Brexit. Mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere organizarea unui nou referendum privind independenţa Scoţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de trei mii de persoane au defilat sâmbătă dimineaţă la Glasgow pentru a cere organizarea unui al doilea referendum privind independenţa Scoţiei, după ce britanicii s-au pronunţat la consultarea populară din 23 iunie în favoarea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează AFP.

În condiţiile în care Marea Britanie a votat în proporţie de 52% pentru părăsirea blocului comunitar, Scoţia s-a pronunţat, în proporţie de 62%, pentru rămânerea în Uniunea Europeană, ceea ce a dus la reapariţia scenariului privind independenţa sa.

Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, a declarat încă de a doua zi după consultarea populară din 23 iunie că, în actualele condiţii, chestiunea unui al doilea referendum este „de actualitate“, după ce precedentul, care a avut loc în 2014, a fost pierdut de cei ce susţineau independenţa.

„Dacă luăm în considerare că interesele noastre nu pot fi protejate în Marea Britanie, independenţa trebuie să fie una dintre opţiunile posibile“, a reafirmat luni şefa Partidului Naţional Scoţian (SNP).

Totuşi, potrivit unui sondaj YouGov publicat sâmbătă, 53% dintre scoţieni s-ar pronunţa în favoarea rămânerii în cadrul Regatului Unit în cazul unui nou referendum, numai 47% dorindu-şi independenţa Scoţiei.

În septembrie 2014, scoţienii au votat în proporţie de 55,3% pentru a rămâne în Regatul Unit, la primul referendum privind independenţa.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite