Jaf armat la Paris: Bijuterii în valoare de 4,5 milioane de euro au fost furate din Hotelul Ritz

Jaf armat la Paris: Bijuterii în valoare de 4,5 milioane de euro au fost furate din Hotelul Ritz

FOTO AFP / Getty Images

Cinci bărbaţi mascaţi înarmaţi cu topoare şi cuţite au intrat în Hotelul Ritz din centrul Parisului miercuri seară şi au plecat la scurt timp cu bijuterii estimate la o valoare de 4,5 milioane de euro, relatează The Guardian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii aflaţi în patrulare în apropierea hotelului de cinci stele au reuşit să prindă trei dintre hoţi după ce au folosit armele cu electroşocuri.

Potrivit anchetatorilor, hoţii au intrat în hotel în jurul orei 18.30 (n.red.: ora locală), unde au spart cu topoarele mai multe ferestre, au luat bijuteriile şi le-au îndesat în genţi înainte să-şi facă dispariţia.

Martorii au declarat că în timpul jafului, personalul hotelului i-au rugat pe oamenii din interior să rămână la podea pentru siguranţa lor. O arte dintre aceştia s-au ascuns în bucătăria hotelului şi au aşteptat ca lucrurile să se liniştească.

„Am auzit un zgomot foarte puternic şi multă agitaţie pe stradă. Trecătorii s-au refugiat în interior. Nu am ştiut ce se întâmplă până ce nu ne-a spus cineva că e vorba de un jaf”, a declarat un angajat al hotelului citat de AFP.

Conform martorilor, cel puţin zece focuri de armă au fost trase şi un angajat a fost rănit.
Totuşi, poliţia franceză a declarat că nimeni nu a fost rănit şi că deocamdată nu se ştie valoarea exactă a bijuteriilor furate, dar se estimează că ar fi „câteva milioane de euro”. Un alt poliţist a declarat pentru jurnaliştii francezi că valoarea estimată ar fi în jur de 4.5 milioane de euro.

Cei trei bărbaţi arestaţi de poliţişti erau personaje cunoscute de către poliţişti, relatează Le Parisien.
Ministrul de Interne al Franţei, Gerard Collomb, a lăudat „profesionalismul” şi „reacţiile rapide” ale forţelor de ordine care „aduc onoare poliţiei”.
citeste totul despre: