DJ Undoo, la Adevărul Live, despre cum se „învârte“ hip-hop-ul în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DJ
Undoo vorbeşte despre fenomenul de turntablism în România FOTO Eduard Enea
DJ Undoo vorbeşte despre fenomenul de turntablism în România FOTO Eduard Enea

Interviu DJ Undoo. DJ Undoo (32 de ani), pe numele real Alexandru Damian Mihăilă, a fost prezent în studioul Adevărul Live pentru a explica fenomenul de turntablism în România, pentru a vorbi despre noul album, dar şi pentru a arăta cealaltă faţă a muzicii hip-hop.

DJ Undoo este unul dintre veteranii industriei muzicale din ţară, colaborând, în ceea ce priveşte partea de hip-hop, cu cele mai cunoscute nume. Pe lângă lansarea celui mai recent albun „The Crown of Life“, DJ Undoo susţine cursuri de DJ-ing şi turntablism.

La Adevărul Live, DJ Undoo a povestit cum a fost prima întâlnire cu pick-up-ul, de ce a ales hip-hop-ul, cum a fost experienţa din mainstrem, alături de Simplu, Nicola sau Guess Who, şi şi-a etalat planurile de viitor.

Interviu DJ Undoo Adevărul Live

„Nu m-am plictisit, dar simt nevoia de schimbare“

„Adevărul“: Când au auzit că vii la emisiune, prietenii mi-au spus: „Undoo? E de multă vreme în treaba asta“. De câtă vreme eşti implicat în muzică? 

DJ Undoo: Cred că s-au făcut vreo 15 ani. În 2002, ştiu că am făcut primul studio şi primul label independent, dar până atunci făceam tot felul de chestii la mine în dormitor. 

Nu te-ai plictisit?

Nu, am ajuns într-o situaţie în care  simt nevoia să diversific, să fac mai multe lucruri, de asta m-am apucat şi de o şcoală de DJ, să dau mai departe ce am învăţat în anii ăştia. Nu pot spune că m-am plictisit, dar simt nevoia de schimbare, de noi abordări. 

Ca şi pe albumul nou. 

Da, m-am schimbat la sound, am experimentat.

Pildele lui DJ Undoo şi „coroana vieţii“

Ai lansat albumul „The Crown of Life“, nume inspirat după o piesă a lui KRS One. Ce reprezintă albumul ăsta pentru tine în acest punct al vieţii şi al carierei? 

De fapt, era o expresie din Biblie, numai că el, într-o carte de-a lui, a expus-o în ideea în care perseverezi şi ai credinţă în ce trebuie să faci şi treci peste toate obstacolele, atunci primeşti coroana vieţii. Mi-a plăcut foarte mult expresia şi cum a explicat-o el şi atunci, căutând un nume de album, m-am gândit că după toţi anii ăştia şi după tot ce am făcut pe toate planurile, am zis că e bine să dau acest nume albumului. 

E o perioadă de tranziţie. Jumătate din album este cu invitaţi şi este în română, iar cealaltă jumătate nu este în nicio limbă, pentru că DJ-ul este o treabă universală şi atunci mă orientez cumva şi spre piaţa de afară şi încerc să duc soundul nostru în străinătate. Trebuia să facem mai de mult această chestie, am mai făcut-o pe alocuri, dar acum m-am hotărât să fac mai serios asta. 

Ai citit şi o carte semnată de KRS One.

Da, am citit-o şi acum doar o răsfoiesc, pentru că e o carte plină de învăţături, nu e doar despre hip-hop. Cumva el a exprimat acolo tot ce a învăţat în anii ăştia, e şi despre hip-hop, despre istoria hip-hop-ului, despre cum să trăieşti stilul ăsta de viaţă, filosofia asta, dar este şi despre spiritualitate. Abordează mai multe teme, chiar sunt nişte învăţături foarte bune. 

DJ Undoo, în studioul Adevărul Live FOTO Eduard Enea

interviu dj undoo
interviu dj undoo

Schimbarea prin care a trecut DJ Undoo

Am văzut că postezi pe Facebook citate inspiraţionale? Ce vrei să aratăţi? 

E un pic controversată treaba asta. Eu am descoperit de mult dezvoltarea personală, să citim nişte cărţi, să medităm, să facem sport, să avem un stil de viaţă mai sănătos şi mi-a adus multe beneficii. Şi atunci am încercat, cumva, să dau înapoi din chestiile astea. Inevitabil am început să postez şi pe Facebook. M-am gândit că dacă pe mine mă inspiră o chestie, o pun pe Facebook, poate îi inspiră şi pe alţii.

Mulţi pun eticheta asta - motivaţional -, dar poate e ceva mai profund de atât. De fapt, citatele alea sunt ale unor oameni care au avut rezultate, care au ajuns la nişte concluzii în urma experienţelor de viaţă, e un om care a făcut nişte chestii, a trecut prin nişte lucruri sau viaţa lui a avut un mesaj puternic. Poate nu suntem de acord cu citatul ăla, dar poate luăm o idee de acolo, poate trecem prin filtrul nostru şi venim cu o idee mai bună. Dar din start să dăm reject, nu cred că e OK. 

Pe tine cum te-a schimbat tehnicile astea?

Pe toate planurile. Eu am început cu dezvoltarea personală în primă fază pe partea de sănătate, am început să am un stil de viaţă sănătos, am renunţat la carne. Am mai multă energie, nu mai am dureri, nu mai am stări de moleşeală, sunt mult mai relaxat şi pot să-mi urmăresc obiectivele mai uşor. 

Turtablism-ul din România e dus de DJ Undoo la un nou nivel

Cum e privit fenomenul acesta de turntablism în România? Are mulţi adepţi? 

Eu zic că a fost în valuri, dar acum, de când am început cu şcoala de DJ, din 2013, am avut deja cinci sesiuni de elevi. Sunt oameni interesaţi, primesc mesaje de la persoane, am văzut un interes din ce în ce mai mare, dar e o chestie de nişă. 

Am învăţat singur, dar am furat şi de la alţii, am fost influenţat de primii DJ de la noi, de primele trupe de hip-hop româneşti sau din afară. Dar nu a venit niciodată nimeni să-mi spună exact ce să fac. M-am gândit că dacă eu am reuşit să găsesc o ordine şi o structură care pot face mai uşori paşii de început pentru cei ce vor să se apuce, am zis că e perfect. 

DOC spunea că, cel puţin pentru muzicieni, branşa e cam dezbinată. Pentru DJ-ii din România cum e?

Eu zic că e mai unită, pentru că uite, de exemplu, săptămâna trecută am fost la Cluj, iar băieţii de acolo au organizat o petrecere la care au invitat mai mulţi DJ. Ne-am ajutat de multe ori între noi, suntem şi prieteni, ne poţi număra pe degete. Nu mulţi fac treaba asta la un nivel de profesionist.

Cum ai dat de primul pick-up? 

A fost când eram mic. Mi-au zis ai mei: o să-ţi aducem un pick-up cu plăci. Iar eu nu ştiam ce e aia. Au fost poveştile, atunci nu am îndrăznit să le frec, să le zgârii. Dar în '98 am fost fascinat, am văzut o emisiune şi era un DJ care făcea asta şi era filmat de deasupra şi atunci am luat acel pick-up-ul, care era aruncat într-o magazie, şi am început să-l manevrez. Abia în 2000 când a apărut internetul am început să acumulez informaţii din afară. 

Nu te-a tentat niciodată să îţi faci şi versuri, nu doar beat-uri?

La început am avut o sămânţă, când m-am apucat de chestia asta şi nu aveam scule. Dar am renunţat, pentru că nu am avut chemare în direcţia asta. Sunt alţii care o fac foarte bine. 

Perioada sinceră a hip-hop-ului

Eşti cunoscut cel mai bine pentru perioada Hades Records. Cum era muzica în acea perioadă? 

Îmi dau seama că sunt mulţi ani de atunci. Era un pic mai multă unitate, era ceva constant, am adunat un public la evenimente constante. Comunitatea era mai unită, muzica era sinceră şi acum sunt artişti care fac muzică sinceră. A fost o perioadă interesantă, mai ales pentru noi care eram mai entuziasmaţi. Cred că era un pic mai mult entuziasm şi un pic mai multă pasiune. Eu am avut perioade în care am făcut lucruri din disciplină, pentru că îmi propusesem. Înainte era totul pe pasiune, pe instinct, făceam albume întregi. 

Despre Grupul de Rezistenţă ce se mai aude? 

Grupul de Rezistenţă s-a retras în glorie. A fost o perioadă interesantă, dar cred că atâta a avut de spus formula asta. 

Mi-aduc aminte de Turntable Science, trupă de DJ din care făceai parte alături de DJ Faibo X, DJ Dox şi DJ Paul. De ce nu a mers proiectul ăsta mai departe? 

A fost un proiect nou pentru România, a fost inspirat de afară. Ne-am străduit cu albumul, am făcut o variantă mai scurtă, de nouă piese, pe care am lansat-o în 2009. Dacă eram un pic mai consecvenţi putea ajunge mai departe. Atunci era nou şi nu am avut feedback-ul pe care ni l-am dorit, poate şi noi cu timpul puteam să ne vindem mai bine şi să ajungem să fim pe gustul românilor. Deşi atunci am încercat să facem piese pentru toţi, nu doar pentru profesionişti. 

DJ Undoo şi colaborarea cu Simplu şi Nicola

Tu ai colaborat şi cu nume precum Simplu, Nicola, Guess Who. Cu Nicola ai fost chiar şi la Cerbul de Aur şi la Eurovision. Povesteşte-mi despre experienţele acestea. 

A fost o perioadă în care am experimentat. Cu Simplu am fost în turneu în 2004, a fost o experienţă foarte interesantă. Mi-a plăcut mult şi am învăţat multe din treaba aia. Am avut ocazia să testez şi genul ăla de evenimente. Colaborările rămân în zona de hip-hop. Am mai colaborat cu Vama o perioadă, în care la fel au simţit nevoia de ceva din altă lume pe lângă ce făceau ei. 

Ai vreo dezamăgire în toată cariera ta? 

Nu, din greşeli se învaţă. Nu-mi pare rău. 

Albumul fizic când urmează să îl lansezi?

În februarie, mai am de rezolvat cu timbrele. O să anunţ pe Facebook.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite