VIDEO Incendiu puternic la Bazilica Sfântul Donatien din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
40 de pompieri au fost trimişi la faţa locului, pentru a se lupta cu flăcările din Bazilica Sfântul Donatien din Nantes, inclusiv un elicopter, însă acoperişul a fost deja distrus FOTO Maxime Claval/ Twitter
40 de pompieri au fost trimişi la faţa locului, pentru a se lupta cu flăcările din Bazilica Sfântul Donatien din Nantes, inclusiv un elicopter, însă acoperişul a fost deja distrus FOTO Maxime Claval/ Twitter

Un incendiu a izbucnit în cursul dimineţii la Bazilica Sfântul Donatien din Nantes, Franţa. Din cauza flăcărilor, aproape tot acoperişul bisericii s-au prăbuşit, iar pompierii încă nu au reuşit să le stingă, anunţă „The Independent“.

40 de pompieri au fost trimişi la faţa locului, pentru a se lupta cu flăcările din Bazilica Sfântul Donatien din Nantes, inclusiv un elicopter, însă acoperişul a fost deja distrus.

Incendiul a izbucnit la scurtă vreme după slujba de dimineaţă, iar cei care încă se mai aflau în clădire au fost evacuaţi rapid, a declarat pentru o televiziune locală părintele Benoit Bertrand, de la dioceza Nantes, aflată în vestul Franţei.

Potrivit unor rapoarte iniţiale, incendiul ar fi cauzat daune structurale semnificative. Un post de radio local, Cote D'Amour, a citat oficiali din poliţie care consideră că focul ar fi fost cauzat de sudorii care lucrau în biserică. În jurul incendiului a fost stabilit un perimetru de siguranţă. 

Bazilica Sfântul Donatien este una dintre cele două pe care le are oraşul Nantes şi datează din secolul al XIX-lea. Biserica este dedicată sfântului Donatien şi sfântului Rogatien, doi tineri martiri care au refuzat să se lepede de credinţa lor.

Biserica a primit în 1902 zece clopote, fiecare cântărind între 291 şi 4.614 kilograme, care bat aceeaşi măsură ca Big Ben din Anglia, conchide „The Independent“.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite