„Din culisele cinematografiei“. Cum a ajuns Florin Piersic să intre în rolul temutului ofiţer nazist Otto Skorzeny

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Piersic şi Fritz Diez
Florin Piersic şi Fritz Diez

Remarcat de regizorul Iuri Ozerov la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, după ce jucase deja în coproducţia româno-sovietică „Tunelul“, actorul în vârstă de 81 de ani a fost inclus în distribuţia ciclului de filme „Eliberare“, care au vândut peste 400 de milioane de bilete în cinematografele din întreaga lume.

1966. Regizorul Iuri Ozerov, fost combatant activ în cel de-al Doilea Război Mondial, a început să lucreze la ciclul de filme „Eliberare“, o replică sovietică la superproducţia americană „The Longest Day“ (1962). Însuşi Leonid Brejnev, conducătorul efectiv al Uniunii Sovietice, era nemulţumit de faptul că rolul jucat de Armata Roşie în câştigarea războiului fusese ignorat în producţiile occidentale, aşa că practic resursele disponibile au fost puse la dispoziţia lui Ozerov. Bugetul celor cinci serii, având o durată totală de aproape opt ore de proiecţie, a fost echivalentul a 40 de milioane de dolari, în condiţiile în care „The Longest Day“ costase 7,5 milioane, iar „Cleopatra“ circa 31 de milioane.

150 de tancuri şi 5.000 de figuranţi

Mai întâi, seria trebuia să fie o docudramă istorică în trei părţi şi să se numească „Eliberarea Europei“, dar s-a considerat că acest stil ar descuraja publicul larg, aşa că scenariul a devenit mult mai stufos, fiind îmbogăţit cu elemente de ficţiune. Şi alte studiouri au fost cooptate în calitate de coproducători: „DEFA“ Berlin, „Avala Film“ Belgrad, „ Zespoły Autorów Filmowych“ Varşovia şi „Dino de Laurentiis Cinematografica“ Roma. Filmările au început în 1967 şi s-au încheiat în 1970. 150 de tancuri, 2.000 de piese de artilerie şi peste 5.000 de figuranţi, în mare parte soldaţi în termen, au fost folosiţi de Iuri Ozerov cu această ocazie.

ozerov

Distribuţia a reprezentat o adevărată provocare, mai ales că mulţi dintre cei evocaţi în scenariu erau încă în viaţă. Mihail Ulianov a fost ales în rolul generalului Gheorghi Jukov, care a fost şi unul dintre consultanţii filmului, alături de Serghei Ştemenko. Ivan Konev s-a arătat extrem de nemulţumit de modul în care l-a portretizat Iuri Legkov în primele două serii, astfel că Ozerov a trebuit să-l înlocuiască cu Vasili Şuşhin. Bukhuti Zakariadze a fost distribuit inspirat în rolul lui Stalin. Vasili Şuşhin povestea, peste ani, că, în momentul în care l-a văzut îmbrăcat în costumul lui Stalin, creat chiar de croitorul acestuia, angajat de „MosFilm“ special pentru această producţie, generalul Ştemenko a luat poziţia de drepţi şi l-a salutat instinctiv.

„Eu credeam că Skorzeny o fi fotbalist sau cosmonaut“

Printre sutele de actori care au lucrat sub comanda lui Iuri Ozerov s-a numărat şi Florin Piersic, care l-a interpretat pe misteriosul Otto Skorzeny. Îndrăgitul actor a dezvăluit, pentru „Weekend Adevărul“, cum a reuşit să obţină rolul celui celebrului ofiţer nazist. „Povestea a început la Moscova, la festivalul de film de acolo, unde am fost invitat să prezint două filme: «De-aş fi...Harap Alb», al lui Gopo, şi «Tunelul», care era chiar o coproducţie româno-sovietică. Cu Lev Prîgunov şi Aleksei Loktev. Eu vorbesc ruseşte, pentru că asta am învăţat la şcoală. La o recepţie, Iuri Ozerov, care era un regizor foarte la modă la ei, discutând cu Francisc Munteanu - care era un om fermecător - m-a remarcat. Şi Francisc, care vorbea bine ruseşte, vine şi-mi spune: «Vrea să te cunoască Ozerov». Am dat mâna cu el, am schimbat amabilităţi, pentru că mă descurcam şi eu binişor cu rusa, după cum ţi-am spus. «Dumneata habar n-ai ce bine semeni cu Skorzeny!», zice el. «Da? Ce mă bucur!», i-am răspuns, eu crezând că Skorzeny o fi vreun cosmonaut sau vreun fotbalist. «Nu te bucura, ăsta era un mare nazist! Mâna dreaptă a lui Hitler!», zice Ozerov. «Pregătesc un mare film, «Eliberarea Europei», despre al Doilea Război Mondial. Iar dumneata semeni foarte bine cu Skorzeny. Ai putea să-ţi faci o zi liberă ca să dai o probă?» A doua zi, pe la ora 11.00, ţin minte perfect - eu stau bine cu memoria - vine o maşină în faţa hotelului. Apare un tip, rus din toate punctele de vedere, cârn, blond. Parcă-l văd şi-acum! Ştiu şi cum îl chema, Boris. «Gospodin Flărian, poftiţi!». Am ajuns la «MosFilm», m-a prezentat, o duduie m-a dus la machiaj. Acolo, Ulianov - pe machior îl chema ca pe marele actor - m-a tuns, m-a aranjat, mi-a făcut crestătura aceea, cicatricea lui Skorzeny. După ce m-a machiat, au venit doi-trei fotografi, m-au pozat, au developat rapid. Poza mea a ajuns la Ozerov, împreună cu o poză a personajului: «Care e Flărian şi care e Skorzeny?». «Ăsta e Piersic!» - a zis regizorul - şi a pus degetul pe poza lui Otto. «Vino puţin pe platou!», mi-a zis apoi. Trebuie să-ţi spun că ruşii sunt foarte sentimentali...Ca să nu o mai lungesc, a dat ordin să se aducă o uniformă, pentru că aveau acolo, la «MosFilm», un depozit plin cu uniforme originale de nazişti. Capturi de război! M-am îmbrăcat, m-am mişcat în stânga şi-n dreapta, m-au filmat. La final, mi-a zis Ozerov: «Nu m-am înşelat, tu eşti cel mai potrivit pentru rol!» Şi ne-am despărţit, dar m-a chemat din nou peste o săptămână sau două, pentru proba de costum. De data asta unul făcut special pentru mine, identic cu cel pe care-l avea în realitate Skorzeny“, şi-a reamintit Florin Piersic.

„Atenţiune! Atenţiune! Gospodin Piersic!“

Revenit la Bucureşti, acesta s-a dus glonţ la Zaharia Stancu, care era directorul Teatrului Naţional, pentru a-i explica că, în programul său şi aşa deosebit de încărcat - înţesat de spectacole, filmări, înregistrări pentru radio şi televiziune – a mai apărut ceva. 

„Zaharia Stancu era un domn, datorită lui am pătruns în acea trupă extraordinară a Teatrului Naţional, trebuie să ştii asta. De asta mă enervează când mi se spune «maestre», pentru că adevăraţii maeştri erau atunci. Ca să fac o mică paranteză, ţin minte că m-a dus o dată Mitzura Arghezi la tatăl ei. Mi-a spus: «Tata vrea să te vadă! Te-a văzut în mai multe spectacole şi-ar vrea să fii lângă el». Când m-am dus la «Mărţişor», eu i-am spus: «Bună ziua, maestre!». El mi-a răspuns: «Mie să nu-mi spui maestre, pentru că dacă sunt zece artişti la o masă şi strigi maestre, toţi întorc capul». Reiau. M-am dus la Stancu şi el mi-a zis: «Da, te duci să filmezi acolo! Găsim o soluţie cu spectacolele». Am plecat aşadar din nou la Moscova, cu o cursă de linie. După ce am ajuns, m-am aşezat lângă biroul de informaţii. N-aveam nici cine ştie ce bagaj, venisem doar pentru o zi sau două. Deodată, s-a anunţat la megafon: «Atenţiune! Atenţiune! Gospodin Piersic». Şi s-a apropiat o doamnă. Măi, eu n-am mai văzut în viaţa mea femeie cu mustaţă. Ne-am pupat de trei ori, ca ruşii, dreapta, stânga, dreapta - mă şi înţepa - după care am plecat ca să fac proba. O chema Nina - Ninoşka, cum îi spuneau ăia. Foarte cumsecade de altfel. În sfârşit. Am terminat şi cu proba de costum, abia aşteptam să începem filmările“, a povestit Florin Piersic.

Piersic

„Florinele, dragă, dar tu care ai fost?“

Ajuns din nou la Moscova, actorul s-a integrat imediat în echipă. „La «MosFilm» era un restaurant pentru actori, unde puteai servi un ceai, o cafea. Vreau dă-ţi zic că atunci când a intrat Hitler, toţi au încremenit. S-a speriat lumea, semăna grozav de bine. Friedrich Diez îl chema pe actor. Era din Republica Democrată Germană, cum era pe atunci. Ne-am împrietenit foarte tare. El era omul care-l juca mereu pe Hitler, se plictisise de personaj. Se şi îngrăşase atunci. În sfârşit. Am filmat, Ozerov a fost foarte mulţumit. Am plecat apoi la Soci, unde am filmat o scenă cu Mussolini. Alberto Sordi, actorul italian, venise cu două secretare. Dintre care una - iarăşi spun, n-am mai văzut femeie - avea doi metri înălţime! Ruşii şi-au adus toată Armata a IV-a pentru scenele de luptă. Comandant era un general, Makharadze. Plin de decoraţii! De la pupitru conducea toate operaţiunile. Bineînţeles, se bea şi foarte mult. Coniac! Acest Makharadze ridica paharul la toată lumea şi-l dădea peste cap. După care făcea ca o locomotivă cu aburi. Eu nu beam cu ei, dar ţin minte că mă arăta mereu cu degetul şi spunea: «Ceauşescuuuu». Era imediat după 21august 1968, când s-a opus invadării Cehoslovaciei de către sovietici“, a mai spus interpretul lui Otto Skorzeny. La premiera românească a primei serii, găzduită de cinematograful „Patria“, Florin Piersic a venit însoţit de părinţii săi. „Mama mea, care a stat lângă mine în lojă, m-a întrebat la finalul proiecţiei: «Florinele, dragă, dar tu care ai fost?»“.

Filmul acesta sovietic, în care m-a distribuit regizorul Iuri Ozerov, avea actori din toate ţările, iar din România numai pe mine, eu fiind ales pentru rol din cauza asemănării fizionomice cu Skorzeny Eu am jucat în foarte multe filme, dar puţine comparativ cu alţi actori, precum Dorel Vişan sau Victor Rebengiuc. Şansa mea a fost că eu am avut parte de nişte filme care sunt comerciale, de aventură Florin Piersic actor

„Cel mai periculos om din Europa“

Adevăratul Otto Skorzeny (1908 – 1975), Obersturmbannführer în Waffen-SS, era considerat a fi „cel mai periculos om din Europa“ de serviciile secrete britanice şi americane, în anii ’40.

Născut la Viena, Otto Skorzeny provenea dintr-o familie cu origini poloneze şi tradiţii militare. Pe vremea când era student, tânărul rebel s-a remarcat prin numeroasele bătăi de stradă la care a participat. Unul dintre aceste episoade e notabil, pentru că s-a soldat cu celebra sa cicatrice de pe obrazul stâng. În 1931, tânărul Skorzeny s-a înscris în rândurile Partidului Nazist din Austria, iar în 1938 s-a evidenţiat, civil fiind, cu ocazia unei manifestaţii prilejuite de anexarea Austriei de către Germania, când l-a salvat pe preşedintele Austriei, Wilhelm Miklas, de un asasin care dorea să-l împuşte. Gestul temerar a fost remarcat de şeful SS-ului austriac, Ernst Kaltenbrunner. Ajuns ulterior pe frontul de răsărit, Skorzeny a fost rănit grav pe în decursul anului 1942, fiind trimis înapoi în ţară, pentru tratamente. După recuperare, Skorzeny a primit „Crucea de Fier“ şi o funcţie de birou în cadrul Waffen-SS, în Berlin. Acolo, Skorzeny a început să pună la cale un proiect legat de utilizarea de către Germania a trupelor de comando. După înfiinţarea, sub comanda sa directă, a unităţii special „Friedenthal“, în aprilie 1943, proaspătul maior Skorzeny a început să îşi antreneze oamenii pentru tipurile de misiuni pe care le va avea de îndeplinit. Consacrarea paraşutiştilor lui Skorzeny avea să vină, însă, ca urmare a evenimentelor unui turbulent 25 iulie 1943.

L-a salvat pe „Il Duce“ în 1943

La această dată, Marele Consiliu Fascist votează revocarea lui Benito Mussolini din toate funcţiile deţinute, iar Regele Victor Emanuel III a decis să-l întemniţeze pe „Il Duce“. Vestea l-a şocat pe Adolf Hitler care a ordonat imediat ca Skorzeny şi oamenii lui să-l salveze pe Mussolini. Problema era însă că „Il Duce“ era plimbat prin toată Italia tocmai de teama unei acţiuni de salvare a sa de către germani. Totuşi, oamenii lui Skorzeny au interceptat comunicările radio ale italienilor, ajungând la concluzia că Mussolini era  prizonier în hotelul „Campo Imperatore“, din satul cu acelaşi nume situat la poalele masivului Gran Sasso, în Apenini. Misiunea a reprezentat un succes total. Intimidaţi de numărul şi apariţia bruscă a nemţilor, carabinierii care-l păzeau pe „Il Duce“ n-au opus niciun fel de rezistenţă, ba chiar şi-au invitat oaspeţii la un pahar de vin! O altă operaţiune a fost încercarea eşuată de a-l captura pe Iosip Broz Tito, din cartierul său general din Drvar, la 25 mai 1944, operaţiunea „ Rösselsprung”. Luptând cu forţe superioare numeric, oamenii din comando au reuşit să ajungă la cartierul general doar cu câteva minute după ce Tito fusese evacuat de partizanii săi. În timpul loviturii militare de stat din 20 iulie 1944, Otto Skorzeny şi unitatea lui s-au aflat la Berlin, rămânând loiale lui Hitler şi contracarând acţiunea de ocupare a puterii de către ofiţerii şi generalii rebeli din grupul constituit în jurul locotenent-colonelului conte von Staffenberg, în aşa-numita operaţiune „Valkirya”.

Skorzeny

L-a forţat pe Miklós Horthy să abdice

În octombrie 1944, a coordonat operaţiunea „Panzerfaust”, la Budapesta. Aflând că şeful statului ungar, amiralul regent Miklós Horthy, avea de gând să iniţieze negocieri secrete de capitulare cu Armata Roşie, Hitler l-a trimis pe Otto Skorzeny să rezolve problema. Ocupând rapid cartierul general de la Budapesta, comandoul lui Skorzeny l-a forţat pe regent să abdice, în favoarea unui om politic de stat maghiar extremist, pro-nazist, Imre Szalássy, şi l-a capturat pe fiul regentului, Nikolas. În timpul ofensivei germane din Ardeni, din decembrie 1944, unităţii de comando a lui Otto Skorzeny i-a revenit un rol deloc mărunt: oamenii săi, vorbind perfect engleza americană, îmbrăcaţi în uniforme americane, trebuiau să se infiltreze în aceste trupe, în timpul ofensivei germane, şi să răspândească zvonuri terifiante. Cel mai îngrijorător dintre ele ar fi fost o pretinsă acţiune a unui comando condus de însuşi Skorzeny, având misiunea de a lovi cartierul general aliat din Paris şi de a-l asasina pe comandantul suprem, generalul Dwight David Eisenhower. Acţiunea i-a adus ofiţerului promovarea la gradul de locotenent-colonel în Waffen-SS.

A fost judecat la Nürnberg

La 8 mai 1945, unitatea sa s-a predat, la Linz, în Austria. Luat prizonier, Otto Skorzeny este arestat şi judecat de Tribunalul de la Nürnberg drept criminal de război, pentru presupuse crime înfăptuite în timpul bătăliei din Ardeni. Va fi însă achitat, în urma mărturiei unui ofiţer britanic, comandorul Yeo-Thomas, care a declarat că şi aliaţii anglo-americani au luptat îmbrăcaţi în uniforme germane. Deşi a fost achitat, nu a fost şi eliberat. La 27 iulie 1948, ofiţerul de 40 de ani a evadat, ajungând întâi în Franţa, apoi în Spania generalului Francisco Franco. În 1952, o comisie internaţională îl va declara „denazificat”. La scurt timp, în 1952, este trimis în Egipt, ca şi consilier militar al generalului Mohammed Naguib. Mai târziu, l-a consiliat şi pe preşedintele Gamal Abdel Nasser în aceleaşi probleme. A acceptat să colaboreze şi cu Mossad-ul, denunţându-şi colaboratorii nazişti ascunşi în Egipt. Asta în timp ce, coordonând organizaţia secretă „ Die Spinne”, a ajutat aproape 600 foşti SS-işti să emigreze în America Latină, unde, de altfel, îl consilia pe preşedintele Juan Perón şi servea că gardă de corp soţiei acestuia, Eva. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite