Uzbekistanul îi aduce un ultim omagiu preşedintelui Islam Karimov VIDEO
0
Preşedintele uzbek Islam Karimov este înmormântat sâmbătă, la o zi după decesul său la vârsta de 78 de ani şi după cei peste 25 de ani în care a condus - cu o mână de fier şi ignorând criticile occidentalilor - cea mai populată ţară din Asia Centrală, relatează AFP.
Primul şi singurul preşedinte al Uzbekistanului independent, un arhetip al liderilor ajunşi la putere înainte de implozia fostei Uniuni Sovietice - precum defunctul preşedinte turkmen Saparmurat Niazov sau Nursultan Nazarbaïev, care se află în continuare la putere în Kazahstan -, Karimov este înhumat alături de membri ai familiei la Samarcand, o bijuterie istorică de pe Drumul Mătăsii.
Autorităţile au decretat, începând de sâmbătă, trei zile de doliu naţional.
Televiziunea naţională a difuzat imagini cu mulţimea adunată de-a lungul arterelor din capitală, Taşkent, străbătute de cortegiul care transportă corpul preşedintelui, mort în urma unei hemoragii cerebrale. Militari au urcat sicriul într-un avion care a decolat către oraşul său natal Samarcand, în sudul ţării.
Samarcand a limitat traficul pe aeroport pentru a primi oficiali străini. Potrivit site-ului de opoziţie Fergana.ru, în oraş s-a făcut curăţenie începând de joi în vederea funeraliilor.
Odată cu dispariţia lui Karimov, într-o ţară în care nu a avut loc o tranziţie democratică, se deschide o perioadă complicată. Confrom constituţiei, preşedintele Senatului, Nigmatilla Iuldaşev, asigură interimatul la conducerea Uzbekistanului.
Însă, potrivit unor experţi, cel puţin trei oficiali de rang înalt ar putea încerca să îi succeadă lui Karimov.
Premierul Şavkat Mirzioïev conduce comisia însărcinată cu organizarea funeraliilor, un indiciu cu privire la rolul important pe care ar putea să-l joace.
Însă alţi doi oficiali fac parte din comisie, şi anume vicepremierul Rustan Azimov şi puternicul şef al Securităţii Rustan Inoiatov - considerat unul dintre vinovaţii de moartea celor 300 până la 500 de manifestanţi în timpul unei manifestaţii la Andijan (est), în 2005, reprimată de forţele de ordine.
Putin şi Obama au transmis condoleanţe
Şeful statului uzbek a fost condus la spital, în stare de inconştienţă, pe 27 august, în urma unei grave hemoragii, şi a fost internat imediat la reanimare, potrivit televiziunii de stat.
Medici veniţi din Rusia, Germania şi Finlanda s-au succedat în zilele următoare şi au încercat să-l scoată din comă, însă fără succes.
Vineri dimineaţa autorităţile au anunţat că se afla "într-o stare critică".
Autorităţile au precizat că inima sa a încetat să bată vineri, la ora locală 20.15 (18.15, ora României) şi că a fost declarat mort 40 de minute mai târziu.
Preşedintele rus Vladimir Putin a deplâns "o pierdere imensă" şi a salutat "un om de stat de cea mai înaltă autoritate şi un adevărat lider" într-o telegramă de condoleanţe. Premierul Dmitri Medvedev reprezintă Moscova la funeralii.
Washingtonul, un partener al Uzbekistanului în lupta împotriva terorismului, şi-a "reafirmat susţinerea faţă de poporul uzbek". "În contextul în care Uzbekistanul inaugurează un nou capitol în istoria sa, Statele Unite sunt hotărâte să continue parteneriatul cu Uzbekistanul", a anunţat Casa Albă.
Între liderii ţărilor din Asia Centrală, preşedintele tadjik Emomali Rahmon asistă la funeralii, dar şi premierul kazah Karim Maximov.
Născut la 30 ianuarie 1938, Karimov a urcat toate treptele aparatului Partidului Comunist, în perioada fostei URSS, până a preluat conducerea Republicii Sovietice Uzbekistan. La proclamarea independenţei, în 1991, el se menţine la putere şi începe să-şi elimine toţi opozanţii.
Numeroase ONG-uri îl acuză pe Karimov, reales în 2015, că a trucat în mod regulat alegerile, a arestat arbitrar sute de opozanţi şi a susţinut utilizarea torturii în închisori.
În pofida unor zvonuri persistente cu privire la presupusa fragilitate a stării sănătăţii sale, Islam Karimov nu a desemnat în mod public vreun succesor în această ţară care este unul dintre principalii exportatori mondiali de bumbac şi care se învecinează cu Afganistanul.
După ce a fost o perioadă favorită la succesiune, fiica sa mai mare, Gulnara, i-a căzut în dizgraţie după ce l-a comparat cu Stalin. În prezent ea se află în arest la domiciliu.
În absenţa unui plan care să-i asigure succesiunea, dispariţia sa riscă să deschidă o luptă pentru putere.