Dragoş Pătraru, ameninţat cu moartea: „Sunteţi pregătiţi pentru un Charlie Hebdo de România?”
0Dragoş Pătraru a primit ameniţări cu moartea chiar de la unul dintre fanii emisiunii “Starea naţiei“, pe care o moderează la Prima TV.
„Astăzi, am primit, pe telefonul de serviciu, o ameninţare diferită faţă de toate celelalte, pentru că vine de la o persoană care nu-şi ascunde identitatea şi pare a avea nu doar motivaţia necesară, ci şi mijloacele prin care să pună ameninţarea în practică. După cum am constatat din istoricul mesajelor, omul e fan al emisiunii, a venit la redacţie să facă poză cu mine, chiar a donat ceva produse pentru un caz de la Ceasul bun.
Apoi, când am avut la emisiune un subiect despre arme, ne-a povestit despre ale lui şi despre câte arme ilegale sunt în Maramureş. Şi cum, dacă trimitem mascaţii după el, îi aşteaptă fără frică, pentru că moartea este ceva natural. Ba, ne zicea să le transmitem mascaţilor să fie pregătiţi să moară, pentru că acolo unde este el nici Dumnezeu nu poate face legea. Am ignorat mesajele, cum facem cu alte zeci de felul ăsta zilnic. Azi, au venit însă alte ameninţări, mult mai nuanţate: Vreţi să muriţi aşa precum Charlie Hebdo? Să mă p…ş pe cadavrele voastre!” (probabil pe-asta a învăţat-o de la poliţiştii de la secţia 16 din Bucureşti). Sunteţi pregătiţi pentru un Charlie Hebdo de România? Să nu vă plângă jegurile după. Pregătiţi-vă să nu ziceţi că nu aţi fost avertizaţi. Când o să vă spânzurăm să nu mă întrebaţi de ce”, a anunţat Dragoş Pătraru pe contul său de Facebook.
Prezentatorul TV a depus plângere la Poliţie
În urma ultimelor ameninţări primite, prezentatorul de la Prima TV a mers şi a depus o plângere la Poliţie. “După ce ne-am sfătuit în redacţie, am decis că depunem totuşi o plângere la Poliţie, la Otopeni, pentru că aici avem acum activitatea cu emisiunea. Îmi spunea un prieten tot din presă că a depus o plângere pentru o ameninţare asemănătoare de un an şi jumătate. Nu a primit niciodată vreun răspuns, deşi şi acolo autorul era identificat. Acum, na, România, cum ne-o fi norocul”, a mai precizat Pătraru, scrie click.ro