Executivul turc a suspendat din funcţie 12.801 poliţişti, care ar avea legături cu clericul Fethullah Gulen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul turc a anunţat marţi dimineaţă suspendarea din funcţie a unui număr total de 12.801 poliţişti, aceasta fiind prima măsură luată după prelungirea cu 90 de zile a stării de urgenţă pentru lovitura de stat eşuată din noaptea de 15-16 iulie. Autorităţile turce i-au etichetat pe poliţiştii suspendaţi drept presupuşi „gulenişti“, informează Reuters.

Din numărul total de poliţişti suspendaţi, 2.523 sunt poliţişti cu funcţii de conducere. Forţele poliţieneşti turce numără peste 250.000 de angajaţi.

Până la 120.000 de persoane au fost demise în ultimele două luni din rândul procurorilor, judecătorilor, medicilor, profesorilor universitari, academicienilor, soldaţilor, poliţiştilor, funcţionarilor publici, precum şi a jurnaliştilor.

Însă, statele occidentale au criticat campania guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti din instituţiile de stat, precum şi din presă, ridicând totodată întrebări cu privire la tratamentul ”inuman” la care ar fi supuşi puciştii capturaţi.

Starea de urgenţă le-a dat mână liberă autorităţilor turce să efectueze o vastă epurare în rândul aşa-numiţilor gulenişti. Clericul Fethullah Gulen este acuzat de executivul turc de orchestrarea loviturii de stat eşuate.

Opoziţia s-a opus vehement prelungirii stării de urgenţă şi a denunţat o aşa-numită contralovitură de stat.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a instituit iniţial starea de urgenţă la date de 20 iulie, atunci când a subliniat că aceasta le va permite autorităţilor turce să ia măsuri rapide împotriva celor care se fac vinovaţi de puciul eşuat, în care un grup de militari a încercat să răstoarne executivul în noaptea de 15-16 iulie.

Ankara îl acuză pe clericul islamist Fethullah Gulen, care a fost anterior un aliat apropiat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, de orchestrarea loviturii de stat eşuate din noaptea de 15-16 iulie, ce a declanşat o campanie guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti din instituţiile de stat, precum şi presă.

Clericul Gulen neagă toate acuzaţiile şi susţine că se va preda autorităţilor turce doar atunci când acuzaţiile împotriva sa sunt demostrate de către un organ de investigaţie independent.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite