Un bărbat a fost obligat să privească violul în grup al soţiei şi fiicei sale, în timp ce era legat de un copac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

20 de infractori înarmaţi au legat un bărbat de un copac şi l-au pus să privească în timp ce le violau pe soţia şi fiica acestuia, a anunţat poliţia din oraşul Gaya, statul Bihar, India.

Miercuri seara, bărbatul, de profesie medic, mergea spre casă cu motocicleta, alături de soţia şi de fiica sa, adolescentă, când a fost obligat de un grup de 20 de tineri înarmaţi să oprească, în apropierea satului Sondiha, statul Bihar, India. 

Aceştia l-au legat de un copac, după ce l-au abuzat fizic, şi l-au obligat să privească cum le-au violat, pe rând, pe soţia şi fiica acestuia.

Chestorul de poliţie din Gaya, Rajeev Mishra, a declarat pentru „Times of India“ că 20 de tineri au fost reţinuţi în două ore de la producerea incidentului şi se află în secţia de poliţie din Konch. 

„Victimele au identificat doi [dintre agresori], deoarece ceilalţi şi-au acoperit feţele în timp ce comiteau delictul“, a spus Mishra, adăugând şi că acuzaţii sunt supuşi unui interogatoriu. 

„Am aflat, în timpul investigaţiilor şi că, înainte de incidentul cu violul în grup, acelaşi grup de tineri au furat telefoane mobile şi bani de la studenţi care treceau prin sat“, a declarat Naiyar Hasnain Khan, inspector general de poliţie.

Cei doi bărbaţi identificaţi au recunoscut implicarea în comiterea abuzului fizic.

Înainte de a pleca de la locul faptei, tinerii l-au eliberat pe medic şi l-au ameninţat că va suporta consecinţe dure dacă va informa poliţia. 

Totuşi, victima a informat autorităţile despre incident şi, la scurt timp, la faţa locului s-au prezentat atât echipaje de poliţie, cât şi o ambulanţă care a transportat victimele la cel mai apropiat spital.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite