Şeful Casei Albe va merge luna viitoare în Marea Britanie pentru a susţine rămânerea ţării în Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama Foto: AFP
Barack Obama Foto: AFP

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, va merge în luna aprilie în Marea Britanie, pentru a-şi pune popularitatea în serviciul rămânerii acestei ţări în Uniunea Europeană, scrie duminică publicaţia britanică „The Independent“.

Vizita va avea loc spre finalul lunii, cu aproximativ două luni înainte de referendumul din 23 iunie, în cadrul căruia britanicii sunt chemaţi la urne pentru a se pronunţa cu privire la apartenenţa ţării lor la Uniunea Europeană.

Programul oficial al preşedintelui american prevede în acea perioadă o deplasare în Germania, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel şi va participa, pe data de 24 aprilie, la deschiderea târgului de tehnologie de la Hanovra.

Întrebat însă de AFP despre o eventuală vizită la Londra a preşedintelui american, un purtător de cuvânt al premierului britanic David Cameron a refuzat orice comentariu, vorbind despre „speculaţii“.

Totuşi, „The Independent“ a scris că o sursă din Downing Street 10 a confirmat că Obama va veni în Marea Britanie luna viitoare.

Posibilitatea ca preşedintele american să ajungă în Regatul Unit pentru a-i da o mână de ajutor lui Cameron, care face campanie în vederea rămânerii ţării sale în blocul comunitar, a provocat furia susţinătorilor Brexit-ului (ieşirea Marii Britanii din UE). O petiţie adresată Parlamentului pentru „a-l împiedica pe Obama să se exprime la Westminster cu privire la referendum“ a adunat duminică peste 16.000 de semnături.

Potrivit sondajelor de opinie, bătălia dintre cele două tabere este strânsă. Un sondaj recent realizat de whatukthinks.org arată că proporţia britanicilor care doresc ca ţara lor să rămână în UE este de 51%, 49% fiind împotrivă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite