Regina Elisabeta şi Kate Middleton au avut o întâlnire privată înainte de nunta cu Prinţul William. Ce lecţii i-a „predat“ suverana FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou documentar difuzat de Amazon Prime a dezvăluit faptul că Ducesa de Cambridge, Kate Middletone (36 de ani), a avut o întâlnire privată cu Regina Elisabeta a II-a, înainte de nunta cu Prinţul William din 2011, în scopuri „didactice“.

Kate Middleton şi Prinţul William (36 de ani) s-au căsătorit pe 29 aprilie 2011, iar nunta lor a fost difuzată de televiziuni şi urmărită astfel de peste 300 de milioane de persoane la nivel global. 

Înainte de marele eveniment, Regina Elisabeta a II-a avut o întâlnire privată cu Kate pentru a o pregăti pentru ziua nunţii, scrie express.co.uk.  

Într-un nou documentar despre Ducesa de Cambridge, difuzat de Amazon Prime, intitulat „Kate Middleton: Working Class to Windsor“, au ieşit la iveală detalii despre cum a decurs discuţia dintre suverană şi soţia Prinţului William. 

image

Kate Middleton şi Prinţul William s-au căsătorit în 2011

Astfel, Kate Middleton ar fi primit de la Înălţimea Sa, Regina Elisabeta (92 de ani), sfaturi preţioase despre cum ar trebui să se comporte o soţie de prinţ. 

„Încă de la început, Kate Middleton s-a bucurat de sprijinul Familiei Regale, dar şi de instrucţiunile Reginei Elisabeta. Asta pentru a se asigura că viitoarea ducesă ştie tot ce trebuie pentru a se descurca în orice situaţie, având în vedere faptul că nu s-a născut în această lume“, explică jurnalista Ashley Pearson. 

În plus, Kate Middleton ar mai fi primit lecţii despre cum să aibă o apariţie impecabilă în public: 

„A învăţat-o despre cum să coboare dintr-un vehicul fără a a se expune indecent sau cum să se aplece pentru a primi, de exemplu, un buchet de flori de la o copilă. Au discutat despre lucruri pe care, în mod normal, n-ai fi crezut că trebuie să le ştie, dar care sunt necesare unei femei aflate în poziţia ei“, a adăugat jurnalista. 

Soţia Prinţului William a învăţat şi regulile ce ţin de eticheta regală: „Au existat şi tot felul de detalii şi câteva reguli ce ţin de eticheta regală: cum să se aşeze pe un scaun, cum să facă reverenţe, cui să facă reverenţe, ce furculiţă să folosească la masă şi aşa mai departe. Practic, i s-au oferit lecţii despre cum să fie soţie de prinţ“, a mai spus Ashley Pearson. 

Imagine indisponibilă

Kate Middleton şi Prinţul William FOTO Guliver/Getty Images

 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite