Indiciile pe care le-ai ratat şi care arătau că Arya va fi eroina luptei de la Winterfell
0Dacă încă nu v-aţi revenit după finalul episodului 3 din sezonul 8 „Game of Thrones“, atunci trebuie să ştiţi că nici noi, însă am cercetat şi am descoperit câteva motive în plus care ne vor face „recuperarea“ şi mai grea. Atenţie, urmează spoilere!
Chiar când credeam că totul e pierdut şi The Night King îşi va face iar de cap, Arya a salvat ziua. În stilul clasic al serialului „Game of Thrones“ se pare că indiciile că mezina Stark va fi eroina au fost sub nasul în tot acest timp, chiar din primul sezon. Să vedem cum puteţi depăşi asta!
După fabuloasa scenă în care Arya Stark îl omoară pe Regele Nopţii şi implicit întreaga armată de Umblători Albi, fanii agili au scos la iveală o mulţime de momente care indicau către acest deznodământ.
Încă din primul sezon, Jon Snow, cel de la care toţi aşteptam salvarea, i-a dat o lecţie importantă surioarei lui când i-a oferit sabia botezată Needle (Ac): „înţeapă-i cu vârful ascuţit“, cuvinte pe care la rândul ei Arya i le-a spus în cel mai recent episod Sansey Stark.
Soarta Regelui Nopţii a fost dezvăluită încă din sezonul 3, chiar dacă într-o manieră foarte criptică, în scena în care Melisandre şi Arya se întâlnesc pentru prima dată. „Văd întunericul în tine. Iar în acel întuneric, nişte ochi mă privesc: ochi căprui, ochi albaştri, ochi verzi. Ochi pe care îi vei închide pe vecie“. Evident, ochii albaştri erau ai Regelui Nopţii, iar acum teoria preferată este aceea că tot Arya o va ucide pe Cersei Lannister, mândra posesoare a ochilor verzi.
Bran a repetat obsesiv că „no one/nimeni“ nu-l poate ucide pe Night King. Dar ia gândiţi-vă, cine s-a antrenat ca Faceless Man şi a devenit, în cuvintele lui Jaqen H’ghar, „no one“? Chiar ucigaşul Regelui Nopţii – Arya Stark. Nu uitaţi că „a girl is no one“!
Arya nu a fost întrebată o singură dată „Ce îi spunem regelui morţii?“. În încercarea de îi oferi motivaţia de care avea nevoie pentru a-l ucide pe Regele Nopţii, Melisandre îi repetă Aryeie mantra primului ei mentor, Syrio Forel. Răspunsul Aryei a fost, ca şi atunci, „nu astăzi“.
Arya s-a folosit de cele mai importante lecţii ale mentorului ei, Syrio Forel: „Uşoară ca o căprioară. Tăcută ca o umbră. Rapidă ca un şarpe. Calmă ca apa. Puternică la fel ca ursul. Feroce ca un lup. Omul care se teme că va pierde a pierdut deja. Frica taie mai adânc decât sabia“.
Apropo, vă mai amintiţi că Bran a fost cel care i-a dat Aryei pumnalul din oţel Valyrian, arma cu care trebuia să fie el ucis în primul sezon? Ei bine, în cele din urmă s-a dovedit că tocmai această armă i-a salvat viaţa în acelaşi loc în care el i-a dat-o surorii lui. Coincidenţă? Nu prea credem!
Şi dacă vi se pare că aţi mai văzut undeva mişcarea spectaculoasă prin care Arya i-a dat lovitura fatală Regelui Nopţii, să ştiţi că nu vă joacă memoria feste. Aceeaşi mişcare a făcut-o în sezonul trecut, când se lupta amical cu Brienne.
Iar cel mai proaspăt indiciu a fost chiar în debutul sezonului 8, când Jon Snow a fost surprins că sora lui mai mică s-a furişat în spatele lui. În spatele cui a mai reuşit să se furişeze Arya? Da, chiar în spatele lui – Regele Nopţii.
Arya, doamnelor şi domnilor!