Julio Iglesias lansează, după 12 ani, un nou album în limba spaniolă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Julio Iglesias a
înregistrat „o scrisoare de dragoste adresată Mexicului“, iar
primul single de pe acest material de studio este „Fallaste
Corazon“ FOTO AP
Julio Iglesias a înregistrat „o scrisoare de dragoste adresată Mexicului“, iar primul single de pe acest material de studio este „Fallaste Corazon“ FOTO AP

Cântăreţul şi compozitorul spaniol Julio Iglesias (71 de ani) lansează, pe 15 septembrie, primul său album în limba spaniolă din ultimii 12 ani, intitulat „Mexico“, ce va conţine coveruri ale unora dintre cele mai îndrăgite melodii ale ţării sud-americane.

Julio Iglesias a înregistrat „o scrisoare de dragoste adresată Mexicului“, iar primul single de pe acest material de studio este „Fallaste Corazon“, compus de Cuco Sanchez, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

„Mexic este o ţară pe care o iubesc mult. Poporul mexican mi-a dăruit unele dintre momentele memorabile din viaţa mea. Cunosc ţara asta de parcă ar fi patria mea şi o port mereu în suflet“, a spus artistul spaniol.

„Acest disc este dedicat compozitorilor remarcabili care, generaţie după generaţie, ne-au umplut inimile cu dragoste, nostalgie şi amintiri. După atâţia ani, piesele lor rămân vii în sufletele noastre“, a adăugat Iglesias.

Acesta este primul album în limba spaniolă al artistului, după discul „Divorcio“, lansat în 2003.

Julio Iglesias a vândut peste 300 de milioane de exemplare ale celor 80 de albume lansate în întreaga lume, incluzând versiunile originale în mai multe limbi, compilaţii şi materiale discografice live, devenind astfel cel mai bine vândut artist latino al tuturor timpurilor. Recunoscut de Guinness Book of Records, în 1983, premiat cu singurul disc de diamant oferit vreodată de această instituţie, Julio Iglesias este artistul care a cântat şi înregistrat melodii în cele mai multe limbi din istoria muzicii. În cei peste 45 ani de carieră, Julio Iglesias a primit 2.600 de discuri de aur şi platină. A susţinut peste 5.000 de concerte în 600 de oraşe din întreaga lume, pentru peste 60 de milioane de spectatori.

Julio Iglesias a cântat alături de artişti precum Frank Sinatra, Stevie Wonder, Willie Nelson, Diana Ross, Dolly Parton, Art Gurfunkel, Paul Anka, Charles Aznavour, Sting, The Beach Boys, Alejandro Fernandez, Placido Domingo, Lola Fores.

Julio Iglesias a susţinut mai multe concerte sold-out în România. Recent, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, motiv pentru care concertul său din Bucureşti programat pe 2 iulie a fost amânat, o nouă dată urmând să fie anunţată în curând.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite