Altă schimbare majoră la Visuri la cheie: cine sunt noii designeri şi arhitecţi şi primele declaraţii FOTO
0Noul sezon „Visuri la cheie“ nu va avea doar un alt prezentator, ci şi noi designeri şi arhitecţi, din vechea echipă rămânând doar Adela Pârvu.
Adela Pârvu, Cristina Joia, Ciprian Vlaicu şi Valentin Ionaşcu formează noua echipă de arhitecţi şi designeri de interior ai sezonului cinci „Visuri la cheie“.
Astfel din vechea echipă rămâne doar Adela Pârvu, în timp ce după patru, respectiv două sezoane în echipa Pro TV, Alina Vîlcu şi Omid Ghannadi se vor dedica proiectelor personale şi cursurilor de design interior pe care le susţin împreună, însă rămân aproape de emisiune, aceasta fiind un proiect la care cei doi ţin şi care înseamnă foarte mult pentru ei.
Este a doua schimbare majoră după înlocuirea în rolul de prezentator a lui Dragoş Bucur cu un alt actor, Corneliu Ulici.
Pentru Adela Pârvu, „Visuri la cheie“ înseamnă mai mult decât un proiect de suflet, e o parte importantă din viaţa ei. „«Visuri la cheie» este mai mult decât o emisiune, este un proiect de echipă, care presupune multă muncă dedicată pentru binele celorlalţi. Mă bucur să fac parte şi în al cincelea sezon din această echipă extraordinară! Am colegi noi, toţi minunaţi, entuziaşti, altruişti, oameni frumoşi, care sunt nerăbdători, la fel ca mine, să cunoască familii, poveşti de viaţă prin care să redescopere valori precum omenia, cinstea şi credinţa. Sunt convinsă că acest sezon va fi unul emoţionant, surprinzător şi cu provocări, mai ales sufleteşti, atât pentru echipă, cât şi pentru telespectatori, care vor simţi mai mult ca oricând ce înseamnă să crezi cu adevărat în oameni“, a spus Adela Pârvu.
Cristina Joia este licenţiată în Pictură şi a absolvit Facultatea de Arte Decorative. Are o experienţă vastă în domeniu, a avut foarte multe colaborări de-a lungul timpului atât ca designer de interior, cât şi ca designer de mobilă sau fashion designer. Cristina are propria firmă de design interior, iubeşte ceea ce face, este o persoană caldă, zâmbitoare şi extrem de pozitivă.
„Sunt foarte entuziasmată că fac parte din familia «Visuri la cheie». Ştiu că o să fie o experienţă minunată, care o să pună lumină pe multe colţuri din sufletul meu şi din mintea mea, va fi o provocare în toate sensurile, dar sigur revelatoare în sensul pozitiv! Mi-am cunoscut colegii, toţi au o energie extraordinară, abia aştept să începem această aventură“, a declarat Cristina Joia.
Ciprian Vlaicu este arhitect şi graphic designer şi are o experienţă de opt ani în domeniu. A renovat mai multe locuinţe, dar a amenajat şi câteva restaurante. Este de părere că în viaţă trebuie să faci ce îţi place, iar liniştea sufletească este cea mai importantă pentru el. Ciprian este pasionat de gătit şi îi plac foarte mult tatuajele. Are câteva desenate chiar de el, unul dintre ele fiind casa în care a copilărit.
„Emisiunea «Visuri la cheie» mi-a arătat încă de la început magia şi farmecul ei, oferindu-mi şansa să fac parte din acest proiect şi din această echipă minunată. Am acceptat cu sufletul deschis şi abia aştept să cunosc toate familiile din acest sezon, să descopăr bucuria şi onoarea de a prelua visul lor şi de a-l realiza. Sunt convins că o să fie o perioadă frumoasă. Acum mă simt ca un copil mic ce descoperă noi senzaţii. Curios şi nerăbdător să mă bucur alături de cei din echipă şi alături de toţi cei pe care îi vom cunoaşte“, a spus Ciprian Vlaicu.
Valentin Ionaşcu este de părere că meseria de arhitect educă societatea, fiind o ştiinţă combinată cu arta. Are propriul birou de arhitectură şi momentan îşi face doctoratul, tema principală fiind casa pe structură de lemn. Valentin a câştigat premii importante la competiţiile naţionale şi internaţionale de arhitectură şi iubeşte să lucreze cu tinerii. Susţine un atelier de desen în cadrul căruia pregăteşte adolescenţi pentru admiterea la facultate.
„Povestea «Visuri le cheie» mă învaţă să privesc mult mai atent în jurul meu. Alături de colegii din echipă, pe care i-am descoperit, o să pun umărul la treabă şi sper să putem să ajutăm oamenii care nu au încetat să viseze şi luptă încontinuu pentru visurile lor. Orice început este o nouă provocare. Mi se pare un lucru frumos ca la un moment dat să privesc în urmă şi să ştiu că din povestea unui copil sau a unei familii am făcut şi eu parte“, a declarat Valentin Ionaşcu.
Filmările pentru cel de-al cincilea sezon „Visuri la cheie“ au început, iar Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia, Ciprian Vlaicu şi Valentin Ionaşcu sunt bucuroşi că au pornit în călătoriile prin ţară cu scopul de a le schimba destinele unor oameni greu încercaţi de viaţă şi sunt dornici să le aducă telespectatorilor momente emoţionante şi poveşti de viaţă impresionante.