De ce sunt oligarhii ucraineni mai norocoşi decât decât „omologii“ lor de la Moscova

Extravaganţa este o trăsătură comună a oligarhilor din spaţiul ex-sovietic, fiind de notorietate apetitul lor exagerat pentru opulenţa afişată în faţa întregii lumi. Frustrarea unor mici băieţei, fără prea multe opţiuni şi jucării în anii gri de la sfârşitul epocii sovietice, s-a transformat în lăcomia ulterioară cu care au înfulecat ultimele rămăşiţe ale „vestigilor comuniste“..

Iar mai apoi, tinerii miliardari s-au lovit de realitatea crudă a mediilor exclusiviste din Europa anilor 90, unde buzunarele lor pline de dolari nu puteau să înlăture privirile superioare şi dispreţuitoare ale „aristrocraţilor“ din Lumea Veche.

Simţindu-se din nou umiliţi, unii au început să înveţe manierele alese, iar alţii- cei mai mulţi dintre ei- au preferat calea zgomotoasă şi indecent de grandomană, asemeni celorlaţi îmbogăţiţi peste noapte- membrii clanurilor arabe din Golf, devenite peste noapte „dinastii regale“.  

Au cumpărat rând pe rând zâmbetele chelnerilor de pe Coasta de Azur sau din staţiunile alpine, precum Courchevel, Megeve sau St. Moritz. Şi au impus la prima vedere un fel de respect, mai degrabă un rictus forţat al vecinilor de masă de la restaurantele cu circuit închis, veterani cu tradiţie ai locurilor mai sus menţionate.  

Ianukovici nu e Putin

Aproximativ şase oligarhi din Ucraina şi-au construit averi colosale pe ruinele Uniunii Sovietice, o situaţie similară celei din Rusia anilor 90, când noii „oameni de afaceri“ roiau în jurul lui Boris Elţîn pentru a obţine şi mai multă influenţă. După venirea lui Putin la conducerea Rusiei în 2000, jocul a început să capete o serie de reguli, gestionate de fostul agent FSB. Spre dezamăgirea multora dintre cei care îl susţinuseră, Vladimir Putin le-a transmis oligarhilor că îşi pot păstra averile dacă stau departe de politică.

Dar la Kiev lucrurile au stat diferit, deoarece la conducerea ţării nu a apărut niciun lider care a putut să le reducă influenţa. Majoritatea şi-au păstrat o influenţă puternică în politică, controlând o serie de parlamentari, posturi TV, şi au format un „gardă“ loială în jurul conducerii.

Dintre toţi, Rinat Akhmetov, cunoscut publicului din România prin echipa de fotbal Şahtior Donetsk pe care o deţine, este cel mai puternic oligarh ucrainean. De mult timp, Akhmetov este considerat a fi cel care l-a ajutat pe Ianukovici să ajungă la putere. În afara clubului de fotbal, antrenat de Mircea Lucescu, Akhmetov este cel mai mare jucător din industria minieră a regiunii Donbas, aflată în estul Ucrainei, acolo unde preşedintele are cei mai mulţi susţinători. 

Oligarhul a atras atenţia opiniei publice europene după ce a achiziţionat în 2011, cea mai scumpă proprietate din Marea Britanie, un apartament din Londra pentru care a plătit fabuloasa sumă de 136,4 milioane de lire sterline.

„Timp de ani de zile, Akhmetov era directorul de afaceri al Donbas-ului şi Ianukovici, directorul politic“, consideră analistul politic Volodymyr Fesenko. „Ianukovici a devenit preşedinte datorită lui Akhmetov şi rămâne singurul oligarh care îl poate suna direct pe preşedinte şi îi influenţează deciziile“.

Un alt oligarh renumit, Viktor Pinciuk, ginerele fostului preşedinte Leonid Kucima, şi-a transformat în ultimii ani imaginea, înconjurându-se de o aură de filantropist şi  colecţionar de artă. Pinciuk a devenit miliardar în timpul conducerii socrului său şi a rămas un om important din spatele cortinei, preferând să apară la evenimentele caritabile, dar şi la licitaţiile de artă.

Corupţia profundă şi haosul politic din Ucraina ultimelor două decenii au crea condiţii ideale pentru ca Akhmetov şi ceilalţi oligarhi să îşi ridice imperii financiare. Cu toate acestea, niciunul dintre miliardarii Ucrainei nu sunt interesaţi ca ţara lor să devină un stat-paria, pentru că instabilitatea le-ar afecta afacerile, dar mai ales reţele întregi de contacte.

În ultimii 20 de ani, privilegiaţii Ucrainei au creat ceea ce unii numesc a fi „un stat în stat“- practic propria lor guvernare, în spatele aparatului politico-administrativ al ţării. Domnia traficului de influenţă este una dintre cauzele cele mai pregnante ale nemulţumirii oamenilor ieşiţi în stradă.

Experţii în politica ucraineană susţin că unul dintre motivele pentru care oligarhii au supravieţuit fără probleme ultimelor decade de tensiuni politice este flexibilitatea lor politică. 

Inclusiv Akhmetov şi-a construit cu grijă relaţii cu opoziţia, „pentru orice eventualitate“. Miliardarii ucraineni par să ţină foarte mult la această poliţă de asigurare, a relaţiilor bune cu opoziţia.

Potrivit lui Fesenko, „este ca şi cum ar investi în viitorul lor“. În plus, de la începutul crizei ucrainene, miliardarii au fost reţinuţi în declaraţii, iar atunci când s-au exprimat pe tema protestelor au folosit mai degrabă fraze evazive, stereotipice, îndemnând la calm şi pace, fără a se pronunţa împotriva nimănui.