Cel mai nou film din franciza „Bridget Jones“ are o dată oficială de lansare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franciza cinematografică „Bridget Jones“ va reveni pe marile ecrane după o pauză de 12 ani, prin intermediul celui de-al treilea film, care va fi lansat în cinematografele din America de Nord pe 16 septembrie 2016, potrivit site-ului hollywoodreporter.com, citat de Mediafax.

Pelicula se va numi „Bridget Jones’s Baby“, iar în realizarea proiectului cinematografic sunt implicate studiourile Universal, Miramax şi Studiocanal.

Actorii Renee Zellweger şi Colin Firth îşi vor relua rolurile pe care le-au interpretat în primele două filme din franciză, arată Mediafax. Actorul american Patrick Dempsey, fostul star al serialului „Anatomia lui Grey“, s-a alăturat şi el distribuţiei acestui proiect cinematografic, după retragerea lui Hugh Grant, potrivit Mediafax.

Noul filma va purta semnătura regizorală a lui Sharon Maguire, care a regizat şi primul film din această franciza, „Jurnalul lui Bridget Jones/ Bridget Jones’s Diary“ (2001). Al doilea film din serie, „Bridget Jones: La limita raţiunii/ Bridget Jones: The Edge of Reason“ (2004), a fost regizat de Beeban Kidron.

Romanul pe baza căruia va fi realizat cel de-al treilea film din franciza „Bridget Jones“ a fost scris de Helen Fielding, se intitulează „Bridget Jones: Mad About The Boy“ şi a fost lansat în octombrie 2013. Povestea din carte prezintă un nou capitol din viaţa personajului Bridget Jones, care descoperă că, în mod surprinzător, a rămas însărcinată.

Primele două filme din această franciză cinematografică au generat împreună încasări de 544,5 milioane de dolari.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite