Cum am onoarea să moderez întîlnirea şi discuţiile de după film, am stat noaptea să văd filmul şi să citesc diverse cronici. Cîteva notiţe personale.
____

Cu toţii am văzut, probabil, cel putin unul din filmele lui importante: „Întoarcerea/The Return“ (2003), „Exilul/The Banishment“ (2007), „Elena“ (2011) sau cel puţin „Leviathanul“ (2014). Acum vine cu „Ne liubovi/Loveless“ (2017). Cum să-i spunem româneşte? „Fără iubire“? „Ne iubire“? Sau simplu „Ura“? Las specialiştilor această întrebare.

Andrei Zviaghinţev este poate cel mai cunoscut şi premiat regizor rus post-sovietic.

Eu l-am descoperit şi „m-am îndrăgostit“ de el cînd am văzut „Întoarcerea“. La „Exilul“ am o poveste separată despre care cred că am mai scris. „Exilul“ a fost filmat parţial undeva pe unde mi-am petrecut copilăria: cînd îmi este dor de copilărie, mă uit la acest film, la imaginile lui.

Odată cu „Elena“ şi „Leviathan“ Zviaghinţev face o schimbare de direcţie: merge spre social. În „Elena“ vedem un conflict între bogaţi şi săraci iar în „Leviathan“ un confict între cetăţean şi putere. Asta simplificînd nepermis de mult.

În „Ne liubovi/Loveless“ Zviaghinţev împinge lucrurile mult mai departe. Aici nu mai avem problema unui conflict social între pături şi grupuri sociale, nu mai avem conflicte între cetăţeni şi maşinăria teribilă a puterii. Aici conflictul pătrunde în tine. Sau iese din tine şi afectează tot ce ai tu mai scump: iubita, soţia, omul de lîngă tine, familia şi copilul.

„Ne liubovi“ este de fapt despre neputinţa de a mai iubi. „Ne liubovi“ este despre ură, ura care este un mare război. Cel mai mare.

Ce este războiul în viaţa cotidiană, obişnuită? Războiul nu este altceva decît continuarea vieţii cu alte mijloace. Continuarea neputinţei iubirii cu alte mijloace. Cel mai teribil mijloc al omului de a-şi purta neputinţa iubirii este ura, ura care aduce multă suferinţă, moarte şi disperare.

Între cei doi părinţi, „războinicii“, eroii principali, există un copil.

Copilul fuge de acasă şi se pierde. Toţi îl caută. Armate de voluntari asemenea unor soldaţi îl caută riguros. Filmul e construit în aşa fel încît tu, ca spectator, să-l aştepţi să apară. Există această urmă de speranţă. O adiere.

Dar el nu mai apare niciodată. De ce? Pentru că nu copilul e eroul principal. Nu el este vinovatul. El este doar consecinţa acestui război: pustiul şi golul care rămîne în urma lui. Eroii sînt părinţii, cei care produc războiul. Viitorul este al lor. Care sînt consecinţele? Dispariţia acestui copil. Pentru totdeauna.

Dar nu doar atît.

„Ne liubovi“ este un film despre un război ascuns, mocnind, care însă produce pierderi totale. Tragedia constă în faptul că nimeni nu cîştigă în acest război. Este ultimul război, în care ne pierdem nu doar iubirea, ci şi speranţa. Ne pierdem chiar capacitatea de a mai urî care în definitiv va duce la disperare şi la pierderea oricărui sens. Ura este ultimul război, în care pierdem tot şi toţi. Ne pierdem chiar pe noi.