INTERVIU Goran Višnjić, actor: „Rolul carierei mele a fost în «Spitalul de Urgenţ㻓
0
Goran Višnjić (43 de ani) a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul“ despre noul rol din serialul „Crossing Lines/ Poliţişti fără frontiere“, difuzat de AXN, despre provocările întâmpinate pe parcursul filmărilor, despre rolul doctorului Luka Kovač, care l-a consacrat în ochii românilor, dar şi despre experienţe de viaţă care l-au conturat ca om.
Cunoscut publicului din România graţie personajului Luka Kovač, din serialul „E.R./ Spitalul de Urgenţă“, actorul Goran Višnjić jocă acum rolul poliţistului Marco Constante, în seria AXN „Crossing Lines/ Poliţişti fără frontiere“. Goran recunoaşte că cel mai important rol al său rămâne cel din „Spitalul de Urgenţă“, fiind mulţumit de munca depusă timp de opt ani. Acum, însă, se foloseşte de experienţa sa de viaţă, mai ales de perioada în care a fost în armata iugoslavă, pentru a-şi contura cât mai bine noul rol. Despre serialul difuzat de AXN în fiecare marţi de la ora 22:00, Goran Višnjić a vorbit într-un interviu pentru „Adevărul“.
„Adevărul“: De ce ai ales acest rol în serialul „Poliţişti fără frontiere“?
Goran Višnjić: Au existat câteva lucruri care mi-au plăcut la serial. Poate vă mai amintiţi serialul «The Pillars of the Earth/ Stâlpii pământului». Voiam să lucrez cu oamenii aceia. De asemenea, unul dintre actorii mei preferaţi în vremea copilăriei a fost Donald Sutherland, aşa că munca alături de el a fost cu adevărat uimitoare. Am discutat mult despre traiectoria pe care o ia serialul, ce se va întâmpla cu personajul meu, iar per total toate aceste detalii erau în regulă cu mine. Mi s-a promis şi o grămadă de acţiune. Nu mai jucasem rolul unui poliţist până acum. Înainte am avut doar un stetoscop în mână. A fost ceva nou şi distractiv.
Este pentru prima dată când joci un personaj italian. Cum te-ai pregătit pentru acest rol? Croaţia, ţara ta natală, este aproape de Italia, bănuiesc că ai împrumutat ceva din experienţa personală.
Am petrecut ceva timp în Italia şi mi-a plăcut. În urmă cu multă vreme, când îmi luasem maşină, făceam călătorii scurte în Italia: de la Zagreb la Veneţia parcurgi distanţa în doar cinci ore. Cunosc italienii destul de bine, în general ştiu spiritul oamenilor, ştiu cine sunt. Trăsătura de caracter cea mai pregnantă a lui Marco este că a el a fost modelat de ceea ce i s-a întâmplat în viaţă, de răpirea surorii lui mai mici, atunci când practic era responsabil de ea. Poartă această vină cu el. Nu este fix genul acela de om când spui că este italian. Este destul de întunecat, dar, pe ici pe colo, apare şi latura distractivă, simţul umorului. Îmi place de el.
Goran, ce asemănări există între tine şi Marco?
Amândoi avem o înălţime de 1,91 metri (n.r. - râde). Întotdeauna trebuie să scoţi la suprafaţă aceste asemănări, mai ales într-un serial TV. Este foarte dificil să apari episodic la TV cu un personaj care, din punct de vedere comportamental, este diferit de tine. Într-o peliculă, te concentrezi asupra lui şi a poveştii sale. Dar în fiecare episod al serialului ai parte de atât de multe poveşti. Există mai multe similitudini, dar eu îl joc pe Marco în felul în care aş reacţiona dacă mi s-ar fi întâmplat şi mie aceleaşi lucruri în viaţă. Din fericire pentru mine, nu am avut astfel de întâmplări în viaţa reală.
E ceva ce nu îţi place la Marco?
Nu i-am creat trăsături care să nu îmi plăcuă. Doar că uneori poate deveni obsesiv cu anumite lucruri. Asta e o trăsătură de caracter care poate să fie benefică în unele situaţii, dar şi de nejustificat în altele. În calitate de actor îmi place obsesia lui, e distractiv să pot juca aşa. În unele cazuri, Marco poate să devină extrem de încăpăţânat, se implică foarte mult în fiecare caz, pentru un ofiţer de poliţie nu este cel mai inteligent lucru pe care îl poate face. Ca actor e interesant să priveşti din această perspectivă. Are doar câteva trăsături care nu sunt tocmai bune pentru el, dar cred că publicul îl va plăcea. Este un personaj puternic, exploziv pe alocuri.
Criza refugiaţilor, un subiect ce poate fi exploatat
Întreg sezonul „Poliţşti fără fontiere“ are la bază crimele internaţionale, cum infractorii se deplasează dintr-o ţară în alta, în Europa. Serialul este difuzat fix în criza refugiaţilor. Cred că acest eveniment poate să fie folosit în producţie?
Dacă sezonul următor va fi filmat, cu siguranţă vom atinge acest subiect. Dacă ajungi lângă refugiaţi vei afla poveşti impresionate, suferinţe, dar şi bucurii care li se întâmplă. Vă pot garanta că acum traficul uman ia şi mai multă amploare, iar mulţi oameni ajung acolo unde nu îşi doreau. Se întâmplă multe în spatele cortinei, lucruri pe care poliţia sau guvernul nu le văd. Este imposibil să mergi alături de ei şi să vezi ce se întâmplă cu adevărat. În acest sezon, „Poliţişti fără frontiere“ a pus problema traficului uman, a sclaviei sexuale şi a altor asemenea probleme, în episoadele cinci, şase şi şapte. Vestea este că un număr copleşitor de oameni vin în Europa. Cu siguranţă vom aborda problema refugiaţilor. Nu îmi pot imagina să nu facem asta.
Cum te-ai comporta dacă, de exemplu, ai fi pus în faţa unei situaţii reale cu care se confruntă un poliţist?
Depinde, de la caz la caz, dacă urmezi regulile atunci faci totul ca la carte. Nu am fost pus în faţa unor situaţii periculoase, aşa că îmi pot doar imagina. Vă pot spune cum aş vrea să mă comport dacă aş fi pus în faţa unei situaţii periculoase. Dacă sunt prins la mijloc îi anunţ pe toţi că sunt acolo. Sper să nu fiu nevoit să alerg (n.r. - râde).
Experienţa de viaţă l-a ajutat pe Goran să îşi contureze personajele mai bine
Care a fost cea mai mare provocare a acestui sezon, din punct de vedere fizic şi emoţional?
Am avut de furcă cu vremea, câteva zile foarte reci. În seriale, începi să filmezi o scenă cu un anumit costum, pe o anumită vreme, iar partea a doua a scenei o filmezi afară, dar nu poţi schimba costmul. Trebuie să mărturisesc că filmările mi-au rămas în minte mai ales prin prisma momentelor amuzante. Iubesc maşinile, iubesc să conduc, ni s-a permis ca într-o duminică dimineaţa să conducem pe străzile din Praga maşini Alfa Romeo cu peste 100 de kilometri pe oră. Desigur, fără alţi participaţi la trafic şi cu cascadori, ceea ce nu poţi să faci în viaţa de zi cu zi. Au fost scene emoţionante cu traficul de fiinţe umane. Trebuie doar să îţi imaginezi cum te-ai simţi dacă aşa ceva i s-ar întâmpla copilului tău, un lucru dificil de acceptat.
În tinereţe, ai făcut parte din armata iugoslavă pentru un an. Experienţa asta te-a ajutat să îţi conturezi o idee mai bună despre personajul tău?
Suntem oameni cu experienţe diferite şi fiecare experienţă ne modelează. Poate că îţi aminteşti perioadele nu tocmai bune din viaţa şi îţi spui: «O, Doamne! Aş vrea să şterg amintirea asta, aşa ceva nu mi se poate întâmpla mie». Dar dacă uiţi partea asta, cum te vei mai schimba ca persoană? Aşadar, iau acea întâmplare din armată ca pe o experienţă. Orice ţi se întâmplă în viaţă, bine sau rău, te transformă în ceea ce eşti. Dacă ai făcut ceva rău, ar trebui să conştientizezi asta şi să nu mai faci vreodată. Şi poţi învăţa şi o lecţie. Te schimbă, devii mai atent. Toate acestea, pentru un actor, sau chiar în general, te fac mai bun. Orice ţi se întâmplă se transformă în amintiri, are legătură cu cine eşti. Iar dacă eşti actor, te poţi folosit într-o bună zi de o astfel de întâmplare, care este mereu cu tine.
Un rol pentru o carieră întreagă
În România, publicul te cunoaşte prin prisma personajului Luka Kovač, din seria „Spitalul de Urgenţă“. Poate să fie acesta rolul carierei tale?
Personajul considerat cel mai bun din cariera ta, cel cu care „petreci“ cel mai mult timp sau de pe urma căruia ai parte de recunoaştere este cel care te defineşte. În cazul meu, Luka Kovač este acest personaj. Da, absolut, este rolul carierei mele. Am jucat în „Spitalul de Urgenţă“ timp de opt ani, sunt mândru de ce am făcut. Creatorii serialului, oamenii cu care am lucrat, cu toţii au fost o echipă de vis. Luka a fost un personaj de excepţie, iar acea perioadă a fost una dintre cele mai bune ale mele.
FOTO GettyImages/Gulliver
Pe platourile de filmare ale serialului „Poliţişti fără fontiere“ te-ai întâlnit cu Elizabeth Mitchell, cu care ai jucat şi în „Spitalul de Urgenţă“. Cum te-ai simţit să lucrezi din nou cu ea?
A fost minunat! Da, am jucat cu Elizabeth şi în „Spitalul de Urgenţă“. Este o persoană interesantă cu care să joci, am petrecut ceva timp împreună. Atunci când am venit la Praga nu cunoşteam pe nimeni, noroc că am întâlnit-o pe Elizabeth. De asemenea, l-am întâlnit şi pe Tom Wlaschiha, cu care am lucrat la miniseria BBC „The Deep“. Joacă rolul unui poliţist german în serial. Ne cunoşteam, a fost o experienţă plăcută să îl revăd.
FOTO Sony Pictures Television
Eşti un cunoscut activist împotriva industriei blănurilor. Când crezi că oamenii vor înţelege că animalele trebuie să fie protejate şi nu exploatate?
Este o întrebare dificilă. Fiul meu m-a întrebat în timpul cinei de ce oamenii ucid elefanţii, iar eu i-am explicat că pentru fildeş. A avut ceva dificultăţi în a înţelege. M-a întrebat de ce nu pot să construiască fildeşul din plastic. Este de neînţeles de ce oamenii fac asta. Mi-ar plăcea să ştiu că de mâine oamenii nu mai fac asta, dar prezentul acesta va dăinui pentru mult timp.
Care sunt planurile tale pentru viitorul apropiat?
Sper că voi afla ce ne rezervă viitorul sezon „Poliţişti fără frontiere“ în următoarele luni. Apoi, mai am un proiect în Croaţia cu socrul meu, care va începe într-o lună şi jumătate. Cam atât pentru acum. Nu pot să ştiu ce fac în domeniul ăsta pentru mulţi ani, am parte de roluri de scurtă durată.
Se încarcă comentariile...
