Formaţia Azur, turneu aniversar în ţară: Sper ca publicul să cânte cu noi la fel ca atunci când eram tineri şi fericiţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelu Vlad şi trupa Azur
Nelu Vlad şi trupa Azur

Trupa Azur va porni într-un turneu în mai multe oraşe din ţară. Alături de Nelu Vlad, formaţia aniversează 40 de ani de activitate.

Datorită succesului avut în Bucureşti, cu show-ul de la Sala Palatului, şi în urma multelor cereri venite din ţară, trupa Azur va susţine o serie de concerte la nivel naţional, anunţă reprezentanţii formaţiei.  

Astfel, primele două vor avea loc în Constanţa şi Iaşi, pe 23 noiembrie, respectiv 24 noiembrie. 

Muzica formaţiei Azur s-a auzit la mii de petreceri de-a lungul celor 40 de ani. „În acest turneu, ca şi la Sala Palatului, îmi voi deschide glasul şi sufletul într-un concert diversificat şi sper ca atunci când voi cânta cei prezenţi să cânte cu noi «Mai întoarce, Doamne, roata!» aşa cum o cântam când eram tineri şi fericiţi.“, a declarat Nelu Vlad. 

„Mona“, „Regina nopţii“, „La o masă“, „Cenuşăreasa“, „Pe nisipul de la mare“, „Te-am crescut, copile“, „Şatra“, „Lanţul de iubire“ sunt doar câteva dintre melodiile celebre care sunt apreciate şi acum şi care se vor auzi la Iaşi şi Constanţa. 

Biletele costă 50 de lei şi se pot achiziţiona prin Iabilet.ro şi de la sălile de spectacol. 

Fenomenul Azur 

Azur s-a constituit în jurul lui Nelu Vlad, care şi-a început cariera muzicală în urma unui pariu. Tânărul se specializase iniţial în chimie, după care a fost admis în Academia de Miliţie. În urma unui scandal cauzat de o întrerupere de sarcină în familia lui (gest interzis în epocă), Nelu Vlad este exmatriculat în 1979 din Academie şi are ideea de a organiza în timp record (o săptămână) o formaţie pentru nunţi, prin care avea să-şi întreţină familia.

Formaţia Azur cânta muzică de petrecere pe ritmuri balcanice. Azur este o cunoscută formaţie de muzică de petrecere din România, înfiinţată în anul 1984 la Brăila. Totodată, este considerată prima formaţie care a cântat maneaua lăutărească. 

Dintre formaţiile de gen, Azur a rămas una dintre preferatele publicului românesc, fapt confirmat de discografia foarte bogată (peste 25 de albume).

„Am studiat muzica populară, dar şi cea lăutarească, marii artişti ai neamului şi apoi am căutat ritmuri dansante balcanice, greceşti în mod deosebit. Am prelucrat, la orgă, multe linii melodice populare, sârbeşti, turceşti, macedonene sau aromâne şi apoi le-am adaptat cu texte”, a mărturisit Nelu Vlad.

Primul turneu al formaţiei a cuprins 41 de concerte în oraşele Moldovei, organizate de către sindicatele brăilene. Concertul de deschidere a turneului s-a ţinut la arena Progresul din oraş. În perioada 1985–1989, formaţia a avut contracte cu Teatrul Municipal Bacovia din Bacău, Teatrul „Fantasio“ din Constanţa, Teatrul de revistă din Piteşti, Clubul de volei „Penicilina” din Iaşi şi cu Orchestra Filarmonică din Sibiu. În 1989, în urma unui scandal, formaţia a fost interzisă de către Securitate, Cu sprijinul Ministerului Culturii, interdicţia a fost ridicată la scurt timp.

Azur rămâne fără îndoială una din cele mai de succes trupe din istoria României, trupa care are în continuare nenumăraţi fani, care a susţinut o multitudine de concerte şi a vândut milioane de albume.

IFrame  

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite