Mituri şi poveşti despre Prince. De ce a cerut să-i fie adusă o cămilă în studioul de înregistrări la 3 dimineaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prince
a fost una dintre personalităţile cele mai colorate ale muzicii, şi la propriu
şi la figurat
Prince a fost una dintre personalităţile cele mai colorate ale muzicii, şi la propriu şi la figurat

Prince a murit. Artistul a lăsat în urmă nu doar o colecţie impresionată de muzică, ci şi poveşti şi mituri despre sine care au pus pe jar fanii şi lumea artistică.

Prince a fost una dintre personalităţile cele mai colorate ale muzicii, şi la propriu şi la figurat. Celebrul artist era extrem de deschis faţă de unele subiecte, cum ar fi sexul, de exemplu, dar mai puţin atras de a vorbi despre ceea ce considera cu adevărat intim. De-a lungul carierei, despre Prince s-au spus şi s-au vehiculat multe, iar unele zvonuri, pentru că vorbim de Prince, s-au adeverit. Iată, mai jos, o serie de poveşti şi mituri despre Prince puse cap la cap de revista „People“.

Prince poate scoate piese şi după moarte

Se crede că Prince ar avea înregistrate atât de multe compoziţii încât ar putea lansa noi albume pentru câteva decenii de-acum încolo. De altfel, se zvonea că acesta ar ţine piesele sub lacăt, într-un seif din subsolul studioului Paisley Park. „Nu cred că o să auziţi ce se ascunde în seif pentru că ar trebui să staţi şi să ascultaţi timp de zece ani de zile. Are foarte multe materiale“, a declarat Sonny Thompson, prietenul şi basistul lui Prince pentru „The Guardian“.

Nu credea în timp

„Nu cred în timp. Nu număr. Atunci când numeri îmbătrâneşti“, declara chiar Prince pentru revista „Notorious“.

Credea că porumbeii lui pot să cânte

Prince şi-a numit porumbeii „Divinity“ şi „Majesty“. De altfel, artistul şi-a creditat porumbeii cu „cântat ambiental“ pe albumul „One Nite Alone“, acolo unde se pot auzi sunetele scoase de cele două păsări.

Condiţii speciale impuse reporterilor

Deşi a primit jurnalişti în studiourile de la Paisley Park, Prince le-a cerut ca interviurile să nu fie înregistrate în vreun fel şi nici să ia notiţe.

S-a uitat la o finală NBA în timpul unui concert

Prince era un fan avid NBA, iar în timpul unui concert pe care îl susţinea în acelaşi timp cu un meci al echipei Chicago Bulls, din anii 1990, a cerut ca în colţurile scenei să fie instalate televizoare ca să poată urmări ce fac jucătorii de baschet. De asemenea, a cerut unui memebru al staff-ului să îi aducă constant bileţele în care să îi fie notate scorurile.

Prefera o combinaţie ciudată de mâncare

Prince a cerut să i se aducă spaghete şi suc de portocale în timpul unei întâlniri pe care a avut-o cu regizorul care i-a filmat clipul pentru „Purple Rain“.

A dat anunţ în ziar să se întâlnească cu femei

„Burlac, caut cea mai frumoasă fată din lume cu care să îmi petrec sărbătorile“, spunea textul anunţului, dat în publicaţii din Statele Unite ale Americii şi din Europa, care îndemna doritoarele să trimită poze şi clipuri video, în 1993, pe adresa studiourilor din Paisley Park.

Aveam pretenţii neobişnuite

Regizorul Kevin Smith a înregistrat mai multe imagini cu Prince la studioul său, pronunându-şi să realizeze un documentar. În cele din urmă, filmul nu a mai fost lansat, dar regizorul a putut intra în lumea interioară plină de capricii a artistului. „Prince venea la mine periodic şi îmi spunea: «E trei dimineaţa în Minnesota. Am nevoie de o cămilă. Mergi şi fă rost de ea». Apoi, încercam să îi explic că fizic nu pot realiza asta. Nu era rău intenţionat. Pur şi simplu nu înţelegea de ce nu putea obţine exact ce voia la acel moment“, îşi aminteşte Kevin Smith.

L-a speriat pe Michael Jackson după ce i-a dat o „amuletă voodoo“

Michael Jackson s-a speriat atât de tare, şi s-a supărat pe Prince, după ce artistul i-a oferit o „amuletă voodoo“ drept cadou, arată „New York Post“. Atât de rău s-a speriat Jackson că şi-a contactat avocatul. „Nu vreau să mai vorbesc cu tipul acela din nou“, a declarat Regele Pop. Prince a fost crescut adventist de ziua a şaptea ca mai apoi să devină martor al lui Iehova.

Efectul drogurilor asupra percepţiei sale

Înainte de lansa „Black Album“, în 1987, Prince a avut o revelaţie după ce a luat ecstasy şi a cerut ca materialul să nu mai fie scos, crezând că va da lumii o muzică întunecată de care nu avea nevoie. Albumul a fost lansat abia în 1994.

Nu îşi lăsa angajaţii să îl privească în ochi

Revista „Notorios“ arată mărturia unui fost angajat al lui Prince: „Niciun membru al echipei nu avea voie să îl privească sau să vorbească cu el. Am văzut cum l-a concediat pe un tip care l-a privit în ochi. „«De ce se uită aşa la mine? Spune-i să plece!», l-am auzit zicând“.

Nu a mai plâns de când era copil

Atunci când era copil, Prince a fost dat afară din casă de tatăl său. Pentru a se linişti a mers într-o cabină telefonică şi a plâns timp de două ore. Se spune că acel eveniment a fost ultimul cu Prince în care acesta a plâns.

Avea propriul salon

Într-un interviu pentru „Daily Mail“, Mayte Garcia, fosta soţie a lui Prince, a povestit cum artistul avea în casa din Spania un spaţiu dedicat în care îşi putea aranja părul. „Eu mergem în oraş să mă coafez. Salonul nu era pentru mine, era pentru soţul meu. Prince avea nevoie de spaţiu“, povestea ea.

Soţia nu îl putea suna

„Chiar şi atunci când eram căsătoriţi trebuia să aştept ca el să mă sune. Nu am idee de ce nu mă lăsa să îl sun“, spunea aceeaşi Mayte Garcia.

Sexul cu Kim Basinger pe ritmurile unei piese

În 1989, Prince a lansat o piesă denumită „The Scandalous Sex Suite“ în care se puteau auzi suntele scoase de Kim Basinger în timpul unui act sexual între cei doi. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite