Copiii captivi într-o peşteră inundată din Thailanda au început cursurile de înot şi scufundări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele de salvare au început cursurile de înot şi scufundări cu cei 13 membri ai unei echipe de fotbal din Thailanda – 12 copii şi antrenorul lor - blocaţi de 12 zile într-o peşteră inundată.

Peste 30 de scafandri au pătruns miercuri în peşteră, iar după un drum de trei ore, în care au străbătut patru kilometri, au reuşit să ajungă la victime, cărora le-au dus medicamente şi alimente. Echipa de salvare este alcătuită membri ai forţelor speciale, din medici şi psihologi. 

Prim-ministrul thailandez a declarat pentru Reuters că operaţiunea de scoatere din peşteră a copiilor este dificilă deoarece „spaţiul este îngust”. „Pentru recuperarea copiilor este nevoie de foarte mulţi oameni", a afirmat şeful Guvernului.  

Purtătorul de cuvânt al executivului a declarat că pregătirea grupului este o sarcină grea, care poate dura mai mult timp, deoarece unii dintre elevi nu ştiu să înoate.

Copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani şi antrenorul lor de 23 de ani, se află în peşteră din 23 iunie.

În afară de trauma psihologică cauzată de situaţie, absenţa luminii naturale le poate influenţa captivilor percepţia asupra timpului. Astfel, cei 13 pot deveni irascibili, suferi de insomnie şi depresie. 

Băieţii au fost descoperiţi de către scufundători britanici, luni seară, slăbiţi, dar teferi. Grupul era urcat pe o cornişă în adâncimile unei peşteri din nordul îndepărtat al Thailandei, la graniţa cu Myanmar şi Laos.

Operaţiunea de salvare se anunţă una complicată. Inginerii au golit de apă peştera prin pompare în ultima săptămână, evacuând 10.000 de litri de apă pe oră, scăzând astfel nivelul apei cu un centimetru pe oră.

Cu toate acestea, sunt aşteptate precipitaţii abundente în următoarele zile, când va începe sezonul ploios iar acest lucru ar putea afecta serios operaţiunea de salvare. Cei captivi ar putea fi nevoiţi, astfel, să aştepte timp de câteva luni pentru ca apa să se retragă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite