Cum ar trebui să fie viitorul Papă: bun manager sau bun evanghelizator ?

Papa Benedict al XVI-lea a renunţat la poziţia din vârful Vaticanului printr-o declaraţie publică.

Decizia suveranului pontif de a demisiona a surprins atât opinia publică, cât şi propriii cardinali, în condiţiile în care majoritatea liderilor spirituali catolici au ocupat postul până la încetarea din viaţă. Retragerea Papei Benedict a ridicat numeroase semne de întrebare şi a stârnit alte eventuale ipoteze cu privire la prima demisie papală în ultimii 600 de ani.

Timp de secole, s-a considerat că funcţia de Papă este una relativ uşor de ocupat, iar candidaţii au fost majoritatea italieni. Papa Pius al XI-lea chiar a dispărut de scena publică timp de doi ani, în perioada anilor 1930, pentru a ascunde faptul că folosea scaunul cu rotile.

„Italienii sunt mari adepţi ai teoriilor conspiraţiei şi caută alte motive pentru care Papa a demisionat. Cred că cel mai răspândit motiv pe care l-au găsit oamenii este că, probabil, este mult mai bolnav decât ni s-a spus”, a declarat Gordon Rayner, reporterul şef al ziarului britanic „The Telegraph”.

Cardinalii se pregătesc acum să găsească un înlocuitor pentru Papa Benedict al XVI-lea care trebuie să fie o figură spirituală capabilă să inspire şi să unească cei 1,1 miliarde de credincioşi catolici. De asemenea, profilul noului papă face apel la capacitatea de manageriere, de preferat prin intermediul reţelei de socializare Twitter, cu un program de 24 de ore, şapte zile pe săptămână, scrie publicaţia americană „The Washington Post”.

Portretul robot al următorului papă

Alegerea unui nou papă ar putea avea mai mult potenţial de a influenţa viitorul catolicismului, decât impactul avut de alegerea cardinalului Joseph Ratzinger în 2005, aflat atunci la vârsta de 78 de ani. În opt ani de când a preluat mandatul, diviziunile lumii catolice au fost accentuate. Europa şi Statele Unite au dus în mijlocul lor un război cultural în ce priveşte contracepţia, homosexualitatea şi rolul femeilor în biserică. În schimb, în partea de est, Africa şi părţi din Asia, biserica catolică a cunoscut o perioadă de creştere, ameninţând o confruntare cu adepţii islamului.

Astfel, următorul papă va fi nevoit să îşi aleagă cu grijă publicul căruia i se va adresa şi deciziile unei comunicări cât mai eficiente fără a înstrăina alte categorii de credincioşi.

Benedict a reţinut atenţia opiniei publice, printre altele, spunând că se aşteaptă de la Biserica Catolică să devină mai mică, însă cu o legătură internă mai strânsă, declaraţie pe care mulţi credincioşi au numit-o alienantă. Succesorul său ar putea să se confrunte cu decizii mai concrete.

„Biserica Catolică se dezvoltă excelent în anumite zone, însă baza se prăbuşeşte”, a declarat Philip Jenkins, expert în domeniul creştinismului global şi profesor în cadrul Universităţii Baylordin Statele Unite. „Întrebarea este la cine veţi apela?”

Ce e bun pentru Occident, poate fi rău pentru restul lumii

Primele nume vehiculate pentru posibilii candidaţi nu oferă prea multe informaţii. Este foarte probabil, în schimb, ca alegerea Vaticanului să se oprească asupra unui înalt prelat din grupul celor conservatori, aşa cum şi Papii Ioan Paul al II-lea şi Benedict au prioritizat doctrina tradiţională.

Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească noul papă variază considerabil, însă este importantă naţionalitatea, detaliu care a căpătat tot mai multă importanţă pe măsură ce parcursul Bisericii s-a diversificat în timp.

Printre candidaţi au ieşit în evidenţă mai ales cardinalul italian Angelo Scola, administratorul Vaticanului Marc Ouellet din Canada, Peter Turkson din Ghana şi cardinalul din New York Timothy Dolan. Lista este în mare parte speculativă.

Spre deosebire de modul în care se desfăşoară o cursă prezidenţială, de secole Vaticanul interzice discuţiile publice cu privire la posibilii succesori în timp ce ultimul papă este încă în viaţă. Cardinalii italieni formează un sfert dintre ei care vor participa la conclav, pe când cei europeni numără mai mult de jumătate. Sfatul cancelarilor reuniţi pentru alegerea noului papă va avea loc în luna martie.

Cu ocazia acestui ritual, prelaţii vor decide ce fel de teolog doresc la conducerea Vaticanului, ce fel de manager, ce fel de comunicator. Doresc înalţii demnitari din consiliul papal să încerce readucerea pe calea credinţei a Occidentului puternic secularizat sau să îşi întoarcă atenţia înspre ţările în curs de dezvoltare unde se găsesc două treimi dintre catolicii de astăzi?

Provocările viitorului Suveran Pontif

Prioritatea este împrospătarea unei evanghelizări catolice, este de părere John Allen, scriitor care a publicat şapte cărţi despre Biserica Catolică şi papi. Se pare că Biserica a irosit mult timp în ultima jumătate de secol pe controverse interne şi fără a răspândi Evanghelia. Mulţi critici dau vina pe stilul de comunicare perimat şi inadecvat.

„Am avut doi papi academicieni la rând. Ar putea fi o alegere inteligentă căutarea unuia care să fie diplomat sau care are abilităţi de management”, este de părere preotul Thomas Reese, fost editor al revistei catolice „America”. „În ultimele două conclavuri au fost aleşi cei mai deştepţi oameni din încăpere. Ar putea fi o decizie mai bună să fie ales cineva care să asculte de toţi ceilalţi oameni mai deştepţi din biserică.”

Papa Benedict a încercat în felul propriu de a comunica cu enoriaşii, scriind mai multe cărţi decât aproape orice alt predecesor, făcând apel în scrierile lui la „o nouă evanghelizare”. Recent, pontiful şi-a creat un cont de utilizator pe reţeaua socială Twitter, adunând în scurt timp sute de mii de simpatizanţi.

Păcatele Vaticanului

Vaticanul ar fi construit un adevărat imperiu secret de proprietăţi în Marea Britanie, Franţa şi Elveţia, folosindu-se de banii oferiţi de dictatorul Mussolini în anul 1929, în schimbul recunoaşterii regimului fascist italian.

Papalitatea a creat un portofoliu internaţional de 500 de milioane de lire sterline printr-un off-shore, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, potrivit „The Guardian“.

Vaticanul a cheltuit 15 milioane de lire sterline din fondurile lui Mussolini pentru a cumpăra imobile în St. James Square din Londra, dar şi alte clădiri au fost achizitionate în Marea Britanie, Franţa şi Elveţia.

Achiziţionare de imobile cu bani de la Mussolini

Ceea ce surprinde este cum a reuşit Vaticanul să păstreze secretul cu privire la banii obţinuti de la Mussolini. Papalitatea a cumpărat clădiri din Marea Britanie cu ajutorul unei firme, British Grolux Investements Ltd., la care acţionari sunt doi bancheri de credinţă catolică: John Varley şi Robin Herbert.

Conform investigaţiilor ziariştilor britanici, care au verificat arhivele, firma provenea din fuziunea altor două companii, care ar fi fost controlate de Profima SA din Elveţia.

Arhivele din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial dezvăluie faptul că Profima SA a fost o societate a Vaticanului, acuzată la acea vreme că „este angajată în activităţi contrare intereselor aliate“.

Profima SA era condusă de Bernandino Nogara, care a fost bănuit că dorea să transfere acţiunile a două companii franceze deţinute de Vatican în Elvetia, pentru ca Guvernul de la Paris să nu le treacă pe lista neagră, considerându-le „bunuri inamice“.

În anul 1943, Marea Britanie l-a acuzat pe Nogara de „lucruri murdare“, pentru că  a „manipulat finanţele Vaticanului pentru a servi unor scopuri politice străine“.