Antena 1 domină în topul audienţelor din luna iulie: primele şase poziţii ocupate de producţii Intact. Pro TV apare o dată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emisiunea „Poftiţi pe la noi“,
avându-l pe Nea Mărin drept prezentator, a clasat Antena 1 pe
primul loc în topul audienţelor FOTO Antena 1
Emisiunea „Poftiţi pe la noi“, avându-l pe Nea Mărin drept prezentator, a clasat Antena 1 pe primul loc în topul audienţelor FOTO Antena 1

Antena 1 şi-a asigurat dominaţia la novelul audienţelor înregistrare în luna iulie, ocupând primele şase poziţii. Investiţiile în emisiunile de divertisment, venirea unor oameni importanţi care au activat la Pro TV, precum şi strategia de efiecientizare a costurilor abordată de postul din Bulevardul Pache Protopoescu au contribuit la succesul televiziunii trustului Intact.

Antena 1 şi-a adjudecat incontestabil primul loc în topul audienţelor pe luna iulie, investind considerabil în emisiuni de divertisment, în detrimentul postului Pro TV care a difuzat mai multe filme, având în vedere strategia de eficientizare a costurilor pe care a abordat-o. Pe lângă abordarea diferită, Antena 1 a avut de câştigat odată cu venirea în cadrul trustului Intact a unor oameni care au clădit în trecut televiziunea din Bulevardul Pache Protopoescu. Cel mai de seamă nume este cel al producătoarei Mona Segall, cea care a pus în scenă „Poftiţi pe la noi“, emisiune cu care s-a clasat pe primul loc în topul audienţelor.

Postul de televiziune al trustului Intact ocupă primele şase poziţii în topul audienţelor pe luna iulie odată cu difuzarea show-urilor în prime-time, potrivit datelor oferite de Cea mai urmărită ediţie a show-ului cu Nea Marin a înregistrat două milioane de telespectatori. Românii au fost curioşi să afle dacă Gina Pistol, Andreea Mantea, Don Baxter şi Pacha Man au putut salva o pensiune de la faliment.

Pe poziţia a doua s-a clasat emisiunea „Splash“, care a înregistrat o medie de 707.000 de privitori pe ediţie, fiind difuzată în fiecare vineri. Pe locul al treilea s-a situat Dan Negru cu show-ul „Te pui cu blondele“, urmărit de 674.000 de români, mai scrie paginademedia.ro. Celelalte trei poziţii pe care se situază producţii ale Antenei 1 sunt completate în ordine de „Burlăciţa“ (639.000 telespectatori), „Acces direct“ (523.000 telespectatori), „Mireasă pentru fiul meu“ (444.000 telespectatori).

Per ansamblu, Pro TV apare în top cu o singură emisiune de divertisment pe care a difuzat-o în luna iulie, anume „La Măruţă“, care a înregistrat o audienţă medie la oraşe de 443.000 de persoane. De altfel, emisiunea lui Cătălin Măruţă a fost înlocuită cu show-ul „Trăieşte-ţi vara“, prezentat de Laura Cosoi şi de Cabral, difuzat în acelaşi interval orar (17:30-19:00).

Pe tronsonul emsiunilor de noapte, „Un show păcătos“ a adunat 322.000 de telespectatori, cu puţin peste emisiunea prezentată de Mădălin Ionescu la Kanal D, „Wow Biz“, urmărită de 317.000 de persoane, evidenţiază sursa citată.

În ceea ce priveşte Pro TV, în ciuda restructurărilor şi reducerilor drastice de venituri, televiziunea a rămas cea mai profitabilă parte a Central European Media Enterprises (CME), compania-mamă, concluzia venind în urma publicării rezultatelor financiare trimestriale. Postul de televiziune a generat venituri de 63 de milioane de dolari, cu 11 milioane mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În încercarea de redresare la nivelul audienţelor, Pro TV a anunţat, prin vocea lui Cristoph Mainusch, unul dintre directorii executivi ai CME, că emisiunea culinară „MasterChef“ urmează să fie difuzată de două ori pe săptămână. Totodată, un nou format reality se va regăsi în grila de toamnă a postului.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite