Cum încearcă grupările mafiote să acapareze Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţii ruse şi turce, dar şi clanuri albaneze şi nigeriene îşi extind pe cât posibil operaţiunile ilegale în ţări ale Uniunii Europene, profitând adesea de absenţa unor legi dure.

Mulţi consideră că faimoasele organizaţii mafiote 'Ndrangheta, Camorra şi Cosa Nostra reprezintă strict o problemă a Italiei, însă există din ce în ce mai multe dovezi care arată că lucrurile nu stau deloc aşa. 

Flagelul criminalităţii organizate se extinde la nivelul Uniunii Europene, în special în ţările în care legislaţia în domeniu nu este foarte dură, scrie „EUobserver“ într-o analiză pe marginea acestui subiect.

Potrivit unui raport din acest an al Europol, la nivelul celor 28 de state membre ale blocului comunitar sunt anchetate aproximativ 5.000 de grupări de criminalitate organizată.

Ce-i drept, puţine dintre acestea sunt atât de bine înrădăcinate precum mafia italiană, după cum arată 145 de  investigaţii coordonate de Eurojust la nivel european în perioada 2012-2016. Însă chiar şi aşa, 70% din ele operează în mai mult de o ţară. Deşi membrii acestor grupări sunt de 180 de naţionaliăţi, 60% din ei sunt europeni. 

O piaţă ilegală de anvergură

Grupările împart o piaţă ilegală, inclusiv de droguri şi produse contrafăcute, pe care centrul Transcrime o estimează la circa 110 miliarde de de euro, adică în jur de 1% din produsul intern brut total al Uniunii Europene.

Investigaţiile şi rapoartele pun accentul pe rolul jucat în acest proces de grupările turce şi vorbitoare de rusă, pe ascensiunea şefilor clanurilor albaneze în zona traficului de marijuana şi nu numai, dar scot în evidenţă şi pericolul reprezentat de grupări mai puţin cunoscute la nivel internaţional, inclusiv de clanurile vietnameze care sunt active în special în Europa de Est. 

Mai grav este că nicio ţară europeană nu se poate considera imună. Nici măcar cele care fac eforturi susţinute pentru a ţine nivelul criminalităţii organizate sub control.

În plus, lupta împotriva acestui flagel la nivel european pare că s-a împotmolit.  Deşi Parlamentul European a aprobat în trecut documente menite să contribuie la combaterea acestui fenomen, urmând modelul legislaţiei italiene pentru combaterea criminalităţii organizate, demersurile s-au blocat din cauza opoziţiei unor state membre.

În acest timp, organizaţiile mafiote sunt la „cumpărături“ de „jurisdicţie“, adaugă publicaţia citată, subliniind că aceste grupări profită de ţările în care regulile şi anchetele sunt mai permisive.

Cine şi unde acţionează

În Europa de Est şi în Regatul Unit sunt active în special organizaţiile ruseşti, care se ocupă cu precădere de spălarea banilor. În Europa de Nord, bandele de motociclişti precum Hells Angels şi Bandidos din Finlanda au o reală capacitate de a intimida şi de a afecta economia legitimă. 

De asemenea, anchetatorii aduc tot mai des vorba despre clanurile albaneze active în mai multe state din UE, care urmăresc să treacă de la traficul de marijuana la cel de cocaină şi heroină, notează  ilfattoquotidiano.it.

Până şi Suedia are probleme. Autorităţile de aici au descoperit, după o dublă crimă ce a avut loc în anul 2010, că în anumite zone din ţară a ajuns mafia siriană.

Grupările de criminalitate organizată nu se extind însă întâmplător, ci urmează, în cele mai multe cazuri, anumite linii care ţin atât de oportunităţile legate de trafic, cât şi de profit.

„Pentru a găsi mafiile din UE trebuie mers pe urma cocainei“, a afirmat un oficial din cadrul Directoratului italian Anti-Mafia (DIA).

Punctele nevralgice ale Europei

Potrivit lui David Ellero, director pentru combaterea criminalităţii organizate în cadrul Europol, o primă direcţie de extindere este reprezentată de Peinsula Iberică, un centru al traficului de droguri, iar a doua este reprezentată de Germania-Belgia-Olanda. „Olanda, cu aeroportul Schipol, autostrăzile ei excelente şi poziţionarea în centrul Europei este perfectă din punct de vedere logistic pentru trafic“, a afirmat el. 

Grupările mafiote italiene nu mai sunt singurele care operează. „Există câteva organizaţii în Regatul Unit şi probleme majore apar din cauza clanurilor de albanezi, ruşi, nigerieni şi turci“, a adăugat Ellero. Totodată, pentru a putea spăla banii, unele dintre aceste grupări recurg la investiţii locale.

Iar şefii acestor organizaţii, a mai explicat oficialul Europol, se îndreaptă spre zone convenabile: „Germania şi Elveţia pentru că sunt bogate, şi fosta Iugoslavie, pentru că se trece peste anumite verificări, având în vedere răspândirea corupţiei în rândul forţelor locale de ordine“.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite