era acuzat de „dezmembrarea teritorială intenţionată a Republicii Moldova” (la 2 septembrie 1990, la Tiraspol, a fost declarată ilegal Republica Sovietică Socialistă Transnistreană Moldovenească, al cărei lider era Igor Smirnov). Dictatorul fugise la Kiev şi era păzit de Comitetul Securităţii de Stat al Ucrainei. Autorităţile ucrainene refuzau orice solicitare de la Chişinău de arestare a lui Smirnov.

Din acest motiv, s-a pus la cale o misiune strict secretă, ştiută doar de câteva nume importante de la Chişinău. Aceasta a fost coordonată de colonelul Chiril Panteleev. Smirnov a fost capturat de către Alexandru Zelinski, primul luptător al Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială, şi de comisarul de poliţie Valeriu Apostol. Smirnov a fost dus la Chişinău şi închis în subsolul Ministerului de Interne. Ion Costaş a declarat recent, pentru presa de peste Prut, că la scurt timp după reţinerea lui Smirnov, o echipă mare de la Moscova a venit la Chişinău şi a făcut presiuni asupra lui Mircea Snegur. Smirnov a fost eliberat şi a condus într-un mod dictatorial Transnistria până în decembrie 2011. În locul lui a fost ales  Evgheni Şevciuc.

________________________________________________________________________________

Justiţie stalinistă. Condamnări care au zguduit lumea
Aşa-zisele instanţe de la Tiraspol au dat, în ultimii 20 de ani, verdicte care au stârnit scandaluri la nivel internaţional. Procesele de tip stalinist, în care acuzaţii nu au nici măcar drept la apărare, sunt judecate de magistraţii separatişti în baza unor legi nerecunoscute de niciun stat al lumii.

1) Grupul Ilaşcu. Pedeapsă cu moartea pentru terorism
- Ilie Ilaşcu, unul dintre comandanţii trupelor militare moldoveneşti din timpul războiului moldo-transnistrean din 1992, a fost condamnat la moarte prin împuşcare, în decembrie 1993, de un tribunal ilegitim de la Tiraspol. După un proces înscenat, în care nu i s-a dat nici măcar dreptul la recurs, Ilaşcu a fost acuzat de terorism şi instigare la demolarea puterii autoproclamate de la Tiraspol.  

- Tot în 1992, alţi cinci luptători, membri ai „Grupului Ilaşcu”, au fost arestaţi şi trimişi în beciurile închisorilor transnistrene: Tudor Petrov Popa, Andrei Ivanţoc, Alexandru Lesco, Petru Godiac şi Valeriu Garbuz. Ei au primit pedepse cuprinse între 2 şi 15 ani de puşcărie.

- Ilaşcu, unul dintre fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională a Basarabiei (1988 - 1992), fost deţinut politic la Tiraspol (1992 - 2001), a fost predat de regimul separatist, la 5 mai 2001, serviciilor secrete ale Republicii Moldova şi ale României. Acest lucru s-a întâmplat în urma presiunilor permanente făcute de comunitatea internaţională asupra Federaţiei Ruse.

- Camarazii lui Ilaşcu au fost eliberaţi mai târziu. Unul dintre ei însă, Valeriu Garbuz, s-a dovedit că a fost miliţian sovietic moldovean, infiltrat în Grupul Ilaşcu. El a fost eliberat după câteva luni de închisoare şi s-a mutat definitiv în Federaţia Rusă.

- Ilie Ilaşcu, nominalizat în 1996 la Premiul Nobel pentru pace, a fost ales de două ori deputat al Parlamentului Republicii Moldova, în timp ce era încă întemniţat în Transnistria. În septembrie 2000, Ilaşcu a devenit cetăţean român şi a fost ales senator în Parlamentul de la Bucureşti. Apoi, a fost ales membru în delegaţia Parlamentului român la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. De altfel, Ilaşcu a fost primul şi unicul parlamentar european ales în timpul detenţiei, având o hotărâre de condamnare la moarte.

2) Ernest Vardanean, jurnalist. 15 ani de puşcărie pentru spionaj şi înaltă trădare în favoarea Republicii Moldova
- Jurnalistul Ernest Vardanean (32 de ani), fost angajat al mai multor instituţii media transnistrene, a fost condamnat, în decembrie 2010, la 15 ani de închisoare pentru înaltă trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova.

- Ziaristul de origine armeană, cu cetăţenie moldovenească şi rusă, a fost reţinut la 7 aprilie 2010, la Tiraspol. El a avut parte de un proces cu uşile închise, în timpul căruia nu i s-a dat dreptul la apărare calificată.

- Vardanean şi-a recunoscut integral vina, declarând, la scurt timp după arestare, pentru un post de televiziune transnistrean, că agenţii SIS (Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova) i-ar fi cerut să adune informaţii legate de poziţia Occidentului faţă de Chişinău. Datele, susţinea Vardanean atunci, ar fi trebuit obţinute de la funcţionari din Tiraspol şi de la reprezentanţi ai unor misiuni diplomatice la Chişinău.

- Închis în beciul serviciilor secrete de la Tiraspol, Ernest Vardanean a reuşit totuşi să facă publică o scrisoare prin care cerea cu disperare ajutorul autorităţilor. El a precizat că este torturat, ameninţat şi obligat de autorităţile separatiste să recunoască un lucru de care nu se face vinovat.

- Autorităţile şi organizaţiile de la Chişinău, dar şi cele ale UE au cerut în repetate rânduri ca jurnalistul să fie eliberat. În final, după ce a stat un an şi două luni într-o puşcărie cu regim sever, Vardanean a fost graţiat de fostul dictator de la Tiraspol, Igor Smirnov.

- După eliberare, Ernest Vardanean s-a mutat împreună cu soţia şi cei doi copii la Chişinău, declarând pentru presa de aici că ar vrea să mai fie jurnalist, dar „fără aventuri”.

3) Ilie Cazac, inspector la fiscul din Tighina. 14 ani de puşcărie pentru spionaj şi înaltă trădare în favoarea Republicii Moldova
- Fost locotenent in serviciul fiscal de la Tighina timp de un an şi jumătate, Ilie Cazac (27 de ani) a fost condamnat, în februarie 2011, de aşa-zisele instanţe de la Tiraspol, la 14 ani de puşcărie. Tânărul a fost acuzat de spionaj şi înaltă trădare în favoarea Republicii Moldova.

- Sentinţa i-a fost dată în urma unui proces în care nu i s-a permis să se apere. Cazac a primit 20 de zile de carceră, după ce a refuzat să dea un interviu postului oficial de televiziune transnistrean, în care să se autodenunţe.

- Ilie Cazac a fost învinuit că ar fi sustras informaţii din baza de date a instituţiei şi le-ar fi oferit Chişinăului. Cu doar trei zile înainte să fie reţinut, Cazac a primit de la şefii lui accesul la această bază de date.

- Tânărul nu şi-a recunoscut niciodată vreo vină. După un an şi şapte luni de temniţă, a fost graţiat de fostul dictator, Smirnov. Acum, Cazac locuieşte la Chişinău.