Cine se uită la Game of Thrones?

În vremea noastră, se vorbeşte copios despre creativitatea scriitorilor, care creează lumi sau universuri. Vorbind cinstit, lumea din Game of Thrones este o lume premodernă, plină de cruzimi şi crime astăzi aproape inimaginabile. Admiratorii spectacolului ar trebui să se întrebe dacă îşi închipuie că a crea sau a fi liber necesită această teroare.

În vremea noastră, romanele populare par să fie Harry Potter, un fel de aventură într-o epocă în care pericolele au dispărut din lume sau cărţile scrise pentru tinere domnişoare, care sunt o specie de romanţă fără riscurile teribile pentru societate şi pentru femei pe care cititorii romanelor de secol nouăsprezece le cunosc prea bine. Serialul Game of Thrones este adaptat cu geniul american pentru logistică după o serie interminabilă de romane scrise după o reţetă strict inversă: Se moare şi măcelăreşte în mod constant şi pasiunile erotice sunt ornamentul sau cauza unui haos teribil.

După câte am văzut eu, cărţile sunt citite de tinere domnişoare, adesea digital. Asta este anecdotică. Dar există bărbaţi care ar sta să citească aceste mii de pagini? Dacă sunteţi un asemenea mascul sau cunoaşteţi asemenea masculi, vă rog--există o secţiune de comentarii, povestiţi-mi cum aţi ajuns la aceste romane şi dacă mai ştiţi alţi masculi care repetă performanţa, ca să spun aşa. Serialul de televiziune, din contră, atrage sexele în procente comparabile aş sugera. Este un show despre război fără război. Este în schimb, ornamentat cu un amestec de senzualitate vulgară şi brutalitate calculată cu o minte de matematician sau avocat sau ambele pentru a incita, terifia fără a cauza repercusiuni legale sau sociale.

Atracţia are un element psihologic şi unul politic, care cred, merg departe pe drumul către o explicaţie bună a acestui fenomen. Elementul politic este evident--oameni care din naivitate sau furie găsesc motive să deteste lumea burgheză, adesea morală, şi mai adesea creştină care administrează pacea şi prosperitatea noastră, aşa cum este, găsesc o alternativă la opiniile burgheze în aceste spectacole. Oamenii educaţi spun oricând au ocazia că asemenea spectacole au adâncime pentru că nu creează o lume în alb şi negru, bine şi rău, ordine şi haos--oamenii educaţi sunt adoratorii nuanţelor. Altfel spus, sunt oameni care se bucură senzual de spectacolul mizeriei şi degenerării.

Cred că există aici o sugestie importantă, că viaţa de universitate şi corporaţie nu satisface nevoile umane serioase, chiar dacă poate produce prosperitate. Asta mă duce la cel de-al doilea factor, psihologia pusă în joc de acest spectacol--despre asta voi scrie în articolul următor.

Până atunci, dacă sunteţi interesaţi, găsiţi aici un podcast cu James Delingpole şi omul care a scris probabil cel mai interesant lucru despre Game of Thrones, anume sursele istorice britanice, în special din Războiul Rozelor. De asemenea, dacă sunteţi interesaţi de eseurile mele despre Game of Thrones, le găsiţi aici. Şi, bineînţeles, vă aştept comentariile.